tripmood

nu, nu am exagerat si da, unele nume sunt chiar foarte comice atat in limba engleza cat si in limba romana. au trecut cateva zile pana sa incepem sa le remarcam, pentru ca pana atunci erau destinatii, puncte de reper si cuvinte pe care incercam sa le tinem minte… am gasit modalitatea :d

ziua de azi a inceput bine. ne-am trezit de dimineata, la 8, si chiar daca inca vremea nu tine cu noi, ne-am hotarat sa nu ne lasam doborati.
am plecat spre statia de autobuz, de unde urmeaza sa luam o cursa speciala pentru tai o, un sat de pescari. suntem entuziasmati pentru ca genul asta de locuri ne inspira si ne ajuta sa intelegem un pic cultura locala. gasim autobuzul extrem de repede (pentru hong kong) si imediat dupa ce ne urcam in el, pleaca. foarte repede iesim din oras (pentru ca allan sta undeva la marginea lui) si putem sa ne lipim ochii de geam pentru ca, desi e murdar, afara privelistea e superba. dealuri, dealuri pline de vegetatie bogata, ca de jungla, nori si ceata, toate atat de diferite de ce am vazut pana acum in oras. incepe sa ne placa tot mai mult. e fascinant cum, chiar si pe frigul asta, totul e atat de verde si arata atat de proaspat. dupa multe serpentine si cel putin 30 de minute mai tarziu incepem sa coboram si ajungem in zona satelor. multi calatori turisti chinezi coboara pe traseu. nu stim exact ce fac (sunt statii chiar in mijlocul padurii, locuri in care nu se vad cladiri sau alte obiective) dar multora le place sa mearga pe jos. trecem pe langa lacuri cu nisip fin pe mal si ne gandim cu oarecare tristete ca, sigur, vara (sau cel putin cand e cald) e un loc excelent pentru baie.

