tripmood

ultima zi in amman. suntem putin tristi dar si entuziasmati ca plecam spre india. il ascultam pe fadi, si dupa ce ne facem bagajele plecam catre centrul orasului ca sa vedem amfiteatrul roman si sa ne pierdem pe strazi. o sa ne lipseasca aerul de amman, claxoanele, mirosul de cafea cu cardamon, mirosul condimentelor, painea lor cu condimente. amfiteatrul roman nu ne surprinde probabil pentru ca nu e o noutate pentru noi. ne intoarcem repede pe strazi, la locul nostru preferat cu dulciuri, ne plimbam prin bazare si ne uitam la micile magazine de cafea, tot felul de sucuri naturale, dulciuri si carne. fadi ne spune ca, desi trebuia sa lucreze pana la 5-6, ne putem vedea in jur de 3. e atat de dragut cu noi. am stabilit ca vom manca impreuna mansaf – mancare traditionala cu orez si miel fiert in iaurt. pana la 3 am mers intr-o cafenea ca sa ma bucur inca o data de cafeaua turceasca/araba si ca tako sa mai incerce o mancare. si-a luat carne de vaca preparata ca pentru kebab si i-a placut mult. e intr-adevar mult mai frageda si mai gustoasa, chiar si pentru mine, care nu sunt fan. cafeneaua la care am mers are un etaj cu terasa, asa ca am putut sa ne bucuram de strazile colorate si sa ne uitam la o zi normala in amman. am avut noroc sa prindem o zi cu mult soare, asa ca avem nasul si orajii putin rosii. am vazut politiste rutiere care dadeau amenzi pentru parcari, sau ii luau la rost pe cei care conduceau aiurea, am vazut copii cersetori care, dupa ce ii conving pe politisti sa nu dea amenzi pentru masini parcate ilegal, primesc bani de la soferi , am vazut pentru prima data taxiuri care au rol de autobus (pentru ca strazile sunt aglomerate si putin mai inguste, autobuzele nu se baga in centrul vechi, asa ca taxiuri albe, nu galbene, fac ture pe cate o strada, luand pana la 4 calatori, care platesc toti cate ¼ dinar iordanian).

ne-am intalnit cu fadi in fata restaurantului nostru preferat: hashem.  inainte de a manca mansaf, am stabilit ca mai avem timp pentru inca o destinatie: un centru cultural, cu sediul intr-una dintre cele mai vechi si bine intretinute case din amman care a apartinut unui demnitar iordanian. intr-adevar, casa/casele (pentru ca sunt aproximativ 6 cladiri superbe pe aceeasi proprietate) sunt extreme de bine renovate, cu lemnaria intretinuta, cu peretii conservati, cu pardosele din piatra si modele traditional arabe. toate astea garnisite de privelistea ammanului, de undeva de sus, de pe unul din multele dealuri ale orasului. tako a experimentat primul efect secundar al malaronului si a avut o durere groaznica de burta pentru 15 minute. ne-am bucurat ca a scapat de ea si am stat aproape o ora in gradinile terasate si plimbandu-ne prin diferite incaperi, uitandu-ne la poze, picturi, carti. e un loc incantator si se pare ca putini iordanieni stiu de existenta lui.

am plecat de acolo la 4, ca pana la 5 sa mancam si sa plecam spre aeroport, ca sa fim acolo la 6. am ajuns la cel mai bun restaurant cu mansaf. ca si in multe alte feluri de mancare, si restaurantul asta nu facea decat 3 feluri de mancare, dar pentru alea era recunoscut ca fiind cel mai bun. fadi si-a luat mansaf-ul traditional, cu miel, iar eu mi-am luat cel cu pui. tako a gustat de la amandoi (i-a fost frica pentru stomacul lui, asa ca nu si-a luat o portie intreaga) si s-a indragostit de varianta traditionala. fadi ne-a promis ca ne va da reteta. matusa lui are cont pe facebook si posteaza poze cu mancaruri si retete tako ar trebui sa invete araba ca sa afle secretele traditionale. am avut noroc ca fadi s-a oferit sa ne duca si la aeroport (si nu ne-a lasat sa platim pentru nimic dar l-am facut sa promita ca ne va vizita dupa ce isi termina proiectul cu scoala). ne-a spus cat de important e pentru el sa cunoasca oameni noi, ca se simte un ambasador al lumii arabe si ca numai asa, cunoscand oameni cat mai diversi, impartasind culturi, poti sa te dezvolti si sa iti largesti orizonturile. crede ca o societate inchisa nu se poate dezvolta si nu are viitor. i-am multumit mult pentru cat a avut grija de noi, pentru timpul lui si tot ce a facut pentru noi. e foarte modest si ne spune mereu ca e cel mai bun lucru pe care putea sa-l faca cu timpul lui liber. cu siguranta o sa-i ducem lipsa si din cauza felului lui de-a fi, si pentru ca iordania a fost prima experienta si de multe ori prima experienta este cea mai puternica.

