tripmood

dupa o noapte in care ne-am putut odihni foarte bine, ne-am trezit la 10 cu multe obiective pe lista. cand ne-am trezit nu era deloc asa de frig cum ne asteptam. am mai povestit cu roman despre job-ul lui si obiceiurile lor de dimineata si a plecat dupa carne. urma sa ne intalnim mai tarziu, la universitatea din kyoto, ca sa ne arate orasul si sa ii vizitam moschea. ne-a pregatit bagajele si am plecat sa vizitam templul de langa casa lor, ginkakuji. tot cartierul de langa templu e superb. case mai mici sau mai mari, mai vechi sau mai moderne, dar cu atat de multa personalitate. strada care duce direct la templu e plina de magazinase si restaurante, locuri de unde poti cumpara dulciuri proaspat facute. multi scholari merg in grupuri si e usor sa ii identifici dupa sepcile identice pe care le poarta. trecem pe langa un grup mai mare de copii si dupa ce doi-trei ne saluta, incep toti… atat de universal ii salutam cu zambetul pe buze si chiar ne bucuram sa vedem si aici copii atat de simpatici si dornici sa comunice. templul avea deja destul de multi turisti misunand, printre care multi elevi veniti cu scoala. majoritatea cladirilor nu se pot vizita inauntru, insa gradinile sunt atractia principala si bogatia fiecarui lacas. si pot intelege de ce! si aici lumea parca merge pe varfuri. nu iti vine sa scoti un zgomot si toate detaliile iti ies, dintr-o data in evidenta. aici cladirile sunt pe planul doi, indiferent de marime. vezi imediat cu cata atentie sunt facute potecile, gardurile, cum creste fiecare frunzulita, cat de perfect a cazut o floare pe covorul verde de muschi. si cate nuante de verde! cate feluri de muschi, de frunze pornind din acelasi copac. incredibil. da, e usor sa fi zen aici. gradinile japoneze iti dau din start un calm incredibil. ai putea sa stai intr-un loc ore in sir si sa nu te plictiseste. din nou armate de oameni ingrijesc gradinile. unul curate cu mana muschiul de frunze moarte, altul grebleaza pamantul proaspat plouat, altul taie cu o foarfeca mica un mic arbust. bambusul e folosit peste tot si arata atat de frumos, atat de perfect cand ai senzatia ca turnat in forme. acoperisurile sunt straturi straturi de lemn subtire, tinute impreuna de cuie de bambus. usile sunt din bambus, capacul scurgerilor e din bambus, garduletul de pe marginea aleilor, micile bariere, suportii de transportat cutii mari, … atat de multe lucrurile trainice dintr-un copac atat de fragil, aparent. ne-am plimbat prin gradina, am admirat florile boboci, inflorite sau cazute deja si milioanele de nuante de verde si, daca ar fi avut banci, sigur am fi putut uita de noi cu orele acolo. imi imaginez ce gura rai devine orice gradina de aici in aprilie, cand infloresc ciresii.
am plecat pe jos spre universitate, locul unde urma sa ne intalnim cu roman/ abdulah ca sa ne duca la el la moschee. am mers aproape doua ore in continuu, dar ne place mult sa trecem pe langa locurile mai putin centrale sau turistice. cat de multe biciclete! majoritatea au ghidoanele si sezutul din piele si sunt extrem de frumoase, bicicletele clasice de oras, nu cu multe gadgeturi, viteze sau alte nebunii. casele mici, traditionale, arata parca a case de papusi. sunt foarte dragute, au usi mici, impletituri la geam pe post de obloane, iar nuante de maro decoreaza, deobicei exteriorul. nu au nici un fel de briz-brizuri, fatadele sunt foarte simple si curate, uneori nici nu vezi vre-un geam la strada. blocurile japoneze mai vechi seama un pic cu cele comuniste. sunt imense si au foarte foarte multe apartamente. blocurile mai noi, construite fie din placaj cu fier, fie din beton cu fier, ca si cel in care am stat la mika si roman, au apartamente mai maricele, si poti fi chiar si singur la etaj.
