tripmood

am ajuns in amman la 3.26. am rezolvat incredibil de repede cu viza si checkout-ul, am trecut de securitate foarte usor si am ajuns intr-un hol nu mai mare de cel din timisoara. aici am mers tinta la informatii unde ni s-a spus ca e mult mai ieftin un autobuz decat un taxi. evident, doream prima optiune. ce nu ni s-a spus era ca autobuzul pleaca la 6.00 ceea ce insemna sa asteptam cel putin 2 ore intr-un aeroport unde era foarte frig; asa ca am trecut la plan B: taxi. aveam pregatite doua harti care aratau in mare si in detaliu unde era casa anei, gazda noastra. ceea ce nu am aflat decat dupa ce am ajuns la ana, si 1.30 mai tarziu, este ca iordanienii nu folosesc harti si nu stiu sa le citeasca. asta a fost primul soc cultural… desi aveam cel putin 3 puncte de reper pe harta (o arena sportiva si doua hoteluri) nici unul din cei 7 taximetristi care s-au strans in jurul nostru nu au stiut unde trebuie sa ajungem. nu folosesc adrese si foarte rar scrisorile ajung la destinatie daca nu ai o casuta postala (PO box). nu stiu ce e aia numar la strada, in principal se bazeaza ca tu le vei da directii cand esti aproape.

putin neincrezatori, am pornit cu cel care s-a aventurat sa ne duca, un taximetrist cu zambetul pe buze, care de fiecare data cand intrebam cat mai avem ne spune 5 minute   nici unul din cei de la aeroport nu stia engleza, dar erau extrem de amabili.

in masina, spre uimirea noastra (la doua la numar in mai putin de 30 de minute) temperatura interna arata 32 de grade celsius … pe langa faptul ca transpiram, nu credeam ca poti avea in masina aer conditionat care sa faca asa o caldura!!!

dupa mai multe peripetii, cativa receptionisti si strazi merse pe jos mai tarziu am ajuns intr-un final, pe la 5, la ana. nu va faceti griji: strazile arata foarte sigure, iar, din cate am inteles, criminalitatea in zona mai centrala a ammanului este extrem de mica. singurul lucru care ne-a dat de furca un pic a fost frigul; se pare ca am prins cele mai urate zile din an ce noroc pe noi!ana este din iasi si e in amman de 4 luni alaturi de o canadianca si o estonianca. ele tocmai avusesera un chef in noaptea trecuta asa ca am ajuns chiar cand lumea dormea. ne-am facut comozi in sacii de dormit si am adormit pe prima strigare la rugaciune a zilei. o experienta cu totul inedita. nu ma asteptam sa se auda atat de tare pe strada, insa difuzoarele din turnurile moscheelor sunt extrem de puternice, astfel incat tot orasul rasuna cand oamenii sunt chemati la rugaciune. senzatia este cu atat mai speciala cand o traiesti prima data noaptea, cand este foarte liniste.

am avut noroc ca am ajuns vineri – ziua libera (pentru unii singura din saptamana) pentru iordanieni. asa ca am putut vedea centrul orasului in tihna si sa ne bucuram alaturi de Fadi si de ospitalitatea lui.

