tripmood

ne-am trezit in jur de 11. am facut un dus fierbinte, cu intermitente, dar fierbinte. aici toaletele sunt separate de cada de baie/dus, iar astea din urma sunt ca o cada de dus inalta pana peste genunchi. asa ca atunci cand faci baie, stai pup si nu te poti intinde. casele sunt foarte reci si chiar daca am dormit cu caloriferul electric pornit toata noaptea, dimineata tot scoteam aburi. goyo si akino ne-au oferit cafea si mic dejun, am mai povestit un pic cu ei si ne-am pregatit bagajele pentru kyoto, sacii de dormit (care ajuta mult in astfel de tari) si am pornit-o din nous pre shibuya, apoi palatal regal si gradinile din jur si shinjuku, de unde urma sa luam autobuzul catre kyoto, la ora 23.00
foarte innorat afara, dar parca nu asa de frig ca in casa, am pornit increzatori in drumetia noastra prin tokyo. impropriu spus tokyo, pentru ca orasul e format din sute de alte orase, fiecare statie de metrou fiind de fapt un oras. reteaua de transport in comun este uluitoare si extrem de bine sincronizata. oricum, si aici, populatia traieste mult si subteran, mereu din conexiune in conexiune de metrou. ne place ca multi au biciclete si, tako care e avizat spune asta, au cele mai frumoase motociclete pe care le-a vazut in vre-o tara, pentru ca sunt clasice, simple si… sunt motociclete.
am ajuns pana la palatul imperial si ne-am plimbat practic in jurul gradinilor pentru ca ele, in cea mai mare a suprafetei lor, sunt inchise publicului. in orice caz, sunt destul de impresionante. am ajuns astfel si in zona cladirilor de birouri, televiziunii si radioului, cladiri frumoase si impunatoare, parca mai simple si mai frumoase decat cele din hong kong. am incercat sa ne schimbam traseul si am ajuns sa mergem foarte mult pe jos. intr-unul dintre parcuri, cand ne pregateam sa ciugulim ceva de mancare, un batran (presupunem ca avea in jur de 80 pentru ca arata de cel mult 70 si aici mereu oamenii arata mai tineri decat anii pe care ii poarta) ne-am abordat in engleza pentru ca vroia sa isi exerseze vocabularul. invata engleza de la radio si ne-a uimit ca atunci cand am zis romania a localizat-o pe harta si ne-a enumerate toate tarile vecine. ne-a explicat ca aici lumea invata engleza la scoala, tinerii chiar o studiaza timp de 10 ani si au nevoie de asta pentru admiterea la facultate; sunt foarte buni la gramatica dar nu sunt in stare sa vorbeasca si de multe ori le este rusine sa raspunda in engleza. el vorbeste rar, dar foarte academic. foloseste cuvinte pretentioase si foarte british. este adorabil: un batranel marunt, cu palarie si fular albastru, legat frumos pe sub un pardesiu care ii acopera genunchii si il face sa para si mai maruntel si duce in mana o servieta din care ne-a scos ziarul de azi ca sa ne arate cat de complicata este limba japoneza. multi se plang de asta; spun ca poti sa traiesti o viata intreaga si sa nu termini de invatat limba si ca este o limba extrem de grea si pentru ei. ne intreaba cum de am venit tocmai din romania, intr-o tara atat de supra-populata (cu siguranta au o problema cu faptul ca traiesc pe insula si sunt atat de multi). ii explicam ca facem un tur al lumii si ne delectam cu intonatiile si gesturile pe care le face atunci cand repeta ce ii spunem, ca sa inteleaga mai bine. mereu cand aud ceva interesant spun ’ooooooooohhh’ pe un ton foarte grav. nu stii daca e bine sau rau, par ingrijorati, dar defapt le-ai spus ceva nou si sunt doar mirati. pe cat e de mic, pe atat sunt mai dramatice gesturile pe care le face. daca spunem ceva care i se pare comic, rade putin zgomotos, foarte sacadat, si gesticuland larg din mana… e foarte adorabil. e curios de toate tarile din tur si i le enumeram rar. imediat le localizeaza pe harta si intreaba de urmatoarea. face ochii mari si parca asculta cu ochii. inainte sa formuleze o propozitie mai complicata, ca sa ii iasa