tripmood

ne-am trezit la 5 in troncanit de vase. mai toate vasele lor sunt din inox, chiar si paharele. toaletele si dusul sunt pe acoperis asa ca ne facem inviorarea cu o priveliste peste suburbia japurului. fix langa casa lui sunny este un teren mare liber care e tranformat de toti din zona, cu atat mai mult sunny, intr-o groapa de gunoi. cand au gunoi, pur si simplu il arunca pe geam
asteptam ca toti colegii de calatorie sa se stranga, in timp ce bem un chai. e cea mai comuna bautura si, dupa apa, cea mai des oferita oaspetilor. in functie de familie, poate fi destul de condimentat. mama lui sunny pregateste mixul de 17 condimente in fiecare an si le trimite cate un borcan. chai-ul se face in lapte si este foarte gustos. cu noi vor veni verisorul lui sunny impreuna cu prietena lui (ambii au 21 de ani) si unul din fratii lui neelam cu sotia sa, casatoriti de 3 ani si cu fetita lor(care noi am crezut initial ca e baietel ) de 3 ani. ei au inchiriat o masina in care vom merge toti 8 si pentru care avem si sofer. nu stim cand a ajuns soferul, cert e ca am plecat in jur de 7.30.
noi, impreuna cu verisorul lui sunny prietena lui, vinit si monica, stam in spate, practice in portbagaj, pe doua bancute fata-in-fata. cu putin loc pentru picioare, devenim repede prieteni si povestim despre ce fac, ce studiaza, despre taj mahal si alte nimicuri. si pentru ei e prima data la taj mahal si se pare ca sunt foarte emotionati. sunt impreuna de 5 luni si par foarte… imaturi glumesc, au fost foarte de treaba, insa pentru noi a fost putin comic. tot drumul am avut in fata noastra un show privat, un mic episod dintr-o telenovela bollywood. au cantat impreuna, au cantat pe rand, s-au gadilat, s-au certat, ea s-a suparat, el a impacat-o… ce mai, daca inainte ne gandeam ca ar fi interesant sa mergem la un film indian fara subtitrare, am primit un show intreg numai pentru noi. tako e convins ca monica ar putea la lectii de pitzi, de chicoteli si mataieli. cu toate astea, sunt amandoi foarte draguti si fac un cuplu frumos.
prima noastra oprire a fost intr-un sat unde este unul dintre cele mai faimoase temple pentru religia lui sunny. este un sat in care nu ajung turisti si de obicei nu au voie nici inauntru. dar spune ca noi nu vom avea probleme pentru ca suntem ca din familie. e un sat extrem de sarac si lumea pare foarte surprinsa sa ne vada. ajungem langa temple si daca pe elephanta am reusit sa nu ne descaltam, aici nici nu se pune problema. ne lasam boncancii cu inima mica. ne e putin greu sa ne gandim ca vom merge o buna bucata de drum desculti si apoi in templu. dar nu vrem sa ii jignim prin a nu intra si ne gandim ca trebuie sa incercam si asta, asa ca o facem. inainte sa ne indreptam spre templu, un alt verisor la magazinul caruia ne-am lasat bocancii, ne toarna apa ca sa ne spalam pe maini. e un must inainte de a intra in temple. coada de intrare in templu e enorma iar lumea sta la coada cu orele, inghesuiti si purtand tavi imense cu ofrande pe cap. e o atmosfera foarte placuta si, da, te simti mai aproape de toate daca esti descult. florile, aromele, culorile, toate sunt fascinante. asteptam pe un alt rand si incercam sa sarim peste multime, ca si la noi, prin cunostinte si relatii. nu functioneaza, asa ca mergem la un temple de peste drum care este mult mai linistit si nu asa de plin. aici lumea de roaga in fata a doua statui colorate, ce par a fi doi oameni. nu am inteles foarte bine cine sunt si ce au facut de sunt atat de importanti, dar lumea aduce si aici flori si prajituri, dau bani, se roaga si se inchina. doi oameni pe scena stau si fac ghirlande de flori. ne vad si ne fac semn sa ne apropiem si ne dau cate o ghirlanda la fiecare. intrebam ce trebuie sa facem cu ele dar nimeni nu ne intelege. mergem la sunny si el ne spune ca este god’s blessing si ca trebuie sa o pastram pentru ca e o mare onoare ca am primit-o si ca se dau extrem de rar. il intrebam ce am facut sa primim asta, de ce noi? el spune ca cei de pe scena au vazut ca am venit cu sufletul deschis si ca le meritam…. mai ales gandindu-ne la groaza noastra de a ne descalta, simtim ca nu meritam asa o onoare si credem ca le-am primit doar pentru ca eram straini
iesim din templu si suntem invitati la casa rudelor care au magazin langa templu. aici suntem pofiti intr-o camera de oaspeti. barbatii familiei vin pe rand sa ne salute si, mai intai barbatii, suntem serviti cu apa. sunny ne spune ca e de la robinet si mai bine sa nu bem pentru ar putea sa ne faca rau la stomac. primim micul dejun. in sfarsit chestii mai putin sau deloc picante, pe care le mancam cu pofta. am fost poftiti pe un pat destul de tare in mijlocul caruia au pus mai multe ziare, iar in mijloc farfuriile cu mancare. noi stam in cerc, pe pat si mancam. custam si dulciuri de casa: un fel de ciocolata de casa, alba, facuta din lapte condensat si niste bilute ca de gris, cu o crusta usor prajita. apoi chai. membrii familiei stau in jurul nostru si se uita cum mancam. copiii vin pe rand si se uita la vizitatori. femeia casei, mama baietilor familiei, trece si ea cu un bebelus in brate, sa ne salute. plecam cu greu de la ei si ne conduc pana in mijlocul satului, unde ne astepta masina.