astfel, in prima dimineata (ora 10.00) in amman ne-am intalnit cu Fadi Amireh, un prieten de-al lui tako de pe couchsurfing. el a fost primul care ne-a spus welcome to the Arabic world. ne-a facut cinste cu un mic dejun specific cu humus si falafel simplu si umplut – o masa incredibil de buna, care a compensat pentru tot frigul pe care l-am indurat in ploaie si vant. am inceput sa povestim cu el despre obiceiuri si cultura locala, mancare si tari vizitate. el isi doreste mult sa calatoreasca in europa de est si america de sud. ne-a povestit ca e palestinian, ca lucreaza aici ca si inginer constructor si locuieste cu surorile lui care sunt la facultate, dar ca are restul familiei in palestina. am discutat despre comunism si i-am promis ca ii dam amintiri din epoca de aur. el e foarte interesat de istorie si religii dar se considera ateu. am aflat spre sfarsitul zilei ca multi iordanieni (din care mai mult de 60% sunt de fapt palestinieni) considera comunismul o chestie foarte desteapta si ok. am cazut de comun acord ca de la teorie la practica e cale lunga si ca practica ne omoara. vorbeste mai greu engleza dar se straduieste si pare interesat sa comunice, asa ca nu am avut nici un moment de tacere ciudata in care nimeni nu stia ce sa spuna, ci de ambele parti au curs intrebari despre cine suntem ca si cultura. am descoperit si multe lucruri pe care le avem in comun. cea mai haioasa legata de ospitalitatea fata de straini dar raceala cu care se trateaza intre ei uneori. ca si la noi, si la iordanieni si la palestinieni, daca te indopi la o ruda acasa(in cazul lor, in special matusile si unchii joaca un rol important in familie)  tot vei fi acuzat ca nu ai mancat nimic, ca nu ti-a placut, etc. ))

el ne-a dus la cea mai veche casa din amman, Diwan, care este pastrata si ocupata cu obiecte traditionale, care vorbeste despre traditia iordaniei datorita unui Duce, Mamdouh Bisharat. desi se intampla foarte rar sa il gasesti in acest apartament, noi am avut aceasta placere. el, un om simplu, aparent, dar cu o engleza extrem de buna, ne-a intampinat si ne-a incurajat sa facem poze, sa bem ceai cu el, ne-a poftit chiar la masa si ne-a prezentat tuturor celor prezenti acolo: o tipa din korea, o alta din japonia, doua din state si inca cativa colaboratori, toti ghizi turistici, invitati la masa. ne-a povestit ca s-a intalnit de mai multe ori cu ceausescu si a fost un fan al his early works dar ca in ultimul timp i se urcase la cap ) mai ales in ceea ce priveste sumele enorme pe care le cheltuia pentru parade incantator nenea asta! casa e foarte saracacioasa si modesta, dar plina de obiecte vechi, cu 3 servitori care sar imediat sa te serveasca cu ceva si toate astea… pe gratis. noi am promis ca vom traduce in romana pagina de prezentare al Diwanului si ca ne vom mai intalni cu atasatul cultural inainte sa plecam din iordania.

apoi am pornit spre apartamentul lui fadi. am fost pana acum in 3 apartamente in amman si toate sunt extrem de mari si spatioase, cu tavan inalt, cu camera de zi si camera de oaspeti si cel putin 3 dormitoare. bucatariile sunt imense, insa la cat de buna si delicioasa este mancarea lor, le merita din plin si in apartamentul lui era foarte frig si desi au calorifere peste tot (unele chiar imense), nu au sau nu vor sa le foloseasca. in schimb au niste incalzitoare foarte ciudata pe baza de butelie, ca scot o flacare mica si se presupune ca ar trebui sa faca caldura….nu, nu fac. Fadi are 3 pisici, toate botezate de fosta lui prietena italianca, prietena pe care a tinut-o secreta familiei lui care nu ar fi fost de acord cu aceasta relatie. desi nu exista casatorii aranjate, tinerii nu sunt obligati sa se casatoreasca cu persoanele recomandate de familie, dar e preferabil. inca se practica casatoriile intre veri si asta din mai multe motive: fetele nu prea sunt lasate sa socializeze in afara familiei, care este extrem de importanta; este important pentru un baiat sa tina legatura si sa-si viziteze cat mai des mama, matusile, surorile, verisoarele, femeile avand un rol extrem de important; astfel, fetele ajung sa isi vada in primul rand verisorii (de obicei de ordinul zecilor la numar, asa ca au de unde alege) si de multe ori acestia ajung sa fie o alegere naturala, deloc impusa, pentru a intemeia o familie.