corect din prima, o repeat repede in japoneza si apoi ne-o reproduce rar, ca unor copii care nu inteleg bine. nu ne putem sterge zambetul de pe buze. ne spune ca daca facem asa un tur trebuie ca tako, sotul meu :d, sa fie foarte bogat. ii explicam ca nu, ca am economisit sa facem calatoria asta si ca dormim la prieteni ca sa nu platim cazare si de mancat nu mancam asa de mult. ii aratam sacii de dormit si e foarte amuzat de asta. am renuntat sa ii explicam conceptul de couchsurfing si ne-am rezumat la prieteni, dar si asta i se pare ciudat. ne spune ca inseamna ca avem foarte multi prieteni si ca el, la varsta lui, sigur s-ar imbolnavi daca ar dormi intr-un sac. ne spune ca tinerilor japonezi nu le plac batranii, ca se plang ca sunt prea multi batrani si prea putini copii, ca trebuie sa plateasca taxe pentru ca statul sa ii intretina. ii spunem ca si el, cu siguranta, a lucrat cand a fost tanar si ca e normal sa fie asa. e foarte mirat ca i-am dat un asa raspuns si spune ca nu prea multi tineri japonezi ar gandi asa. se pare ca l-am impresionat, pentru ca incepe sa imi faca complimente si sa imi spuna ca aduc un pic cu o japoneza :d. ne multumeste politicos pentru conversatie, il complimentam pentru vocabular si ii multumim si noi ca s-a oprit sa vorbeasca cu noi. chiar ne-a facut placere si ne bucuram ca am stat aproape jumatate de ora de povesti cu el. e admirabil cat de tanar la suflet si minte poate fi si chiar speram ca vom ajunge si noi sa fim asa de sprinteni la varsta lui. ne da chiar indicatii de cum sa ajungem la statia de metrou, sau la cea de tren… are toata harta statiilor de metrou memorata, ne spune numele statiilor, cam cat dureaza si o gramada de alte detalii. foarte simpatic. afara deja se intuneca si ne indreptam spre statia de autobuz. ne pierdem din nou pe strazi, dar in modul in care ne place: descoperim locuri noi si zone care nu sunt pe hartile turistice, dar unde vezi viata adevarata a oamenilor de acolo. plecam din centrul economic si ajungem in shinjuku care este un alt cartier popular in randul tinerilor, cu multe magazine chic, foarte multa agitatie si multe multe culori. gasim o cafenea unde putem bea o cafea si un ceai si unde, de la al doilea etaj, putem observa oamenii pe strazi. tineri carora le place sa aibe mereu pantaloni un pic mai scurti, cat sa se vada sosetele, tinere care umbla cu picioarele goale pe un frig care le face sa arate mai mult mov, copii in carucioare cu pielea perfecta, luminoasa, si cate un bujor parca desenat in fiecare obraz, tinere foarte frumoase, cu trasaturi atat de delicate si totusi atat de puternic asiatice. le admir pe majoritatea si au ceva foarte mistic in privire si fizionomie. daca faci abstractie de forma ochilor si culoarea pielii, daca te uiti la nas, buze si forma maxilarului, ai putea sa juri ca sunt africance. unele au ochii foarte mari si rotunjiti, terminati in cate o codita care le farmec privirii, altele au ochii foarte alungiti si par ca se uita mereu in pamant, aducand in evidenta timiditatea caracteristica culturii. oameni ies si intra in restaurante, colegi de lucru salutandu-se cateva minute bune, aplecandu-se in semn de respect pana celalalt inceteaza sa o mai faca (pot face asta lejer cateva minute bune). apuca sa scriu cateva randuri si mergem spre autobuz. aici luam din nou contact cu punctualitatea japoneza: trebuie sa vii cu 10 minute inainte sa plece autobuzul, nu mai mult, nu mai putin. si orele au fost in tocmai respectate. am apucat sa ne mai luam un ceai la sticla (niciun japonez adevarat nu pleaca fara ceai verde la el). am ajuns in autobuz care ne-a dezamagit. chiar daca sunt incredibil de curate, scaunele din autobuzele de noapte sunt foarte inguste, tari si incomode. sunt autobuze cu doua etaje si am nimerit chiar deasupra soferului, ceea ce a facut drumul de inceput destul de palpitant.