tripmood

la multi ani, iulia!

am ajuns in lima mai repede. am baut o cafea in statia de autobuz si am impartit niste empanadas, desi tako visa la puiul prajit pe care il primisem eu cand am plecat; nu si-a putut realiza visul pentru ca era prea devreme, bucatarul inca nu era la lucru si un singur tinerel le facea pe toate si era innebunit. am povestit un pic despre calatorie si dupa mai putin de o ora am decis sa luam un taxi spre aeroport. in parcarea statiei erau numai taxiuri autorizate, preturi fixe in functie de zone, asa ca a fost usor. am fost preluati de un sofer vitezoman, care in mai putin de 30 de minute ne-a adus la aeroport. cum ne facusem check-in-ul online, cu o zi inainte in Arequipa, am mers numai sa lasam bagajele si sa incercam sa schimbam locurile pentru ca nu gasisem unul langa altul. tanti de la lan peru ne-a spus ca avionul e plin si ca nu avem nici o sansa sa schimbam scaunele decat pe avion. apoi mi-a oferit numai mie ))) ocazia sa zbor cu a doua zi dimineata cu o mica compensatie. am refuzat politicos si am plecat spre portile de imbarcare. inainte sa platim taxa de iesire din peru, tako a zis sa mai incercam la sosiri, la compania de transport in care stiam ca pierdusem carnetelul. desi nu aveam nici o speranta de a-l mai gasi, am mers spre sosiri (care erau pustii) am facut semn unui taximetrist al companiei si i-am explicat in spaniola noastra de balta situatia. el a chemat pe cineva de la ghiseu. o tanti pe care nu o vazusem in ziua in care am ajuns a venit la noi si dupa ce ne-a auzit povestea a zis ca se intoarce imediat. s-a intors cu carnetelul nostru in mana… o imagine la care am visat, dar care nu credeam ca vom apuca sa o vedem ))))
am asteptat imbarcarea destul de mult. zborul nostru inca nu avea poarta asa ca ne-am pus unde am crezut de cuvinta. evident, era capatul celalalt al aeroportului fata de locul unde ar fi trebuit sa fim
cu un avion plin, am plecat spre bogota, am zburat 3 ore si am ajuns cu bine. urma sa stam cu jenn, prietena buna de-a crodrutei (au stat impreuna in londra), si ea in aiesec, care s-a oferit sa vina dupa noi la aeroport. am asteptat-o un pic intr-un aeroport aglomerat. multa lume venea si multi plecau. la prima impresie, columbienii sunt oameni foarte frumosi, se imbraca destul de elegant si par sa se ingrijeasca mai mult decat peruanii pe care i-am vazut pana acum. femeile au parul lung, il poarta despletit si e mereu aranjat. cu unghiile facute si machiate mai discret sau mai strident, au ochii superbi, putin alungiti, destul cat sa ii faca speciali. aici, ochii sunt fie negrii, fie maro-verziu, deschis sau albastrii, iar tenul, de obicei masliniu… desi am vazut columbieni cu tenul mult mai deschis decat al nostru. am luat un taxi pentru a ajunge la apartamentul lui jenny, unde sta cu mama sa. jenny e o fata maruntica, foarte delicate, cu ochii superbi, parul negru si extrem de energetica. ne-am lasat bagajele la ea acasa, am cunoscut-o pe mama ei, care e avocat, si am iesit in oras. am aflat cum actualul guvern (cu ajutorul statelor unite) a facut mari progrese in ceea ce priveste securitatea tarii, combaterea teroristilor din jungla care se ocupa cu droguri, despre cum acum 5 ani inca se rapeau oameni importanti sau membrii ai familiilor lor, despre cafea, ciocolata, salsa si pasiune – toate specifice columbienilor de azi.
ne-am plimbat pe strazi spre niste cartiere cu restaurante si localuri. Columbia pare atat de relaxata. e duminica si strazile sunt cam goale, majoritatea oamenilor fiind acasa, cu familia. nu exista multe evenimente specifice sarbatorilor de paste astazi si, ca si la peruani, aici cele mai importante sunt joia si vinerea. luni se lucreaza deja. jenn lucreaza part-time intr-o firma de consultanta si in rest studiaza si e parte din consiliul studentilor la universitatea ei. pe strazile unde suntem, cartiere destul de apreciate, se pare, sunt foarte multe cladiri din caramida rosie, nu ca cele nefinisate din Bolivia, ci mai mult ca cele din cartierele din londra. ne-a povestit cum a trebuit sa plece un an din tara pentru ca nu era in siguranta (mama ei a avut ceva probleme la lucru si i-a propus sa studieze un an in strainatate) si a ales londra pentru ca vroia sa invete engleze, cum a lucrat ca sa aibe bani de buzunar, cum i-a cunoscut pe codru si echipa ei de prieteni, cum a calatorit, apoi i-am povestit cum am calatorit noi, … am mes mult pe jos, si chiar daca era intuneric afara, eram in deplina siguranta. nu am fi avut curajul sa facem asta in lima sau in Buenos aires. aici, insa, cel putin in cartierele astea, eram in deplina siguranta. nu ne-am fi asteptat. ne-am plimbat prin parcuri si pe stradute, am vazut multe cladiri si multe universitati private. ne-am intors spre casa pentru ca muream de somn dupa noptea pe autobuz si dupa toata aventura peru-bolivia. jenny ne-a dat camera ei, o camera micuta si draguta, cu un pat foarte confortabil. am dormit dusi pana a doua zi la pranz…