tripmood

 de maine, adica azi, adica 3 februarie, de ziua andreei, plecam spre ungaria. astazi am avut o zi plina de intalniri, ultimele mail-uri, ultimele semnaturi pe acte de plai, etc. a fost ciudat sa ne mai vedem inca o data cu cei dragi si sa ne gandim ca nu ii mai vedem pana in aprilie… ceea ce nu e nici macar o perioada asa de lunga, insa, numai ideea ca vom fi atat de departe face ca despartirea sa para mai dramatica. am avut norocul de a trece si printr-un curs soc/intensiv de foto cu lucii si sper sa am macar o poza care o sa-i placa

avem emotii si asta e destul de ciudat. in general sunt extrem de entuziasmata de orice fel de plecare, oricat de aproape sau departe e destinatia. acum, de cateva zile, am un constant gol in stomac (si asta nu pentru ca nu am manca, sinzi!). poate este pentru ca ne-am dorit asa de mult calatoria asta, ca visam la ea de 2 ani si ca suntem la un pas de a o incepe, poate pentru ca ne-am hotarat in noiembrie si timpul a fost mult prea scurt ca sa ne obisnuim cu ideea, poate pentru ca stiu ca va fi o experienta puternica care o sa lase urme, poate pentru ca exista sanse ca asta sa fie unica sansa de a face asa ceva si nu vreau sa gresesc cu nimic… oricum, si eu si tako suntem emotionati de calatorie, de sustinerea familiilor noastre, a prietenilor si de entuziasmul lor si suntem recunoscatori pentru fiecare moment.

am incercat sa adunam dorinte, intrebari, curiozitati de la toti prietenii nostri, pe care promitem ca le vom indeplini/raspunde/investiga, tocmai pentru ca ne dorim sa ii avem alaturi de noi in calatorie.

prima intrebare a venit de la bogdi care vrea sa aflam de ce in Japonia se circula pe partea stanga. paul vrea sa descoperim in fiecare tara cate un cuvant ciudat, sa-l invatam si sa scriem despre el. tot de la el avem task-ul de a descoperi cate un obicei mai aparte, total lipsit de cliseu, pentru fiecare cultura. pentru andrea, dan si laura trebuie sa scriu care e diferenta intre boabele de orez din fiecare tara (asta pentru ca, avand alergii, orezul este cea mai sigura mancare pentru mine si cu siguranta il voi gusta in fiecare locatie). pentru karina trebuie sa aducem o scoica. pentru liana o sa-mi iau in bagaj o rochita (sper sa iti placa, liana! ). pentru flavius si ami trebuie sa dam un semn zilnic ca suntem ok speram sa reusim sa scriem zilnic pentru ca alfel factura de telefon va fi ucigatoare. oricum, promitem sa ne gandim la voi, cei dragi, si sa va spunem ce loc/eveniment/experienta ne-a facut sa ne gandim la voi.

mama mi-a dat si ea o misiune: va trebui sa ducem cu noi si sa cerem oamenilor pe care ii cunoaste sa scrie un mesaj in caietul facut de elevii ei. este vorba de cei 30 de copii, elevi in clasa a III-a, care in urma discutiilor despre incalzirea globala au desenat cum ar arata in viziunea lor lumea ideala si cum ar arata aceeasi lume daca continuam sa o poluam. Ei asteapta parerea celor cu care ne intalnim, consemnata in caietul de mai jos: