Check out the Latest Articles:

astazi ne-am trezit la 8, am facut dus, ne-am facut bagajul si ne-am pregatit de o zi cu dealuri si balet. ne-am luat tricouri curate (incredibil sentimentul :) ) si am terminat pastele cu sos de rosii. am plecat spre locul nostru preferat (parcul bustamante si biblioteca) si, ca in ultimele dimineti, ne-am luat paine proaspata de la brutarie. ne-am verificat mail-urile si am aflat ca vom sta in rio la doi tineri foarte entuziasmati sa ne tina, pentru ca le place muzica si vor sa organizeze un festival :) am primit si email pentru checkin online, insa se pare ca biletele noastre sunt mai speciale si nu putem face inregistrarea decat la aeroport (tako a mers pana la sediul lan si a sunat si in ungaria si speram ca totul va fi bine sambata). si astazi e o zi extrem de frumoasa, cum am fost norocosi sa avem de cand am ajuns in santiago, si dupa cateva ore bune petrecute cu biletele si alte detalii, am plecat spre dealul din providencia, unde stiam ca vom mai gasi parcuri frumoase si privelisti surprinzatoare. am mers pe strazi si am ajuns la baza dealului. aici aveam optiunea telefericului, insa am decis ca suntem in stare sa urcam un deal care nu parea atat de mare; si asa am facut. soarele a inceput sa arda tot mai tare, iar putinele clipe de umbra si vant ne ungeau pe suflet si ne uscau tricourile… si, da, ne-am gandit si noi la cat de ciudat ne-am planificat ziua cu haine curate, urcat un deal cu carari pline de pamant uscat, intr-un soare torid, si seara cu balet… ne-a placut mirosul de frunze uscate si brazi verzi, oamenii care urcau si coborau pe bicicleta, familiile care isi aduceau piticii in parcuri mari, locurile ingrijite, stropitorile pe varfurile fierbinti, zonele cu o diversitate mare de plante si flori, sunetele ciudate scoase de pasari. ne-a luat o ora sa urcam si ne-a picat foarte bine. in varf, statuia fecioarei avea la baza si o mica biserica de piatra si un mic magazin cu suveniruri, mai multe restaurante, dar majoritatea destul de goale. am coborat pe un alt drum, am intrat in tot felul de parcuri si parculete, am vazut toate laturile orasului, e adevarat, prin norul gros de poluare; muntii imensi care ingradesc orasul se disting greu, chiar si in zile senine. se pare ca numai dupa ploaie poti sa vezi cu adevarat tot orasul.
ne-a luat mai bine de o ora sa coboram, pentru ca am luat-o pe o carare mai lunga, care strabatea si dealul vecin. era umbra si bine. am ajuns intr-un cartier rezidential, plin cu case frumoase si, presupunem, scumpe, cu semne de securitate la vedere, si apoi am luat-o spre cartierul in care sta manu si in care e si sala de spectacole. am ajuns cu mai putin de o ora inaintea spectacolului, asa ca am mai pierdut un pic de timp in biblioteca si ne-am odihnit picioarele dupa atatea ore de mers.
am mers apoi spre teatru – o sala mica, cu 2 etaje, care ni s-a parut ca s-a umplut greu si insuficient… totusi, oamenii au continuat sa intre in sala si dupa inceperea spectacolului si, la sfarsit, am vazut ca eram mult mai multi decat la inceput. spectacolul ne-a placut mult. chiar daca nu am inteles toate cuvintele, poeziile lui pablo neruda suna fermecator in spaniola (sau chileana – destul de diferita de spaniola, mai ales cand e vorbita pe strada sau intre prieteni, cu o gramada de influente mapuche, cuvinte scurtate si schimbate, foarte diferita de spaniola din columbia sau peru, si mai ales de cea din argentina, plina de influente italiene). ne-a placut mult muzica si 3 momente, pe 3 poezii diferite, a cinci dintre dansatori. spectacolul s-a terminat la ora 9.30 si ne-ar fi placut sa il felicitam in persoana pe coregraf, sa vorbim cu el (ne-a fost dor sa intalnim romani si ni s-a parut ciudat ca nu am intalnit pana acum), dar a disparut repede de pe scena, dupa ce a multumit publicului in spaniola.
ne-am intors acasa, unde ne asteptau manu si cele doua pisici. era obosita si i se inchideau ochii. totusi, ne-am pus la vorba si asa au mai trecut doua ore fara sa ne dam seama. poate maine o vom ajuta sa impacheteze – de ceva vreme tot vrea sa se mute la prietenul ei, nacho, si tot nu a avut timp, a avut proiecte si alte nebunii pe cap. are o gramada de mobila veche superba, multe antichitati si tot felul de obiecte mostenite de la bunica ei. o parte va trebui sa le vanda, mai ales ca planifica sa plece in state pentru cateva luni, unde are o matusa si o bunica. am povestit mult despre filme, despre dictaturi si sisteme, despre politica (intr-un fel foarte apolitic), despre schimbarile climatice care se simt atat de tare in chile (se pare ca o companie miniera vrea sa detoneze un intreg ghetar in nord, care aprovizioneaza 6 sate mari cu apa, pentru a exploata aurul din munte si au primit toate aprobarile ca sa inceapa actiunea in ciuda manifestarilor civile care au avut loc luni si luni de-a randul…)… maine e ultima zi si asta ne intristeaza pentru ca ne va lipsi calmul, naturalul de aici, firescul, bunul simt, spiritul latin si cultura locala. suntem entuziasmati si de brazilia, ne e dor si de casa, suntem tristi ca suntem aproape de finalul unui vis superb…



  1. liana on Friday 16, 2010

    ce fain! Şi eu am fost azi la spectacol de dans. O dansatoare japoneză. Gând la gând cu bucurie.

  2. cosmina on Friday 16, 2010

    stiu pe cineva care o sa se bucure sa ii pove’ cum a fost Gigi Caciuleanu! ;) f. cunoscut si apreciat, din pacate mai mult in afara decat in RO.

    f. frumoasa plimbarea voastra!! aratati bine!

    pupici.

  3. emma on Friday 16, 2010

    grozave pozele si voi frumosi :)

    va invidiez soarele :P

  4. Melinda on Friday 16, 2010

    Super ,super pozele ,Tuca cam trista -mai putin si veti fi alaturi de cei din Ungaria care va asteapta cu mult drag ,dupa care si noi cei din Timisoara suntem nerabdatoti sa va vedem si sa va ascultam
    Este sfarsitul unei expeditii minunate si cred ca inceputul pregatiri unei noi aventuri in viitor
    Eu va doresc din tot sufletul ca visele sa vi se implineasca si sa devina realitate

  5. Ralu on Friday 16, 2010

    salut dragutilor,
    unde sunteti acum? :) cumva acasa?