tripmood

suntem bine si promitem sa mai adaugam text maine dimineata despre ziua de azi. am ajuns la sunny si la neelam acasa, gazdele noastre in jaipur. sunt extrem de draguti si prietenosi. maine, alaturi de inca doua cupluri, rude de-ai lor, vom merge in trei localitati, dintre care, ultima, agra, la taj mahal.

multumim mult pentru comment-uri! chiar daca suntem tot timpul pe fuga si nu apucam sa va raspundem, sa stiti ca le citim si ni se umezesc ochii. multumim ca ne sunteti alaturi!
am mai adaugat text si poze la post-ul cu prima zi in mumbai! sunt acolo doua poze care sunt preferatele noastre din calatorie, cel putin de pana acum. uitati-va la ele

nu stim de ce, dar nu ne merg telefoanele. nu se conecteaza la nici o retea. asa ca nu asteptati mesaje de “suntem bine”, dar suntem bine

accesul la internet este cat de cat limitat – acum stam in dormitorul gazdelor noastre, asa ca probabil numai maine seara sau poimaine dimineata sau, cel tarziu din aeroport, vom posta noutatile si experientele. va pupam pe toti!

si vine post-ul…
jumatate din ziua de azi, 13 februarie, ne-am petrecut-o in aeroport. aeroportul din mumbai este unul dintre cele mai mari si cele mai elegante dintre care am vazut. e adevarat si ca marmura este foarte ieftina in india si asta face ca ea sa fie un must in cladiri si case. avionul nostru a avut aproape 2 ore intarziere; am primit din partea companiei o cafea si un ceai si ne-am uitat la calatori si la avioane. am ajuns intr-un final, dupa un zbor placut pe niste scaune incomode, in jaipur. aici telefoanele au inceput sa nu mai mearga si dupa ce ne-am chinuit sa il sunam pe sunny pentru vreo 15 minute de la un telefon public, a venit sa ne ia. sunny este un tanar care lucreaza in asigurari. spune ca nu a urmat nici o facultate, ci doar niste cursuri intensive, dupa ce si-a strans bani conducand o ricsa. sotia sa, naleem, a studiat politehnica si vrea sa isi deschida o firma de soft. au tinut impreuna si cate 20 de couchsurferi in casa lor, care e inca in constructie. ajungem, dupa 6-7 minute de mers cu masina, la sunny acasa. e o casa mare, cu etajul nefinisat, vopsita intr-un rosu/portocaliu. vis-à-vis, o vaca paste linistita care este si principala sursa de lapte pentru tanara familie. tot vecinii de peste drum sunt angajati de cuplu ca sa le faca curat, sa le spele vasele si sa pazeasca casa cand ei sunt plecati. familia lui sunny face parte din casta de oameni de afaceri, dar el nu a vrut sa urmeze traditia familiei si sa aibe grija de un magazin, desi, spune, se pot gastiga bani frumosi din asta. magazine in india inseamna practic ca ai acces la front stradal cam 1.5 – 2 m. sunny este team leader la un call center pentru o firma de asigurari de sanatate. ne-a luat ceva pana am ajuns la acest sambure de adevar. de la ora la ora povestea despre job-ului lui lua o alta conotatie. de la agent de vanzari la director de companie, la manager de filiala, la, intr-un final, coordonator al unei echipe de call center. stiam ca o buna parte din business-ul indian se bazeaza pe call centeruri. el spune ca nu ii place ce face, insa are un program flexibil pentru ca fost preferatul sefului si asta i-a permis si sa castige bani si sa aibe timp pentru sotia lui. neelam stie engleza, insa nu cred ca intelege chiar tot. are o expresie pierduta si da, uneori raspunsul universal yes chiar daca intrebarea sau afirmatia nu astepta o confirmare. e draguta si linistita. isi serveste sotul si pe oaspeti si prea putin sta cu noi. am incercat sa o ajut in bucatarie dar nu ma lasa. povestim un pic de oja de unghii si despre faptul ca – nu am inteles din ce motiv – indiencele considera cool sa isi lase unghii lungi si sa le dea cu lac numai pe cele de la mana stanga. sunny ne spune ca au avut o casatorie aranjata. intrebam cum functioneaza asta pentru ei si aflam ca tatal lui a sugerat-o pe neelam pentru ca o vazuse de multe ori la templu. sunt foarte religiosi si chiar si in camera unde dormim noi au un mic altar cu o poza a guruului lui sunny (un tip cu moaca haioasa si care arata ca si cum ar fi dezbracat). pentru ca fost prea direct si a invitat-o direct la cafea, neelam l-a refuzat initial. dupa o perioada, o prietena comuna le-a aranjat o intalnire in schimbul orelor de franceza pe care i le dadea sunny. au petrecut apoi aproape un an departe unul de celalalt si si-au scris doar mesaje pe telefon; in fiecare noapte cateva zeci si zeci. s-au casatorit anul trecut in mai si spun ca sunt fericiti si isi doresc cel putin un copil.
am povestit verzi si uscate cu sunny. au venit in vizita un prieten si unul din fratii lui neelam asa ca stam linistiti si ascultam cum vorbesc, incercand sa identificam cateva cuvinte, sa intelegem ceva. nimic. recunoastem shukria (multumesc) pentru ca seamana cu arabescul shukran. indienii vorbesc foarte ciudat. desi te-ai astepta sa vorbeasca toti engleza nu o fac, insa au cel putin 2-3 cuvinte englezesti intr-o fraza cand vorbesc intre ei. am observat si in aeroport: cei care sunt bogati, cei care sunt modesti insa vor sa-si dea importanta, vorbesc engleza tot timpul. povestim despre calatorii si despre oameni. a tinut multi couchsurferi si, credem noi, este o chestie de mandrie si statut pentru el, faptul ca are atatia straini mereu la el acasa. spune ca vrea sa o ia mai moale pentru ca avut si experiente neplacute. s-a bucurat ca suntem un cuplu si ca s-a potrivit incat sa mergem impreuna la taj mahal. sunt innebuniti cu sf. valentin desi nu am vazut ca isi manifesta afectiunea in public ca si alte cupluri indiene. ne povesteste de ultimul cuplu care au stat la ei si ne arata ce cumparaturi si-au facut. ne spune ca stie toate fabricile din zona si ne poate duce acolo sa facem cumparaturi. ii multumim frumos si ii spunem ca nu avem buget pentru suveniruri si cadouri. ne arata de toate si insista. stabilim ca in ultima zi din sederea noastra poate ajungem sa aruncam o privire. pare putin dezamagit si nu intelege cum nu vrem sa cumparam nimic presupunem ca are un mic deal cu cei de acolo pentru ca preturile pe care ni le spune nu ni se par deloc mici sau aproape de ce stiam de la manu. ne spune ca jaipur este singurul oras din care merita sa cumperi chestii pentru ca e renumit in esarfele de pashmina (lana de oaie, dar numai cea de pe gat sau burta), materialele de matase, bijuterii si cuverturi de pat. culorile pe care le folosesc in a le picta sunt toate naturale si primesti o garantie de 25 de ani pentru calitatea lor. ajungem la subiectul certurilor si razboaielor. au si ei problema lor cu kashmir. suntem cu totii de acord ca adevaratele batalii au loc intre puterile statului iar popoarele sufera doar consecintele. spune si ca totii suntem parte dintr-un sistem care fuge dupa bani si daca nu fugi cu ceilalti si te opresti, vei fi impins din spate, asa ca mai bine sa fugi din propria ta initiativa si cu un scop. o atitudine foarte contrastanta cu restul indienilor pe care ii vazusem, care nu parea sa valorizeze chestiile materiale. sunny mai are o vorba, probabil invatata din familie: toti vor sa ajunga in rai, dar nimeni nu vrea sa moara. nu ne dam seama daca se refera la razboaie sau la business, dar credem ca e un pic din ambele. povestim pana tarziu si in jur de 12 decidem sa mergem la culcare. plecarea de maine este la 6.30.