am petrecut multe ore cu fadi. nu ne-am dat seama cum a trecut timpul pentru ca am trecut printr-o gramada de discutii, multe extrem de interesante, am descoperit o gramada de lucruri noi despre lumea araba si am primit o lectie de istorie araba. am discutat inclusiv subiectul israel/palestina, un subiect extrem de sensibil si despre care ne-am dat seama ca stim atat de putin. ceea ce aflam la televizor, ceea ce citim nu se compara cu realitatea pe care atat palestinienii cat, probabil, si israelienii o traiesc. un subiect extrem de sensibil greu de abordat, dar odata pornit, cu orice iordanian, este aproape imposibil de epuizat. oricum, asta ne-a facut si mai interesati sa mergem in jerusalem, ceea ce vom face maine, azi, adica in 5 ore

am promis ca mai iesim la o cafea, asa ca asteptam sa mai povestim cu fadi, verzi si uscate, o gramada de lucruri foarte interesante. ne-a adus inapoi la ana la ora 7 seara, de unde am plecat la un goodbye party pentru doi canadieni din aiesec. o experienta interesanta pentru ca am cunoscut de data asta o gramada de straini care traiesc in amman de cateva luni, descopera lumea araba si incep sa iubeasca din ce in ce mai mult limba si cultura.

cuvantul tarii este cu atat mai important cu cat el este la origini un nume propriu care in timp si in urma unei povesti a capatat mai mult inteles de-a lungul timpului, devenind substantiv. din cate am inteles, e un sinonim sau echivalentul doinei noastre romanesti. that’s a first… well, second, dupa fado.

jafra

Jafra era o fata care a trait langa Acre, in nord estul Palestinei. oamenii de acolo lucrau in agricultura si erau renumiti in cresterea oilor. Jafra era singura la parinti si nua mers, ca si ceilalti copii, la scoala. satul in care ea locuia avea 163 case, 1050 oameni. povestea aceasta a fost consemnata de singura supravietuitoare din nagba (prima asezare dupa ce au purificat etnic zone de palestiniei), Naef. Jafra era casatorita cu un palestinian care nu se numara printre cei carora le placea agricultura si facea negot. Jafra nu era numele ei de botez, ci o porecla Ahmad Ali Hassan, un poet/cantaret al locului, care era si verisorul sau din partea unchiului, i l-a dat. de ce a numit-o asa: pentru ca era bine-facuta. ea era inchisa la culoare si avea o mama care era croitoreasa. verisorul, Ahmad, era puternic si frumos, era un cantaret foarte bun si era indragostit de Jafra; el a dorit sa o ia de nevasta, si s-au casatorit cand ea avea 16 ani iar el 20. au avut o nunta traditionala, cu toate familiile prezente, dansand dapka (dans traditional palestinian, din cate am inteles se aseamana cu o hora). dupa ce au avut ceva probleme in casatorie, mama fetei le-a cerut sa divorteze. statusera impreuna numai o saptamana si deoarece el nu vroia sa se desparta a incercat in zadar sa o aduca inapoi. nu a reusit, ea ramanand in casa parinteasca. dupa un timp ea s-a casatorit cu un alt verisor, din partea matusii sai: Mohamad. cand Ahmad si-a pierdut orice speranta de a o recupera pe Jafra s-a cufundat in tristete pentru ca era foarte indragostit de ea. lumea trecea mereu prin fata casei lui Jafra ca sa aduca apa in jarret fokhar (veze din lut pentru apa). de fiecare data cand Ahmad o vedea mergand dupa apa, incepea sa scrie poezii foarte frumoase despre ea, ajungand sa aibe o intreaga carte pe care a intitulat-o dupa numele ei. un istoric a zis ca primul cantec al Jafra a aparut in 1939, ajungand in anii 40 sa devina un stil de a canta, numit Jafra, raspandit peste tot in Palestina. dupa nekba, cand palestinienii au fost alungati in alte tari, a ajuns si in zona iordaniei si siriei.

(povestea ne-a fost citita de fadi in araba, tradusa in engleza – cu google translator ca si ajutor – si eu v-am rescris-o live asa ca imi cer scuze pentru greseli)

concluzia zilei: iordania este cu siguranta o tara pe care vrem sa o exploram mai in amanunt, iar 5 zile nu sunt suficiente. cu siguranta ne vom intoarce aici!

songmood: