tripmood

ne-am bagat in sacii de dormit (si ce bine ca ii avem cu noi!!!) asa cum am promis, undeva in jur de 9. dupa ce am primit doua aspirine de la o koreanca (a treia, pe care am intalnit-0 in hostel) am adormit (si tako a facut la fel in camera baietilor ) ingropata in sac. ne-am trezit foarte bine la 7 si dupa ce am baut rapid un ceai si ne-am platit cazarea am plecat in goana sa prindem putinele ore de intrare in zona har hamoriyah.

piata din fata portii damascului (care ieri era o adevarata piata galagioasa) azi era extrem de linistita si pustie. strazile din orasul vechi, la fel. fara tarabe, fara promotii si invitatii; doar fructe proaspete, cafea si ceai, pita si tabun aburdinde, numai scoase din cuptor si copii cu ghiozdanele in spate care mergeau la scoala. si ce imagine… printre cladirile de piatra rece, cu soarele mult mai generos, chipuri si chipuri, plin de ochisori si zambete care se grabeau, se impingeau, se opreau sa isi cumpere halva sau ciocolata calda. ne-a placut foarte mult. a fost foarte ciudat, dupa ce vazusem cateva zeci bune de copii palestinieni, sa vedem 8 copii israelieni inconjurati de cel putin 5 adulti, imbracati in civil dar cu walkietalkies (genul asta de agenti sub acoperire sunt aproape la fiecare colt in orasul vechi), iar dintre ei, unul avea o mitraliera pe umar. o imagine atat de contrastanta cu inocenta de pe fata copiilor si a zonei, in general. am intrat din nou in zona securizata al zidul plangerii; acum erau doar cei care se rugau, atmosfera era mult mai relaxata si un gardian chiar ne-a zambit la intrare si am reusit sa schimbam o gluma cu el ). ca sa ajungem in zona har hamoriyah am mai trecut printr-un detector de metale, unul mult mai profi, atat de profi incat vesta mea nu a trecut testul, asa ca a trebuit sa ma dezbrac pana la tricou ca sa demonstrez ca nu am metale…. au am eu ghinion cu chestii de genul (si la vama, la intrare, am fost singura la care i-au perchezitionat ghiozdanul in amanunt).

dupa ce ne-am terminat incursiunea turistica, am plecat sa hoinarim pe strazi, urmand ca la 11.30 sa ne urcam in maxi taxi-ul care urma sa ne duca la granita. stiam ca va dura cel putin 3 ore sa parcurgem cei 50 de km si am vrut sa ne luam marjele de siguranta pentru cafelele soferilor, asteptatul celorlalti calatori, etc. ne-am plimbat din nou pe strazi, am mirosit condimente, am vorbit cu vanzatori arabi in romana (de obicei ei sunt cei care stiu macar ce mai faci si multumesc in multe limbi) si am stat aproape 40 de minute uitandu-ne la oameni, in locul nostru preferat: poarta damascului.

cu noii nostrii prieteni, jaewon si chioi, am discutat la un falafel despre cum e in korea. tako a invatat un cuvant nou: woori (din pacate nu va pot desena/scrie in koreana cu tastatura noastra ) care inseamna noi. pentru koreeni este foarte important ca si cuvant. ei nu spun niciodata eu am o casa, eu am o masina, eu am un tata sau mama mea ci totul este la plural, noi avem, mama noastra, etc. pe bancnotele koreene, alaturi de mari ganditori, intemeietorul koreei si alte personaje din familia regala, pe cea mai mare bancnota este o femeie care este renumita pentru ca a fost o mama si o sotie buna  am mai povestit despre situatia din korea. ei erau, evident, din korea de sud. jaewon este o tanara de 23 de ani (anii nostri) / 24 de ani (ani koreeni – in care se calculeaza si anul in care te-ai nascut); are o prietena buna in amman are studiaza araba. a venit sa se intalneasca cu ea pentru ca au obiceiul ca la fiecare trei ani sa calatoreasca impreuna undeva. fusese in liban si stia ca libanul este in relatii bune cu korea de nord. a tot sperat ca va intalni un nord korean insa nu s-a intamplat. ea spune ca atat nord koreeni cat si sud koreeni vor sa ne intalneasca si sa afle despre celalalt, dar acest lucru pare aproape imposibil pentru oamenii de rand; numai politicienii pot face asta. in korea de sud spune ca e bine, viata e buna si ea se bucura ca poate calatorii. despre korea de nord nu stie sa imi spuna nimic. recunoaste ca nimeni de la ea din tara nu cunoaste cu adevarat ce se intampla. nu au voie sa ia legatura cu nimeni de acolo si daca cineva ar incerca, ar avea probleme. ceea ce vade la stiri si in presa e constienta ca sunt minciuni. asa ca, pentru ea, korea de nord ramane un mister. eram curioasa cum li se spune despre aceasta situatie in orele de istorie de la scoala. nu stie prea multe detalii, dar i-a ramas bine in memorie faptul ca, atunci cand au fost atacati de japonia, korea de nord a folosit sustinere chineza iar korea de sud, americana. in korea de sud e considerat acest eveniment ca fiind o mare greseala pe care acum incearca sa o rezolve cu korea de nord.

ne-am intreptat incet spre taxi. acolo am asteptat cel putin jumatate de ora ca busul sa se umple. intre timp mi-am luat o cafea pentru ca cafeaua aici este extrem de aromata si buna, intr-un fel ciudat. am plecat intr-un final doar patru, dar ne-am oprit pe neasteptate fix in mijlocul unei intersectii aproape 20 de minute. acolo au mai urcat inca 6 persoane. cand am ajuns in vama, spre uimirea tuturor, o politista de frontiera a strigat dupa mine si mi-a cerut sa ii arat bocancii. ne-am gandit atunci, si eu si tako, o nu, iarasi s-a intamplat ceva, arat suspicios, sau cine stie ce… defapt, mi-a spus ca sunt bocanci foarte frumosi si vrea sa stie ce firma sunt. am rasuflat atunci linistiti si am spus cu mandrie ca sunt facut in romania am trecut usor prin vama, fara nici o intrebare si fara coada. cand sa urcam in faimosul autobuz care face doar curse intre granite, soferul, care doarmea, ne-a trimis la un altul, iar de acolo am fost trimisi inapoi la primul de israelieni pentru ca, se pare, strainii nu au voie sa mearga cu el, ci doar palestinienii. ne-am intors si am stat aproape o ora pana s-a umplut pe sfert de straini si a plecat spre granite iordaniana. intre timp ne-am imprietenit cu un australian care statuse 3 saptamani in jerusalim si calatorise in zona. ne-a povestit lucruri incredibile despre ce a vazut si ce a aflat si asta ne face sa ne dorim sa ne intoarcem si sa stam mai mult, ne-am dat seama tot mai mult de cat de usor poti fi manipulat atunci cand nu cunosti cu adevarat realitatea, obiceiurile si istoria locului. e asa de usor ca, de departe, sa cazi prada primei informatii, fara sa te documentezi mai mult. candva cand ne vom permite. atat iordania cat si israel sunt tari foarte scumpe. foarte scumpe in sensul ca transportul, taxele, transferurile, cazarea pot fi usturatoare daca incerci sa faci o calatorie low cost. am povestit aproape tot drumul si am trecut impreuna, toti 4 (noi doi, mica koreanca si australianul) prin tot procesul de intoarcere in central ammanului. noi ne-am dus ata la restaurantul care ne-a fost prezentat de fadi si am topit (putin prea repede) 3 pita cu doua portii de humus si una de falafel, acopaniate de ceai cald. am avut aceleasi reactii calde atat la faptul ca suntem romani, si nu englezi cum credeau, cat si la faptul ca eram pentru a doua oara la ei in restaurant am plecat apoi spre locul unde fadi ne-a recomandat sa incercam o prajitura din branza putin sarata si cu o crusta de zahar. ca si baklavaua si variatiunile ei (prezente peste tot aici), si desertul asta se face intr-o tava imensa, rotunda. am platit comanda la o ghereta langa bucatari si ne-am primit apoi portiile pe farfurii si le-am mancat pe strada, alaturi de foarte multi obisnuiti ai locului. toate erau proaspete si, spre deosebire de baklava si alte dulciuri pe care le-am mai incercat, astea nu te ingretosau de dulce si erau delicioase. combinatia de putin sarat cu dulce si, la cealalta, un gust placut si subtil de lapte facut budinca in foetaj proaspat – geniala. ne-am urcat in masina taximestristului care isi luase si el o portie de prajitura si ne-am indreptat spre apartamentul anei. astazi am ajuns si noi sa facem un dus (nu stiu daca e bine sa stiti asta ) rece, e drept, pentru ca aici ai apa calda numai daca ai boiler si poti face dus linistit numai daca ai boiler mare . se pare ca pot exista probleme cu apa, asa ca, majoritatea caselor au pe acoperis ce par a fi butoaie mari negre in care colecteaza apa de ploaie. la fel se intampla si in israel, unde, asa poti deosebi casele de palestinieni de cele ale israelienilor. primii au cel mult de doua ori pe saptamana access la apa, iar ceilalti tot timpul. la fel, foarte multe panouri solare. si noi care credeam ca sunt foarte verzi…

suntem, asadar, inapoi in amman si trebuie sa ne facem planurile pentru urmatoarele zile. maine am promis ca ne vedem cu fadi pentru ca azi am preferat sa facem dus si marti seara am confirmat ca vom merge la intalnirea couchsurferilor din amman, ce va avea loc intr-o cafenea. vrem sa mergem la petra si la wadi rum (sa petrecem o noapte cu beduinii din desert) dar nu am avea bani decat de o calatorie si trebuie sa verificam exact preturile si temperaturile. acum cateva zile a nins la petra si nu s-a putut vizita, iar taxele sunt de 35 de jd (35 euro) pentru turisti si 1 jd pentru localnici ))) si in desert a fost foarte frig deci trebuie sa alegem ce facem. in 9 vom incepe sa luam medicamentele de malaria si multi se simt rau inca din primele zile, deci trebuie sa avem grija si la asta. va scriem ce ne hotaram

melodia zilei: