tripmood

astazi, desi am dormit binisor, ne-am trezit la 8 ca sa cumparam biletele rezervate, cu acelasi sentiment de pat scuturat si dureri de muschi… dusul ne-a ajutat sa ne simtim mai bine, iar cum bagajele erau pregatite de ziua precedenta, am fost gata repede. Gabriela ii preda lucrurile zarinei, colegei ei, iar dupa ce tako a cumparat biletele, am iesit cu Gabriela pana in centru, unde ne-a aratat magazinul de unde sa ne cumparam cateva fructe. autobuzul e la ora 4 ceea ce inseamna ca la 3 ar trebui sa plecam din oras. am avut cateva ore bune pentru plimbare si suficient ca sa observam sa sambata nu este deloc importanta in sarbatorirea pastelui: toate lucrurile reintra in normal, magazinele, muzeele, unele manastiri sunt deschise. dupa ce am luat niste banane mici, dar mult mai dulci si mai tari decat cele pe care le avem noi, doua mango si niste biscuiti, am luat un mic dejuno-pranzo-cina la un restaurant din centru. tako a vrut seminte de ardei iute, specific locului, asa ca ne-am pus sa scotem semintele dintr-unul cumparat. a gustat curajos din el si a regretat tot restul zilei. am mers apoi la cea mai mare manastire din zona, un adevarat orasel in oras, un loc plin de culoare si farmec, istorie si chiar daca tot din piatra, atat de viu. a fost o manastire de maici, tranformata acum intr-un muzeu plin de farmec, cu intrare destul de scumpa, dar intretinut frumos. am vazut locul unde maicile avea acces cu exteriorul, usa rotativa pe unde schimbau bunuri cu cei din afara, grilajele de lemn unde aveau voie sa vorbeasca nu mai mult de o ora pe saptamana cu cineva din exterior, locul unde novicele tinere erau initiate inainte de deveni maici, camerele maicilor, bucatariile, salile de rugaciune, salile de studiu, terasele mici, locul unde spalau hainele… foarte dragut. au trecut, din nou, mai bine de doua ore fara sa ne dam seama.
ne-am intors la hostal ca sa ne pregatim de plecare si ca sa putem chema un taxi sigur. peste tot sunt atentionari si turistii sunt sfatuiti mereu sa roage personalul localului in care se afla sau hotelului unde stau sa cheme taxiuri sigure si sa nu ia orice masina de pe strada. ne-am intors si am apucat sa vorbesc un pic cu zarina, a treia din 5 fete, care luase locul gabrielei. parintii sai erau pasionati de istoria rusiei si i-au pus numele de zarina pentru ca tarinele erau reginele tarilor. dar, in peru, se scrie cu z. am povestit despre influenta japonezilor in regiune (acum trei guverne, ministrul de externe a fost un japonez nascut in peru care a deschis portile companiilor japoneze care acum detin multe businessuri importante in peru si bolivia). am povestit despre casatoriile, inca aranjate in majoritatea familiilor de aici, despre limbi straine, am invatat-o sa numere in romana (si-a notat imediat intr-un caiet), am povestit un pic despre comunitatea de quechua si am invatat cateva cuvinte: inti –soare, chia – luna, ari – da, manta – tara, tupanamciscama- pe maine. ne-a chemat taxi si ne-a tinut inauntru pana a venit masina in fata. am ajuns in 30 de minute in statie de autobuz. aici ne-am lasat bagajele si in mai putin de un sfert de ora ne-am putut instala in scaune. ne fusese dor de cruz del sur dupa ultimele calatorii, totusi, ne era un pic groaza de inca o noapte in autobuz. chiar daca aveam incredere in ei, speram sa nu se intample nimic pe drum pentru ca asta putea insemna ca pierdem avionul. ne-am facut comozi, am ciugulit un pic din mancarea primita, ne-am uitat la desene animate (up) si am atipit. ne-am mai trezit de cateva ori, dar, per total a fost o noapte plina si am ajuns chiar mai repede in lima, la ora 6 si un pic.