plecam din nou la drum si suntem fascinati de marginea durmului care e plina de activitate. tot felul de gherete, restaurante, case, locuri in constructie, camile tragand carute, femei carand lemne pe cap, barbate facand caramida, oameni care stau la tigara si un chai… mereu se intampla ceva. cateva secunde si poti pierde zeci de povesti interesante. ne bucuram ca ne plimbam cu masina si putem vedea atatea lucruri, atatea povesti. india e un loc unde te fura peisajul. ca si femeia batrana care ii face curat lui sunny, care e extrem de saraca dar zambeste tot timpul si este imbracata in culori extrem de vii si de aprinse, viata aici poate e grea dar e atat de colorata si de diversa. e usor sa te uiti in gol si sa visezi. da, vezi lucruri uneori greu de digerat, dar nu te gandesti la valori materiale. nu e ca si cum la noi nu am vazut oameni saraci, foarte modesti, in orase sau in sate. aici de mii de ori mai rau, dar nu ne socheaza. povestea lor, insa, e extrem de interesanta. si sincer, ii prefer pe indienii aceia decat pe cei cu bani sau care incearca sa faca bani.
ajungem la a doua familie, la bunica fetitei de 3 ani. aici primim din nou de mancare, asistam la o mica drama in sat – o cearta, observam sistemul de canalizare (o teava care duce de la baie in strada) si ne bucuram sa observam pur si simplu relatiile de familie. si aici bunica e fermecata de nepoata care sta departe, si aici verisorii se bucura sa ne joace impreuna, fratii sa se vada si sa povesteasca. ne bucuram de timpul asta si ocazia de a fi in case indiene, chiar daca nu vedem monumente sau obiective turistice, e mult mai fascinant sa vezi cum traiesc si relationeaza oamenii.
plecam de aici spre un parc national de-al lor. aici, din nou, preturile pentru turisti sunt de aproape 100 de ori mai mari. e putin frustrant si totusi admirabil ca fac asta. sunny spune ca e taxa pentru piele alba. cum trebuie sa ne tinem de buget si taj mahal-ul este si el mai scump, alegem sa ii asteptam 40 de minute in parcare si ne uitam in strada aglomerata, din fata. un grup de baieti, vreo 12 copii de 6-7 ani, vin sa ne salute. dam mana cu fiecare dintre ei si ne intreaba cum ne cheama, apoi aflam cum ii cheama pe fiecare dintre ei. sunt extrem de draguti si respectuosi. trei tineri adolescenti, pe bicicleta, se opresc si ei sa ne salute si stau pur si simplu si se uita la noi. e putin haios si penibil in acelasi timp, pentru ca noi stam pe baza unei statui cu animale, imaginea parcului, si am devenit si noi o atractie, tot animale, dar de un soi putin diferit. incercam sa purtam o conversatie cu ei dar nu stiu engleza. ne uram reciproc o zi frumoasa si, dupa o sesiune foto pentru cuplurile cu care calatorim, ne urcam inapoi in masina. e deja aproape 4 dupa-masa. trebuie sa ne grabim spre agra pentru ca taj mahalul se inchide la 5.30 pentru intrari si la 7.30 trebuie sa iasa vizitatorii. soferul nostru, probabil putin frustrat ca nu a fost poftit cu noi la masa, dedice sa ia pranzul, spre consternarea tuturor. am stat la marginea drumului aproape 30 de minute, asteptandu-l in fata unui restaurant. am plecat din nou la drum cu inima tot mai stransa ca nu vom ajunge la taj, in timp. melodiile indiene cantate de vecinii de vis-à-vis au incetat, serialul nostru preferat ajungand la punctul culminant, tragedia zilei: sf. valentin fara taj in fundal. noi ne consolasem cu ideea ca vazusem si facusem lucruri care, singuri, nu le-am fi facut. am intrat in sanul unei familii indiene si am gustat un pic din viata de zi cu zi.
