tripmood

am ajuns in india. in aeroport totul a mers bine si repede. multa lume cu bagaje enorme. ora locala: 04:20. acum am ajuns la hotel (ca sa-l citez pe tako, care acum sta in sacul de dormit desi e cald de innebunesti, e o darapanatura cu facilitate o sa vedeti in poze de ce) dupa un drum fascinant cu soferul care ne-a asteptat la aeroport. imediat cum iesi din aeroport esti intr-un fel de tarc, inconjurat de mii de ochi, oameni cu foi in mana, si trebuie sa iti gasesti perechea, sau foaia pe care apare numele tau. imediat am fost intrebati de oamenii de securitate – singurii care aveau voie alaturi de calatori in zona marginita de garduri- unde trebuie sa ajungem, ce hotel, etc. s-au asigurat ca avem cu ce merge spre hotel si au fost foarte de treaba. cum am dat doua ture si nu ne-am vazut numele nici unde, tako a sunat la hotel si am aflat numarul soferului, care probabil era la o vorba undeva in apropiere, pentru ca a ajuns intr-un minut dupa ce ne-a inchis telefonul in nas ne-a spus sa il asteptam la punctul de pick-up. desi speram sa nu fie el, a aparut intr-o mica furie neagra (o vedeti mai jos in poza), ne-a aruncat bagajul mare pe masina, fara sa il lege si ne-a poftit in masina, foarte respectuos. ne-a spus ca il gasim toata ziua la hotel, locuieste pe insula elephanta si are doi copii, o fata de 16 si un baiat de 19 ani. drumul de la aeroport la hotel a fost incredibil. orice simulator de masini cu obstacole e o biata gluma pe langa ce am trait aici. strazile, asa cum probabil ati vazut in documentare si poze. ce ni s-a parut interesant este ca am trecut prin 3-4 filtre de politie din partea brigazii de combaterea crimelor impotriva copiilor, femeilor si varstnicilor. temperatura la 4 dimineata era de 22 de grade. in timpul zilei este undeva in jur de 28. am fost mandri pentru ca am vazut pe strada si o dacia (mahindra) logan si soferul a zis ca e o masina buna

am ajuns intr-un final la hotel si, culmea, si bagajul nostru. la cate curbe perioculoase, la cate manevre si ce viteza avea masina asta mica, eram aproape convinsi ca nu putem ajunge cu bagajul intreg. la hotel ni s-au confirmat contrastele de care auzisem. stiam ca avem rezervari la un hotel modest, pentru ca am platit foarte putin pentru camera. din strada am intrat intr-o mica curte interioara din care se poate urca la camere sau se poate intra in receptive. receptionistul ne-a asteptat dormind in fata usii de la receptie pe o bucata de carton. ne-a luat bagajul si ne-a poftit spre camere. peretii sunt mizerabili. locul arata darapanat, dar au un lift functional . nu am urcat decat doua etaje, dar am mers cu liftul. in toata modestia locului, ca sa ai curent in camera trebuie sa bagi brelocul (pentru ca cat un breloc de piatra/plastic tipic pentru hotelurile vechi de la noi si nici pe aproape nu arata a card – cum au hotelurile noi si care folosesc acelasi principiu) de la cheie intr-un support dusul e incastrat, avem sapunuri cu brandul hotelului, dar…pozele vorbesc de la sine. nu ne plangem. nu suntem niste finuti si nu felul in care arata ne socheaza ci sistemele sofisticate alaturi de peretii cu mucegai, gauri si nevopsiti de ani buni. avem un ventilator imens care face camera sa fie mai rece un pic, sa avem si aer, sau sa circule (geamul e minuscul si sus) si vant in par , imaginea perfecta pentru orice inceput maret. planificam sa dormim doua ore dupa care sa iesim in oras. inca nu ne vine sa credem ca suntem aici si suntem entuziasmati si curiosi, putin buimaci si nesiguri.

ne-am trezit dupa 2 ore si am plecat in centru. stiam ca este o piata foarte mare pe care trebuie sa o vedem si ne-am dus direct acolo. ora locala era 08.00 iar receptionistul ne-a spus ca pana la 10.00 nu se deschide nimic. cam asa a fost. strazile pline cu oameni proaspat treziti sau care inca dormeau, copii care mergeau la scoala, parinti care mergeau la lucru, multa culoare si diversitate. cum eram inca obositi, faptul ca am coborat direct in piata nu ne-a ajutat foarte mult. putin in stare de soc, am hoinarit aproape o ora pe strazi, fara un scop anume, ci numai sa vedem, sa auzim, sa respiram prima noastra experienta de india. inca nu ne vine sa credem ca sunt aici. poate si din cauza oboselii, e putin ireal. imi tot aduc aminte de eliade si vad farmecul locului, dar inca sunt lucruri care se desfasoara in fata noastra ca un film.