ajungem si in tai o, satul de pescari recomandat de allan si imediat ce intram in sat, intelegem de ce. mai sunt cativa turisti cu noi (nu mai mult de si locul inca isi pastreaza autenticitatea. casele mici, majoritatea, facute din tabla, unele suspendate pe piloni in apa… extrem de fermecator. e dimineata, asa ca primul lucru in care intram este piata. peste proaspat, fructe de mare, tot felul de vietati care au ajuns acum cateva ore intr-un lighean, asteapta sa fie cumparate. traditional in aceasta parte, vedem si multe multe magazine care vand mancare uscata: de la pere, caise si alte fructe traditionale, la creveti, scoici, carne de porc, vaca si multe alte ciudatetii pe care nici nu le putem distinge. satul nu e mare dar e exact ce aveam nevoie dupa toata nebunia din oras. cele cateva stradute sunt despartite de un canal cu apa. casele sun tuna langa alta, una peste alta, una in fata celeilalte. nu iti dai seama cum anume sunt toate ordonate, insa par foarte inguste si friguroase. intre atata gri rasare un temple rosu, destul de mare, localizat destul de aproape de vatra satului, desi amplasamentele sunt putin diferite de un sat tipic romanesc. plin de betisoare parfumate, cineva face curat… in locuri de genul imi e foarte greu sa fac poze. si nu pentru ca ei nu m-ar lasa, dar e ceva atat de personal pentru o cultura, pentru un individ, incat mi se pare nedrept. incerc sa o fac fara sa ii deranjez, fara sa par ca e o ciudatenie si stiu ca multe dintre pozele facute asa ies foarte prost, dar sunt sigura ca o culoare, un obiect, ceva, ne va ajuta sa tinem vie amintirea lucrurilor speciale pe care le vedem.
mergem mai departe pe strazi si, desi ne place mult sa ne pierdem pe strazi, aici e extreme de greu: sunt 3 strazi in total, toate paralele, unite de o piata intr-un capat. e liniste si iti vine sa mergi pe varfuri. lumea fie e la munca, fie acum se trezeste, fie acum ia micul dejun. ca si la noi, se intrevad cateva case mai instarite (iti dai seama pentru ca peretii sunt de caramida, nu table, si sunt mult mai inalte). insa toti par ca impartasesc multe cu vecinii lor. intimitatea este o chestiune relativa aici si simti ca esti in casa cuiva, nu intr-un sat.
in cateva case, cu usa intre-deschisa, vedem grupuri de barbati in varsta, la masa, jucand mahjong. parca toata strada rasuna de piese amestecate. femei pregatesc micul dejun sau deschid magazine cu diverse obiecte. niste vecini se strang intr-o curte parasita ca sa arda gunoaie. mobile veche, cartoane, bambus care nu mai poate fi folosit, toate pe un fundal de iarba verde si umeda. numai mirosul si fumul imi dau senzatia de caldura si sat, amintiri de la bunici, probabil. ne bucuram ca am ajuns acum, cand sunt ei, si nu mai tarziu, cand toate tarabele turistice le pun o masca pe fata. si aici, sa fi alb e o eticheta. esti minoritar, esti albul cu bani, de multe ori privit cu suspiciune si neincredere, cu siguranta o reputatie pe care am mostenit-o cu un motiv. mai ales cu cei in varsta e foarte greu sa treci de bariera asta. nu sunt toti la fel si aici nici nu stii ce e bine sa fi englez, cu siguranta, nu de romania nu au auzit multi si e nevoie de explicatii, desi nu prea ti le asteapta nimeni. fie esti turist, fie esti expat si lucrezi pentru o companie cu salar si beneficii mult peste oamenii locului. oricum, nu e bine.
hotaram sa luam micul dejuno-pranz aici pentru ca suntem siguri ca pestele si fructele de mare sunt proaspete (nu ca as putea sa le gust, dar ma bucur de savori cu ajutorul lui tako). spre deosebire de multe locuri din hong kong, aici ospatarii sunt extrem de politicosi, cu zambetul pe buze si vorbesc engleza. primim ceai chinezesc si ne bucuram ca ne putem incalzi si putem lua o pauza de la umezeala de afara. fructele de mare sunt delicioase si chiar si puiul nu e rau. orezul, chiar daca nu e asa de lung ca si cel indian, este mai lung decat cel traditional folosit in bucataria romaneasca si, gatit pe abur in mod traditional, este mai lipicios. ceea ce face sens cand il mananci cu betisoare (desi sunt multi localnici care mananca orezul cu lingura) si nu e, pentru mine, un punct negativ, din contra, cred ca imi place mai mult. terminam de mancat si plecam inapoi spre oras. este mult prea ceata ca sa urcam la big buddha si decidem sa mergem din nou in kowloon.
am trecut cu ferry si ne-am dus direct spre parc. cum in noaptea asta dormim la jirina si cum ne-a oferit sa-i folosim serviciul de spalatorie (ceea ce nu puteam refuza, avand in vedere ca allan a aseptat 4 zile pentru 4 camasi sa se usuce), amandoi aveam cate un ghiozdan plin de haine si sacii de dormit. desi am crezut initial ca nu sunt mult, spatele nostru a cedat incet. din nou ne-au surprins spatiile verzi din hong kong, ne-am pierdut, am obosit de mers in multime si ne-am odihnit si am uitat de noi in parcul din kowloon. am cautat si am gasit casele vechi, renovate impecabil, o parte transformate, din nou, in centre comerciale. vedem mai multe genti prada, gucci, coach, louis vuitton decat pungi de plastic la noi. fiecare a doua persoana aici, fie barbat sau femeie, poseda una (care sunt cele adevarate si care sunt cele false ne e imposibil sa spunem) iar pungile de cumparaturi cu numele brandurilor sunt accesorii…
ne intalnim cu jirina si cinam la un restaurant vietnamez, in centrul vechi. orasul incepe sa ia viata si parca sunt tot mai multe lumini, tot mai multi oameni. e vineri seara. noi, copii cuminti, mergem in apartamentul jirinei, bem mult ceai (tako incepe sa raceasca mai serios) si ne uitam la film si dormim. maine jirina merge in lamma island si noi avem obiective locale ca magazinele vechi de ceai si alte mestesuguri locale si muzeele din kowloon.