tripmood

ne-am trezit pe la 9 si ceva. am luat micul dejun impreuna cu goyo; akino plecase mai devreme la scoala. el a gatit un fel de ciorba de perisoare, dar nu e chiar ciorba… are galuste de carne, dar fara orez, zeama e limpede si are si ceva cartofi. se mananca cu orez. e foarte gustoasa. stabilim ca seara vom face malai si sunt entuziasmata ca in sfarsit apuc sa fac asta. goyo spune ca si ei folosesc faina de porumb si ca au multa din indonezia. povestim un pic de cum s-au intalnit, despre nunta lor, despre diferentele culturale si ce socuri au avut ei, venind in japonia. spre deosebire de akino, el nu stie japoneza. nu vrea sa ramana aici, asa ca nu se chinuie sa invete limba. e aici numai de 4 luni, iar akino de 4 ani. ne spune ca trebuie sa incercam salutul japonez. mai ales cei mai in varsta se vor apleca de atatea ori de cate te apleci si tu si cu cat te apleci mai jos, ei se vor apleca si mai mult (mai tarziu am descoperit si noi ca e adevarat). pe la 11 iesim cu goyo ca sa ne arate pe lumina drumul catre metrou si unde putem gasi un supermarket ca sa ne luam apa si ceva de mancare. am intrat sa ne luam o sticla de apa si ceva de rontait pentru pranz, in caz ca nu gasim mancare ieftina in oras. in magazin nu am inteles mare lucru. initial ne-am uitat si noi, ca si snobii, dupa branduri cunoscute. pe produsele din magazin nu scrie nici o boaba de engleza, deci daca nu stii exact ce vrei si cum arata, sunt slabe sanse sa stii exact ce ai cumparat. te uiti dupa poze, dupa produsele alaturate pe raft, … ne-am luat niste cornuri si o sticla de apa. ne-am uitat printre rafturi doar asa, ca si experienta culturala, sa vedem cam ce produse au, ce mananca in mod normal si, da, e foarte diferit chiar si de hong kong. la casa, dupa ce ne-am salutat cu caserita, aceasta a inceput sa turuie in japoneza; i-am spus ca nu intelegem dar asta nu a oprit-o. am aflat mai tarziu ca au obiceiul sa spuna tot ce fac: acum scanez obiectul x, care costa y, aveti atatea bucati din obiectul x, aveati reducerea z la produsul x, etc. ca sa se asigure ca ai luat ce ai vrut, in cantitatea corecta si la pretul asteptat. am iesit putin buimacici, dar cu zambetul pe buze. cartierele sunt foarte curate, foarte gri, daca nu ar fi pentru gradinile pe care le vezi din loc in loc, gradini cu tot felul de arbusti si pomi. in ciuda curateniei de pe jos, nu prea gasesti cosuri de gunoi. ai nevoie de buzunare mari sau pur si simplu sa nu consumi nimic in timp ce mergi.
ne-am indreptat catre metrou si am intrat in banca de vis-à-vis ca sa scoatem bani de pe card. dupa alte cateva proceduri nereusite, am decis sa luam un numar de ordine si sa schimbam niste euro. nimeni aici nu vorbeste engleza, dar asta nu ii impiedica sa iti vorbeasca japoneza, chiar daca stiu ca nu intelegi o boaba. am primit un numar si ne-am asezat. am putut observa intreaga procedura de preluare si rezvolvarea cererilor. doua tanti vorbeau cu clientii. fiecare avea pe masa mai multe tavite. fiecare client primea o tavita in care depunea documentele, banii, formularele anexate problemei. tavita era luata de tanti si dusa undeva in spate la o colega. aceasta rezolva o parte din problema si o dadea mai departe si mai departe si mai departe, pana la ultima colega, care aplica o stampiluta mica, rosie, rotunda, de forma unui ruj, si tanti o ducea inapoi clientului. banii, dupa ce ti-i numarau in fata, erau bagati intr-un plic lunguiet, special pentru bani. ca si in hong kong, am perceput o mica pasiune pentru impachetat, pachetele, cutiute, totul de marimea potrivita, bagat in sertarasul potrivit. un nene, la un alt chiseu, cerea o procedura mai complexa… emiterea unui nou card, sau poate un imprumut… oricum, i-au luat o gramada de amprente, mai picioarele lipseau. functionarii sunt foarte respectuosi. nu se aseaza niciodata pe scaun inaintea clientilor, se apleaca de mai multe ori si la sosire si la plecare (daca clientul se apleaca si el, functionarul se apleaca mai jos si tot asa… e incredibil, nu e doar mit), saluta respectuos aproape pana nu te mai vad. cand pleaca un client important, chiar si colegii din spate, care nu au avut un contact direct cu clientul, il saluta. da, experienta de la banca a fost una extrem de interesanta. am inteles ca in japonia se lucreaza foarte mult si asta e motivul pentru care oamenii pleaca asa de tarziu de la lucru. si in banca parea niste mici robotei. cei din spate, care rezolvau problemele, fugeau de la un birou la altul si nu pentru ca erau distante mari, ci pentru ca vroiau sa arate ca sa se grabesc sa rezolve problema; fug cu pasi marunti si practic ajung in acelasi timp daca ar merge normal, cu pasi normali, dar cred ca tine si de cultura de munca. oricum, arata cel putin dragut sa le vezi pe femei fugind asa dintr-o parte in alta.