am ajuns intr-un final la aeroport si ne-am luat la revedere, toti 3 cu ochii umezi. am trecut, pentru prima data, prin security check dedicat femeilor, asa ca am fost pipaita de 3 ori astazi . am fost fericiti ca am avut acces putin la wireless, insa nu destul pentru a posta si ziua de 10 februarie. pentru am ajuns dupa 6 si am stat la coada enorma la vama, ne-au ramas numai 15 minute pentru o cafea si un semnal de internet. ne-am imbarcat in primul nostru zbor cu royal jordanian. prima impresie, buna, foarte buna, chiar excelenta. am vrea ca toate zborurile sa fie cu ei!! fiecare scaun are televizor, la care poti alege sa vezi traseul zborului, sa-ti alegi un film din cele peste 50 pe care le au (de la ultimele aparitii la filme vechi, alb-negru), sa te joci vrei sa fii miliardar (pe care tako chiar l-a incercat pentru 30 de minute), si inca vre-o 5 jocuri (unele se pot juca chiar in retea cu alti pasageri ), seriale tv, desene animate, muzica (sute de albume, toate stilurile de muzica posibile), documentare…. nici nu ai timp in 5 ore sa te plictisesti. portia de mancare e enorma. eu m-am saturat numai uitandu-ma la ea. primesti o gramada de bauturi tot felul de prostioare.

mai tineti minte cum zicea cat de rau de pare ca nu am vorbit cu nici un israelian? se pare ca dorinta ne-a fost indeplinita. colegul nostru de zbor este un tanar insraelian, de 22 de ani, care merge in india pentru 3 saptamani. tocmai si-a terminat serviciul militar, obligatoriu pentru orice tanar de 18 ani, de 3 ani pentru baieti si 2 pentru fete. el are si cetatenie americana si a fost in acolo sa lucreze pentru 6 luni. a terminat numai liceul si vrea sa mai calatoreasca pana decide ce vrea sa studieze. se pare ca multi tineri israelieni fac asta dupa serviciul militar pentru ca nu e o experienta tocmai placuta pentru ei si au nevoie de o pauza dupa. spune ca nu este reprezentativ pentru tara lui. isi iubeste tara dar poate fi vazut ca mai mult pro-palestinian decat pro-israelian. spune ca s-a saturat de presiunea si stresul din tara lui si ca, la cum e situatia, va fi greu sa fie pace. considera ca israelienii vor trebui sa treaca printr-o perioada mai grea inainte de a le fi bine pentru mult timp, pentru ca acum, ei nu au nici o problema, in schimb, palestinienilor le e foarte foarte greu. spune ca in gaza e mult mai rau decat in jerusalem si alte locuri unde exista cat de cat o stabilitate, desi guvernul ar trebui sa ajute mai mult. ne bucuram ca a vorbit cu noi. nu stiam daca sa-l intrebam sau nu, insa ne-ar fi parut rau sa pierdem ocazia sa vorbim cu el, chiar daca, asa cum spunea, cu siguranta unghiul lui de vedere nu este unul reprezentativ pentru ce se intampla. spune ca nu e religios si ca nu intelege extremistii din ambele parti. ne uitam toti trei la un alt film si asteptam sa treaca timpul si sa ajungem in india. este prima data si pentru el, asa ca schimbam impresii si informatii pe care le-am auzit de la prieteni.