am intrat in agra, iar drumul catre taj trece fix prin cele mai aglomerate doua piete. am stat acolo, cat a parut o vesnicie, fara sa ne mutam din loc. cel putin 3 motociclisti au intrat direct in noi, vre-o doua biciclete s-au izbit din lateral si ne-am vazut moartea cu ochii din cauza masinilor care veneau drept inspre noi. de aici in colo, totul a fost o cursa contra cronometru: am ajuns in parcare, a luat o kricsaw pana aproape de ghiseul de bilete; aici, la ghiseul pentru straini ne-au spus ca nu au reduceri pentru presa (am aratat badgeurile de presa de la oscar) si chiar daca mai este doar o ora pana se inchide taj-ul, tot 7500 de rupii trebuie sa platim. ni s-a parut mult si l-am rugat pe sunny sa ne cumpere doua bilete de indieni, de 20 de rupii, cu care sa incercam sa intram, fraudulos. si aici, a trebuit sa trecem printr-un punct de securitate, asa ca eu si restul fetelor ne-am asezat la randul femeilor, care era mult mai scurt, iar tako cu baietii la coada interminabila de barbati. mi-am pus un sal pe cap si am mers intre fete. tipul care ne-a rupt biletele nici nu s-a uitat la fetele noastre iar femeile de la securitate nu mi-au mai cerut biletul, ci mi-au verificat numai geanta: aparat foto, camera, incarcatoarele, totul. am trecut extrem de repede si apoi ne-am asteptat baietii. au inceput sa inchida portile imense de la intrare, niste porti de lemn care inchideau toata zona, iar in spatele baietilor au mai trecut maxin 7 persoane. tako a fost imediat intrebat de bilet si act de identitate. cu abilitatile lui sunny de aburit, a trecut cu bine spre securitate. aici, s-au legat de laptop-ul pe care il avea in ghiozdan. din nou a fost nevoie de interventii si, intr-un final, fugeam toti spre zona gradinilor ca sa vedem taj-ul cat mai repede. echipa de cupluri indiene erau mult mai emotionati decat noi. dupa am trecut de inca o poarta de piatra, am vazut in departare cladirea taj-ului. intr-adevar, extrem de frumoasa si da, dupa sperieturi, o tura de fuga si o zi pe drum, ti se taie un pic rasuflarea. gradinile sunt si ele foarte frumoase. era extrem de multa lume, majoritatea, probabil, venind pentru apusul care se spune ca e cel mai frumos, vazut de la taj. am inceput sa fugim tot mai aproape. am trecut repede pe langa bancuta facuta faimoasa de lady diana pentru ca nu am fi avut nici o sansa sa facem poza bine-cunoscuta, la cata lume era acolo. pe drum ne tot opream din fuga sa facem poze cuplului nostru preferat: vinit si monica era dragut si putin comic cat de emotionati erau. vinit i-a luat mana lui tako si i-a pus-o peste inima ca sa ii arate cat de emotionat e )))) si se pare ca inima ii batea foarte tare dragostea, fuga, taj,… nu conteaza motivul, important era ca intrasem si puteam sa ne plimbam pe marmura alba si incalzita de soare, din nou, in picioarele goale. ne-am invartit in jur, am admirat lucratura din piatra, gradina, oamenii care se bucurau de ele. din nou ni s-au cerut poze; alaturi de un cuplu sot-sotie am facut toate combinatiile posibile de poze. eu cu sotia, tako cu sotia, ambii cu sotia, eu cu sotul, toti trei impreuna… o nebunie. intr-un final am scapat si noroc ca aparatul era pe film…
am fost aproape ultimii care au iesit de la taj si afara era deja intuneric. am plecat in jur de 8 spre casa si toata lumea era daramata. putin ingroziti de drum, de condus si de pozitiile contorsioniste in care trebuia sa stam in urmatoarele 5 ore de drum, am tot atipit. eram toti infometati asa ca ne-am oprit pe drum la un restaurant o ghereta cu cateva mese de plastic si scaune extrem de murdare, pe care sunny l-a considerat ca fiind cel mai igienic loc unde am putea manca, gandindu-se la stomacul nostru. aici am avut cateva variatiuni de sosuri, pentru noi unul mai putin iute (adica ingrozitor de iute pentru noi, dar inghitibil), cu ciabata proaspata. ne simteam ca intr-un film; eram si adormiti si locul asta parea atat de ireal. mancarea a fost ok, locul… de vis iar ospatarul nostru, un pitic indian cu turban, care nou ne ni se parea foarte simpatic, avea si rol de ajutor de bucatar si era foarte fain de urmarit.
am ajuns intr-un final acasa si, pentru noi, chai-ul nu a intrat in discutie. am adormit instant si am dormit bine pana dimineata. ultima zi in india… sentimente mixte. incepe sa ne placa tot mai mult, sunt si pregatiti sa plecam, stim ca am vazut putin si am vrea sa mai vedem, suntem obositi de nebuniile, zgomotul, traficul, poluarea, marea de oameni (numai jaipur are 18 milioane de locuitori) pe care orasele indiene mari le presupun si care te storc de energie. o sa ne lipseasca culorile, simplitatea vietii, zambetele si saluturile sincere.