am plecat spre shibuya, unul din punctele centrale ale tokyoului, unde sunt multi tineri. in metrou am vazut din nou mii si mii de telefoane patratoase, cu clapeta, multe brelocuri, sclipiciuri si alte nebunii. in afara de asta, japonezii se imbraca cu mai putina atentie pentru branduri ca si cei din hong kong. fetele insa sunt innebunite dupa accesorii si chestii din danteluta. chiar daca ingheti de frig poti vedea fete cu fuste extrem de scurte, cu picioarele goale. un fel de printeso-zanute, uneori alternative. unele sunt foarte frumoase, chiar daca nu sunt toate atat de finute ca si cambodienele sau chinezoaicele pe care le-am vazut, au trasaturi foarte aparte si ochi, buze, foarte frumoase. vedem si multi copii care vin sau merg la scoala. poarta toti uniforma. cei care merg la scoli private au si sosete si genti cu emblema scolii. nu stii daca e realiatate sau film/desen animat japonez. unele fizionomii sunt ca rupte din animatiile japoneze. e placut sa ii privesti cum converseaza si relationeaza. cum am iesit din metrou am mers sa ne luam bilete de autobuz pentru maine, ca sa mergem la kyoto. apoi am dat in cea mai mare trecere de pietoni pe care o vazusem pana atunci. ca sa o privim mai bine ne-am urcat intr-unul din magazinele de vis-à-vis, care vindea si inchiria cd-uri si dvd-uri. e prima data cand am vazut un centrul de inchiriere de cd-uri cu muzica. e foarte frig afara, asa ca ne luam o cafea si un ceai ca sa ne incalzim. probabil ca ne este asa de frig si de la oboseala si resimtim lipsa de odihna mai indelungata din ultimele doua nopti. ne plimbam pe strazi si suntem uimiti din cand in cand de cate o armata de oameni care ies de la lucru. e foarte ciudat sa vezi ca esti napadit dintr-o parte de cate un grup de 30-40 de barbati imbracati toti in costume negre, fara pic de culoare. cu atat mai mult pe un timp mohorat, e putin inspaimantator. noroc cu toate firmele luminoase, exagerat de incarcate si colorate, care mai bine-dispun atmosfera strazilor. se pare ca in tokyo are loc cel putin cate o sinucidere pe zi. cum cred in reincarnare, multi vor un inceput nou si aleg calea asta. cum punctualitatea este unul din lucrurile importante pentru cultura japoneza, trenurile au intarziere numai cand un astfel de eveniment nefericit are loc. metrourile nu au, ca in hong kong unde exista aceeasi problema, usi duble si nici rampe pentru intrarile in metrou, asa ca e mult mai usor sa alegi calea asta…
si aici sunt multe magazine. unele scumpe, branduri mari, alte mici, designeri locali. acestia din urma cred ca sunt mult mai apreciati decat primii, iar diferenta de calibru nu se simte asa ca in hong kong. aici nu vezi cozi la magazine si lumea, chiar daca are genti scumpe, nu pare sa fie innebunita dupa cumparaturi. dupa ce ne plimbam un pic, decidem sa mergem la shinjuku – statia de la care vom lua autobuzul maine. in zona asta sunt multe parcuri, este si celebrul times square si multe strazi pietonale. ajungem destul de repede, insa aici ne pierdem de vre-o 3 ori si ajungem sa ne invartim in cerc, indiferent in ce parte o luam. ne dam seama ca suntem prea obositi pentru experimentat si plimbat si o luam incet spre metrou. o noua scurtatura, am crezut noi, ne aduce intr-un mall de 15 etaje, numai cu electronice. e nebunie. reclame foarte colorate, vanzatori care vorbesc la microfon si te invita sa mergi la standul lor, multe multe produse, multe multe color, japoneza peste tot. ametim desul de repede si ajungem la scara rulanta care ne duce la metrou. am dormit tot drumul inapoi acasa. am cumparat lapte pentru malai si am ajuns la akino si goyo la 10 seara. aici am descoperit ca faina lor de porumb arata ca si zaharul pudra deci nu am putut face malai in schimb, tako a dat din nou lumea peste cap cu orezul cu lapte si uite asa vom raspandi reteta de orez cu lapte pe tot globul :d a trimis cateva mail-uri pe couchsurfing, in speranta ca vom gasi pe cineva in kyoto pentru ca hostelurile in japonia sunt foarte scumpe. am adormit foarte repede, din nou inghetati si visand la cambodia si la bamboo island.