tripmood

astazi am avut parte de o dimineata insorita, un bun inceput pentru ultima zi in sydney. ne-am propus sa vedem muzeul maritim si china town, darling bay si parcurile din jur. ne-am pornit din nou la drum, pe jos, dupa ce am mai spalat niste rufe, am pregatit un pic bagajele si am facut un dus. astazi drumul a parut mai scurt si am ajuns destul de repede cu cateva strazi inainte de darling bay, unde am gasit o gramada de magazine de calatorit. ne-am pierdut cateva ore in carti si tot felul de gadgeturi pentru calatorii, tot felul de povesti si aventuri traite de calatori neobositi. am intrat aproape in toate. ne-am bucurat sa vedem scarpa in vre-o doua-trei dintre ele si am auzit si paco de lucia in altul. in zona asta sunt si multe universitati, birouri si multi turisti. e un mix ciudat de cosmute, uniforme si slapi. dealurile si verdeata din sydney li se potriveste tuturor. am mers mai departe catre port si am dat peste un alt centru turistic important: oceanariu, imax, tot felul de trenulete, un aborigen cantand la didgeridoo, intr-o combinatie ciudata si deloc armonioasa intre traditional si muzica ieftina de azi. am ajuns langa muzeul maritim si am gasit un loc mult mai generos ca si spatiu, decat ne asteptam. pe langa o cladire enorma, multe vase erau ancorate afara. de la vase de pescari pe care au emigrat asiatici in australia, copia fidela la ambarcatiunii lui cook, cel care a revendicat australia pentru englezi, pana la nava de razboi si submarin care a fost folosit in razboi. se puteau vizita si admira de afara, desi, personal, ultimele doua imi dadeau mai mult fiori. am intrat in muzeu si aici am primit biletul – un sticker pe care trebuia sa il purtam pe tricou pentru recunoastere. la intrare, un nene simpatic, de 67 de ani, cu legitimatie de voluntar, ne-a invitat sa participam la turul pe care il oferea, gratuit, in 5 minute. ni s-au alaturat alte doua cupluri, si am pornit prin muzeu. desi exponatele nu erau iesite din comun, erau bine scoase in evidenta iar povestile ghidului si felul in care prezenta legendele si povestile obiectelor faceau deliciul momentului. cu o lejeritate si naturalete, martin, ghidul nostru, ne-a povestit despre ce natie lipsita de onestitate sunt australienii, despre cum englezii erau recunoscuti ca si cuceritori neinfricati, asa ca, atunci cand francezii au ajuns si ei in australia si au vazut o nava englezeasca, nici nu s-au oprit si s-au intors acasa, despre cum primele transporturi de puscariasi se plateau la plecare din anglia, iar dupa ce si-au dat seama ca foarte putini chiar ajungeau la destinatie, englezii isi plateau furnizorii pe cap de puscarias ajuns pe taram australian, despre cum, dupa cativa ani, cand au inceput sa dezvolte comertul cu anglia, transportatorii exasperati de furturi, transportau mai intai pantoful stang si apoi pantoful drept, ca sa se asigure ca perechile ajungeau la destinatie si nu erau furate…si multe altele, toate piperate de mici glumite si comentarii acide legate de felul in care australia a luat forma. am auzit povesti despre cei care au urmat puscariasii: copii orfani, copii care au fost despartiti de familiile lor sarace, oameni au reusit sa scape de diferite regimuri ostile si au gasit libertatea in australia,… foarte putin despre bastinasi, insa. un colt foarte mic era dedicat lor, cu cateva exemplare de arta autohtona, obiceiuri de inmormantare pentru cei din tribul care locuia chiar pe terenul unde era ridicat muzeul. ne-a placut mult sa vedem atat de multi voluntari de peste 65 de ani. ii vezi in multe locuri, fie la aeroport, la punctele info, fie in tot felul de locuri turistice unde multa lume are nevoie de informatii. isi iau mereu timpul sa iti dea informatia completa si o fac cu draga inima si multa seriozitate. in afara de intalnirea cu martin, cateva exponate a primei femei care a facut ocolul lumii in barca cu vele, fara oprire, primul calator care a ajuns in australia cu un caiac, plecand din germania, povesti surprinzatoare cu cei care au venit sa se stabileasca in australia, muzeul e destul de superficial si sec, dar suficient de mare incat sa pierzi ore bune in el. asa ca, ascultandu-l pe martin, ne-am pierdut simtul timpului si am realizat ca e deja 5 cand am iesit. promisesem sa facem orez cu lapte – tako, bucatar sef, eu asistent designer – asa ca ne-am indreptat catre casa. am stabilit ca mergem in cina town dupa masa, asa ca am facut cumparaturi pentru cina: lapte, orez si fructe. acasa, gazdele noastre ne asteptau. orezul l-a facut destul de repde (si sa nu credeti ca nu am vrut sa facem mamaliga, dar nici aici nu am gasit faina de porumb galbena… numai alba, ca si cea de grau – si noi ne-am saturat de orez cu lapte), eu l-am ornat cu fructe si multimea a fost multumita onur ne-a povestit ca si turcii au ceva asemanator, italiencele (vittoria era cu doua prietene si vecine) au povestit despre dulciurile lor, am ajuns sa vorbim despre tot felul de mancaruri si traditii la masa; am trecut apoi… noi am ascultat numai… la problemele baietilor de cuplu, discutii extrem de amuzante si copilaresti, dar, aparent, foarte importante pentru ei. am ramas cu onur sa povestim despre … noi. parintii lui sunt de origine turca si el stie limba si a fost in turcia de cateva ori, dar se considera mai mult australian decat turc. a calatorit mult in europa si a avut o prietena romanca. a fost si in romania, in multe orase, mai putin in timisoara. a vazut si el multe, a trait si mai multe; acum lucreaza in departamentul de marketing al unei companii care lucreaza cu fierul, dar urmeaza sa is idea demisia si sa plece intr-un an de voluntariat pentru o organizatie care lucreaza cu copii in cambodia, india si bulgaria. am ajuns sa povestim despre multe, i-am pus muzica de la plai, si fara sa ne dam seama, pentru a doua oara in aceeasi zi, s-a facut foarte tarziu. plecam maine si din australia. ne pare rau ca nu am apucat sa il cunoastem mai bine pe onur, ca nu am ajuns sa cunoastem australia, sa intram in contact cu tot ce are cultura aborigena, sa aflam cu traiesc ei acum, sa apucam sa ne plimbam mai mult prin tara si sa nu stam numai in oras. din nou avion, o alta tara, desi foarte aproape, foarte diferita. incepem sa simtim tot mai des ca zilele zboara prea repede, orasele fug pe langa noi si mai avem foarte putin din calatorie…