tripmood

desi ne-am pus ceasul la 10, pentru ca la 12.00 sa predam camera, am inceput sa ne trezim de 6 aproape in fiecare jumatate de ora. eram groaznic de obositi dupa atata mers cu autobuzul, zguduiti si cu nopti grele, incat auzeam toate masinile de pe sosea, simteam ca patul se zguduie cu noi si noi ne zguduim fara motiv sic and stam in picioare… ne simteam batuti si invinetiti de oboseala si am fi zacut in pat pentru toata ziua. ne-am trezit totusi la 10 ca sa beneficiem de apa calda si sa facem un dus. am reusit sa fim gata in 40 de minute cu bagajul facut si am predat camera, ne-am lasat bagajele in receptie si ne-am grabit sa iesim sa vizitam orasul, sa ne bucuram de o sarbatoare sfanta, intr-o tara religioasa, si sa ne luam bilete pentru seara asta catre lima. am luat-o pe drumul cunoscut de seara trecuta si am ajuns repede pe o strada plina de agentii. desi cautam reprezentanta cruz del sur am vrut sa verificam preturi si optiuni. ni s-a spus repede ca, fiind sarbatoare, nici un autobuz nu circula. ne-a fost greu sa credem asta, asa ca am fost in mai multe locuri si am ajuns chiar si la agentia cruz del sur unde am primit acelasi raspuns. cumva nu ne venea sa credem ca nu putem ajunge nicicum la lima… totusi, dupa ce am rezervat biletele pentru a doua zi, si am mai intrebat in cateva locuri, ne-am obisnuit cu ideea. si nici nu ni s-a parut atat de rau. urma sa mai stam intr-un orasel care ni se parea fermecator, sa petrecem vinerea mare acolo, sa ne odihnim mai mult si cumva preferam locul ala decat nebunia dintr-o capitala, precum lima. era deja ora 3 cand ne-am terminat cercetarea agentiilor si am decis sa mancam o supa. am stat pe o terasa mica, cu vedere spre spatele catedralei din centru, care da spre una dintre cele mai vechi stradute. ne-am luat timpul sa respiram, ne savuram o supa si o limonada, intr-o zi superba. ne-am dus apoi sa ne anuntam hostalul ca mai stam o noapte. aici am gasit-o destul de singura pe gabriela care a fost fericita ca mai stam. cat tako si-a verificat mail-ul, am apucat sa povestesc cu ea. e cea mai mica dintre 4 frati si a locuieste cu mama ei, de care are si grija. intr-o spaniolo-engleza-de-balta ne-am straduit sa comunicam si am reusit, zic eu, destul de bine. am impartasit obiceiuri de pasti, am aflat despre cei mai importanti sfinti pentru ei (san martin de los povres, virgen de guadalupe, san pedro), despre camino de los penitencias – sarbatoarea de joi seara care te pregateste pentru vinerea mare, sau sfanta -, putin despre mancarea traditional (au un ardei foarte iute, umplut cu carne, similar cu ce facem si noi) despre filmele traditonale cu viata lui iisus interpretate de copii, despre procesiuni si scenete si am ajuns sa vorbim si despre viata in peru, despre industria turistica, scoala si sefi… ca si la noi, spune ca in satucele mai mici traditia e pastrata mai bine, procesiunile sunt mult mai spectaculoase si sarbatoarea se simte mai mult. gabriela este o fata foarte linistita, amabila si saritoare. e mereu cu zambetul pe buze si e foarte modesta. am stat mai bine de o ora la povesti cu ea si dupa ne-am indreptat cu mult entuziasm catre bisericile principale din oras, unde urma sa fie slujba pentru vinerea mare. am mers initial la cea mai apropiata de noi, chiar peste drum. aici lumea venea foarte frumos imbracata, parfumata, ca la noi, de sarbatoare ne place oraselul asta mult. e foarte alb datorita cladirilor din piatra, iar altele contrasteaza prin rosu aprins, albastru turbat, galben puternic… e parca rupta din povesti. ne aduce un pic aminte