ne dam seama acum cat de important e sa ai pe cineva din cultura locala care sa iti spuna mai mult decat vezi prin filtrul tau. am stat mult in fata garii, doar uitandu-ne la oameni si bucurandu-ne de caldura si de vant, in acelasi timp. tako a incercat o mancare indiana (care i-a fost data de un localnic si nu stie cum se numeste), dar dupa experienta lui culinara, contine coriandru, cartofi si fasole. i-a placut mult, oricum

acum suntem intr-un internet cafe, care nu are nici un cafe, doar multe calculatoare si cabluri de internet pe doua mese lungi. vrem sa mergem la mare dupa ce plecam de la internet si speram ca pana diseara sa mai avem ce scrie

ne-am intors la hotel dupa o zi plina de india. am vazut cu coada ochiului o camera care tocmai se eliberase si arata de 100 de ori mai bine decat a noastra. am intrebat diferenta de pret si e numai 3 euro, ceea ce ne-a facut sa luam decizia: ne schimbam camera. acum suntem intr-o camera cu standard romanesc de 3 stele cel putin, fara facilitati dar proaspat vopsita (inca se mai simte mirosul, dar cumva e mai ok decat mirosul de mucegai si mizerie din prima camera), cu gresie curata pe jos (am putut sa mergem desculti, yupy!) si baie cu apa calda (am facut un dus care ne-a uns pe suflet), dar cu acelasi ventilator enervant in tavan, de care depinde tot aerul din camera. e comic pentru ca langa intrerupatoarele de lumina este un intrerupator care este defapt o sonerie pentru hol, un fel de a chema room service. asa ca, am apasat, fara sa vrem de doua ori pe ele si reactia domnului care a venit sa ne bata la usa a fost: na, ce vreti?

india incepe de intre pe sub piele si ne place tot mai mult. ce-i drept, mumbai este extrem de obositor. si ce fite pe noi sa ne plangem de claxoanele arabilor, de traficul de acolo… sunt niste finuti pe langa indieni. aici nu am putut descifra nici un cod, nici un limbaj. e un continuu zgomot, total impersonal (nu cred ca poti sa stii daca tu esti claxonat sau pur si simplu… viata). si de dimineata ne-am trezit in zgomot de trafic si croncanit de ciori. sunt foarte multe. e drept, astfel, ca si noi, cu numai doua ore de somn si 3 ore jumate diferenta de fus orar, am fost destul de dati peste cap. dar nu aveam de gand sa ne petrecem ziua dormind.

aici lumea e un pic mai usor de fotografiat. unora chiar le place. in iordania si in jerusalem ne-a fost destul de greu cu fotografiatul oamenilor pentru ca erau foarte constienti ca vrem sa le facem poza iar privirile lor erau greu de citit. nu vroiam sa ii facem sa se simta aiurea si eram fericiti sa le fim oaspeti.

in india mirajul romaniei s-a sfaramat. aici e cool sa fii american. si aici lumea ne intreaba des daca suntem americani si cand raspundem, ca si in iordania, mandrii, ca suntem romani, nu primim nici o reactie. ne-am plimbat mult pe strazi, pe langa mare, printre tarabele de mancare si pietele razlete. arhitectura e extrem de interesanta. casele sunt majoritatea fie foarte vechi, fie foarte noi, inca in constructie. si aici, patura de mijloc e inexistenta. am vazut tineri foarte posh, cu ultimele aparitii in materie de telefonie mobila, haine si ceasuri scumpe (cred ca au o mica slabiciune pentru ceasuri), sau oameni foarte foarte saraci. am vazut azi cum o masina a dat peste doua bicicliste; s-a asigurat ca se ridica si a plecat mai departe fara ca soferul sa iasa din masina. cred ca nimic nu ne-ar putea convinge sa conducem masina, motor sau sa mergem cu bicicleta in mumbai. nu stiu daca e asa peste tot, dar fiecare drum e o adevarata aventura. avem inca tendinta de a ne trage intr-o parte sau alta in masina pentru ca taxiurile sunt atat de mici si se circula milimetric de colegii de tragic incat mai nenumarate senzatii de “ohhh, nu, acum intra direct in noi”. in orice caz, strazile sunt extrem colorate; oamenilor le plac sucurile naturale, asa ca se pot gasi multe gherete care le prepara proaspat. ca si in iordania, sucul proaspat de trestie de zahar este foarte cautat. am vazut si multe birouri de xerox, legatorie si printare, birouri de traduceri (cel mult trei persoane, pe o bucata din trotuar, echipati cu masini vechi de scris), multe puncte de unde poti telefona (standuri cu telefoane fixe-mobile – adica nu au fir ), o gramada de chestii ingenioase si curioase. da, india, pana acum, este incredibila, precum sloganul lor. multe din imagini par atat de ireale, de poveste, de documentar, incat ne-am zis de multe ori astazi unul la celalat: iti vine sa crezi ca suntem aici? probabil ca maine vom fi mai mult parte din atmosfera si mai putin spectatori si speram ca in jaipur, unde ne vom intalni cu sunny – couchsurferul nostru – vom putea sa si intelegem.

maine mergem pe insula elephanta. suntem curiosi cum va fi, asa ca vrem sa ne odihnim bine la noapte. dupa ore intregi de mers in soare sunt ca doua patlagele fleasca. am adormit chiar in taxi, pe drumul inapoi catre hotel