centrul universitar al kyoto se intinde pe aproape 3 cartiere. este imens si arata superb. cladiri vechi din caramida, parcari peste parcari de biciclete, foarte multi profesori, foarte multi tineri, cafenele, … cred ca e faina viata de student aici. ne-am intalnit cu roman si ne-a invitat la moschee la 5.30, cand un grup de pakistanezi o sa le vina in vizita ca sa le vorbeasca. ni s-a parut foarte interesant si curios. era ora 2, asa ca am mers la un centru de inchiriere de biciclete si pentru ca nu aveau biciclete duble, cu atas sau pentru incepatori, numai tako si-a luat bicicleta si am decis sa mergem in zone diferite pentru 3 ore, ca sa vedem cat mai mult din oras. baietii au mers la palatul imperial si gradinile lui, s-au plimbat pe strazi, prin bazare, iar eu prin tot felul de cartiere locale si pe malul raului. mi-a placut sa le vad entuziasmul pentru floarea de cires. chiar daca nu este aprilie si e inca frig, cativa dintre copaci au inflorit deja si au obiceiul de a se opri langa fiecare copac inflorit, ca sa faca poze. multi se plimba pe langa rau, multi fac jogging, altii canta la instrumente, si nu pentru ca vor sa primeasca bani ci probabil pentru ca este un loc linistit si in acelasi timp nu deranjeaza pe altii. asa ca am vazut cativa trompetisti pe celalalt mal, multi japonezi cu catei, si multe carucioare (ma rog, nu multe, dar mai multe decat pe trotuar, in mod normal).
dupa ce am mers in continuu pentru aproape 3 ore, ne-am reintalnit si am traversat catre moschee. moscheea era de fapt pur si simplu o casa de rugaciune, nu aducea deloc a moschee, si facea parte din centrul cultural islamic. aici am intalnit si doua femei, dintre care o japoneza musulmana. am mers sa mancam ceva si am gasit o brutarie draguta, care facea tot felul de bunatati dulci sau sarate, tot felul de briose, impletituri, chifle, dintre cele mai mici si colorate. aici ceaiul verde este in aproape orice. multe dulciuri, checuri, contin ceai verde si iti dai seama dupa culoare. folosesc mult si fasolea si au foarte multe feluri; nici nu le cunosc numele tuturor felurilor pe care gasesti in diverse mancaruri, de la dulciuri la feluri principale. mazarea la fel, e la loc de cinste.
tako a mers sa ia bagajele si sa lase bicicleta. cat l-am asteptat, m-am plimbat pe strazile din jur, am vazut oameni iesind de la job, mergand spre casa, iesind sa manance, facand ultimele cumparaturi ale zilei. partea asta e mai putin turistica si mult mai aerisita decat alte cartiere ale kyoto. chiar daca un oras vechi, al cincilea din japonia, este si el foarte aglomerat si plin de turisti. dupa ce s-a intors tako, l-am astptat un pic pe roman ca sa ne putem lua la revedere. tako a facut cunostinta cu cativa dintre cei de la moschee si i-am multumit lui ion pentru cazare si timpul petrecut cu noi si am plecat sa hoinarim prin cartierul gheiselor pana la ora la care trebuie sa fim in autobuz. astazi plecam la 10 si ajungem undeva la 6 in tokyo.
am mers mult pe jos si am intrat destul de repede in zonele hip, foarte aglomerate ale kyoto, bazare, magazine, multe multe restaurante. foarte multi straini, dar si localnici si japonezi veniti in vizita in kyoto. ne-a placut sa vedem tinere si femei mature in kimono, dar nu, nu am vazut nici o gheisa. foarte multi tineri mananca in oras si in restaurantele mai noi, cu multe geamuri, poti vedea mesele pline. in cartierul vechi, fiecare casa are cate o luminita. e extrem de liniste si maxim mai trece cate un taxi care lasa un cuplu in fata unui restaurant. in rest, nu foarte multa lume, nu firme luminoase, nu zgomot. mare contrast fata de cealalta parte a raului. chelneri respectuosi isi poftesc clientii in restaurant, in cate o incapere, respectand stilul traditional japonez. aici din nou iti vina sa vorbesti in soapta si daca faci abstractie de masini si imbracamintea oamenilor, ai senzatia ca ai calatorit in timp. chiar si aparatura de aer conditionat este acoperita de grilaje de lemn, usile sunt larg deschise iar intrarea acoperita numai de perdele traditionale bej, cu numele restaurantului scris pe ele. un singur bec lumineaza intrarea si in rest strada este in benza, pana la urmatorul restaurant. am uitat de timp si ne-a trezit ca era din nou, deja tarziu. am intrat din nou intr-un supermarket sa ne luam pe fuga ceva de rontait si am fugit spre statia de autobuz. am ajuns la timp la gara si din nou, autobuzul a venit cu 10 minute inainte de plecare. desi localnicii s-au opus cladirii garii din cauza marimii ei, este o cladire foarte frumoasa, impunatoare, iar reteaua de transport pe care o deserveste e ametitoare. ne-am urcat in autocar si am inceput drumul lung de motaieli pana la tokyo.