de jerusalem si aerul e foarte relaxat si placut. am ajuns la catedrala din centru chiar cand soborul de preoti mergea spre altar. am stat un pic la slujba, alaturi de un grup mare de oameni in uniforme de politie, imbracati in tol festiv pentru biserica. e frumos ca vin impreuna si poarta mandri uniforma pentru evenimente speciale. vin cu familiile si cred ca fiecare tip de forta speciala (au cel putin 7 feluri de politie, pe care noi le-am reperat, in arequipa, dar am vazut si soldati, pompieri, etc care au participat la slujbe) este arondata unei alte biserici. catedrala e mare si impunatoare. totusi ne-au placut bisericile mai mici, nefinisate pe interior, pline de istorie, daca pietrele ar fi putut vorbi. am mers mai departe intr-un alt cartier, unde, la o biserica mica, urmau sa aibe loc procesiunile traditionale. ne-am dat seama de loc dupa oamenii care erau deja stransi acolo si dupa micile gherete care apareau in jur. am vizitat biserica, am vazut o echipa intreaga de oameni imbracati la fel, un fel de maestri de ceremonii care aveau programul serii si pareau sa organizeze tot ce se urma sa se intample. oamenii stateau in liniste si se uitau spre altar. alti oameni in costum pazeau piesa centrala a procesiunii, mormantul lui iisus. ne-am gasit un loc in colt de strada si am urmarit cum se strangea lumea, cum isi luau lumanari, cum comentau de unii-altii, cum l-au certat pe primar ca a intarziat si din cauza asta procesiunea a inceput cu 30 de minute mai tarziu, cum priveau cu ochi inlacrimati statuile din procesiune, cum militarii si fanfara adusa la procesiune onorau fiecare grup de oameni care duceau cate o statuie.
in momentele astea nu ne-am putut gandi decat la cei de acasa. da, era frumos, dar nu, nu se compara cu ce traiesti alaturi de familie, cum e la bunici, in sat sarbatoarea pastelui si cum dragostea cu care esti inconjurat face toata diferenta. nu am simtit arequipa un loc mai religios decat satul bunicilor, nu am vazut mai multa credinta in ochii oamenilor de aici decat pe chipui bunicilor mele, la care m-am gandit in momentele astea. dincolo de religie si credinta, idea de a reflecta asupra viitorului, de a depasi trecutul, de a-ti recunoaste tie in primul rand greselile si de a-ti lua timp sa fi cu familia, in liniste, este atat de simpla si naturala si pare sa fie foarte importanta in familiile care pastreaza traditia, dar incepe sa se dilueze in randul tinerilor de aici.
pentru noi, ca fiecare alta zi din calatoria asta, seara este un moment in care ne aducem aminte cat de extraordinar e ca suntem in acest loc, ne bucuram de toate experientele, bune si rele, ne gandim la cei dragi. suntem atat de fericiti si de norocosi ca putem face calatoria asta. familiile noastre ne-au daruit in continuu atata incredere oarba, atata sustinere neconditionata, atatea incurajari, ne-au facut mii si mii de iepurasi si mosi craciuni, cat pentru 4 vieti de om si ne dau zilnic atata dragoste! avem cei mai frumosi prieteni din lume, care ne sunt alaturi si ne sustin, ca o extensie a familiei. am vazut o parte din lume. nu ne-am putea dori nimic mai mult! e greu sa multumesti in cuvinte, dar speram ca vom putea sa le dam inapoi macar atat cat ne daruiesc ei zi de zi.
am plecat spre o clatita si apoi spre somn. am mancat eu una dulce, tako una cu pui, am baut ceaiuri de plante, foarte bune, si ne-am prabusit in paturi, din nou. dupa o dimineata de somn si cautat autobuze, seara s-a terminat linistita, in ganduri de recunostinta si de casa; am adormit cu gandul la voi si cu dor.

la multi ani, buzghi!