tripmood

[gallery orderby="ID"]
astazi am vrut sa ne trezim la 6 ca sa prindem primele busuri catre valparaiso. la o ora jumatate departare, acest orasel – patrimoniu al umanitatii – este unul dintre cele mai vechi centre istorice din chile colonizata. desi se pare ca s-au primit multe fonduri pentru reabilitarea cladirilor istorice, nu s-a facut mult pentru conservarea frumusetii si istoriei orasului. astfel, a fost unul dintre locurile cele mai afectate de cutremur, cel putin din zona santiago-ului. ne-am trezit la 7 si dupa un dus rapid, am ajuns in statia de autobuz la 9 fara un pic. am prins locuri in autobuzul de 9 spre valparaiso (masinile pleaca la fiecare 30 de minute spre orasel) si am mai atipit un pic pe drum; am fi vrut sa vedem mai mult din imprejurimi, dar cum am mers pe autostrada, era greu sa stam cu ochii deschisi.
am ajuns in orasel in jurul orei 11 si an inceput sa hoinarim pe strazi. multe cladiri vechi, multe cu stickere rosii, cu pericol, multe foarte colorate, multe de tabla, pictate de aritisti locali, multe frumoase si parca rupte din povesti. ceata era destul de jos (sau norii, nu ne-am dat seama), asa ca nu am putut vedea portul, imediat. am inceput sa urcam pe dealuri si sa cautam un hostel pentru o noapte. cum orasul e partial construit pe dealuri, multe case parca fac echilibristica pe stanci si stai sa te gandesti cum de nu au picat primele. cum e luni dimineata, multe locuri sunt inchise, dar totusi, farmecul lor nu e stirbit. strazile sunt totusi pline de oameni si foarte colorate. ne-am oprit la cateva hosteluri si erau inchise. am vazut din strada un loc frumos, o casuta pe un deal, foarte alba, care sarea in ochi printre culorile tari din vecini. am sunat si in sfarsit cineva ne-a raspuns. am urcat pe niste scari abrupte si ne-am ales o camera micuta, draguta, cu o mica terasa. am primit o cafea din partea casei si am iesit repede la plimbare. cum am iesit din hostel am fost acostati de un nene care se tinea foarte bine, cu un cosulet plin de miere de la abinele lui. repede, ca aproape peste tot, am fost intrebati de unde suntem. cand a aflat ca suntem romani a inceput sa ne povesteasca cum a trait in state cativa ani si a avut un prieten foarte bun roman (desi ne-a zis un nume care numai a roman nu suna:)) si ca ce pacat ca plecam maine ca ne-ar fi chemat la el acasa. am aflat apoi ca il cheama manuel si ca e pastor. ne-a aratat ce fina e mana lui, datorita mierei si a propolisului, ne-a dat sa gustam miere si a incercat sa ne-o vanda la un pret special i-am multumit si, cu parere de rau, nu am cumparat miere, pentru ca ne-ar fi luat-o la vama. ne-a recomadat restaurante din oras si din piata centrala si ne-a zis ca ne asteapta la el acasa, dupa ce ne casatorim (am primit adresa lui de acasa). am pornit in jos spre piata si ne-am plimbat mult pe strazi. am ajuns la piata centrala, de langa statia de autobuz, unde un intreg etaj era dedicat numai restaurantelor locale. ne-am asezat la cel recomandat iar tako s-a bucurat de o mancare, recomandarea chef-ului, cu fructe de mare si peste. se pare ca a fost delicios. am ascultat doi chitaristi care intretineau multimea de oameni venita sa manance, am fost vizitati de tot felul de artizani care incercau sa isi vanda cerceii si colierele facute cu sarma si am gustat din vinul local. asa cum ne zicea manu, chiar si vinul foarte ieftin, aici, e foarte bun. am plecat apoi spre piata centrala; am reusit sa ne pierdem pe dealuri si sa ne bucuram de privelisti, de culori, picturi si alte case surprinzatoare, fete luminoase si piete improvizate pe strada. ce ne-a distrat teribil, este ca, aici, cainii par sa doarma non stop; unde te uiti, un caine pare cazut din picioare si adormit de o vraja a somnului… poate mananca mult, poate sunt doar lenesi, dar unde te uiti, vezi caini la orizontala, dormind si in mijlocul strazilor iar daca stai sa ii privesti mai mult, deschid cate un ochi, extrem de plictisiti si… se culca la loc.
centrul vechi, aproape de port, este o combinatie de vechi si nou, de cladiri darapanate si de cladiri noi, de ciment, lipsite de personalitate. aici oamenii par mai chinuiti de saracie si multi dintre oamenii cu care am vorbit ne-au zis ca e mai periculos si ca nu ar trebui sa tinem camera foto la vedere. preturile sunt mai mari decat in santiago, chiar daca sezonul s-a incheiat. ne-am oprit la o terasa si apoi ne-am indreptat spre camera noastra curate, de hostel, cu baie mare si extrem de noua. am adormit foarte devreme si am dormit pana la 9 cand ne-am bucurat de un mic dejun regesc.