ultima zi in india


ne-am inceput ultima zi in india, jaipur si mumbai, cu un chai. am facut dus rece pe acoperis (nu, nu in vazul lumii, ci intr-o incapere mica speciala numai pentru dus, langa toalete). am asteptat ca sunny sad ea ultimele indicatii muncitorilor care lucreaza la biroul sotiei lui, la subsol si am plecat impreuna cu cumnatul lui, sotia si fetita acestuia catre cel mai frumos templu din jaipur. intr-adevar, am ajuns la o cladire din piatra, sculptata extrem de frumos. era 9 dimineata si templul era inca inchis pentru enoriasi. asa ca ne-am putut bucura de linistea si frumusetea zonei fara sa ne fie teama de eticheta religioasa pe care nu o cunoastem. si acest temple, ca si multe cladiri in jaipur sunt de un roz/rosu/portocaliu, pentru sau ceea ce a facut ca orasul sa fie denumit orasul roz.
am fost sa ii ducem pe cei trei la ei acasa si am fost invitati la micul dejun. aici am cunoscut-o pe mama lui neelam care statea impreuna cu baietii. din nou o casa tipic indiana, din nou mancare, din nou chai si tot nu ne-am fi saturat. atmosfera este foarte placuta, cu atat mai mult cu cat vezi ce simplu se poate trai. mancam macar un pic, desi e foarte picant pentru noi. ca sa nu jignim, tako termina ce are in farfurie, dar nu fara putin efort. acum intelegem de ce beau atata apa si de ce asta e primul lucru care le este oferit. cand am intrebat de ce mananca asa de picant ne-au spus ca fara ardei iute si fara piper negru, mancarea nu are nici un gust. daca nu e picant, nu are gust. copiii mananca si ei destul de picant. de la 5 ani pot manca orice mancare pe care o mananca si un adult. noroc cu mersul pe la familii; asa am apucat sa gustam si multe preparate care nu se vand in restaurante. totusi, ne inchipuiam ca in india vom manca cel mai mult si cel mai bine. inca ne mai gandim la falafel-ul din iordania si cum sa facem import in romania 🙂 am devenit vegetarieni de cand am plecat; cu sau fara voia noastra, am mancat numai mancaruri vegetariene, in afara de mansaf. oricum, mancarea e mai gustoasa daca o iei cu mana. si pe arabi, si pe indieni, ii invidiem pentru indemanarea cu care rup si iau sosul pe cate o pita sau ciabata. ne despartim de familie si le multumim pentru ospitalitate. cartierul lor, ca si cel in care sta sunny, e un mix ca case marioase si aratoase si case foarte darapanate. totusi, e considerat un cartier bun. si in case vezi aceleasi contraste pe care le-am vazut in hotel. sunny are doua masini, doua motoare, nu din cele mai scumpe, e drept, dar cu toalete incredibil de murdare si fara apa calda. e numai o chestiune de prioritati si valori. dar sunt diferente pe care le observi usor.
am plecat intr-un tur al orasului. de cand cu atentatul din pune din noaptea de 13, securitatea in toate locurile este mult mai stricta, asa ca trebuie sa fim in aeroport cu 2.30 inainte, chiar daca aeroportul este mic. vedem atractiile principale ale orasului din masina: piete diferite pentru produse alimentare, haine, etc., templul familiei tata (care practic detin india producand aproape orice in india, de la masini la telefonie mobila si orice iti poti inchipui), templul maimutelor, fortul din jaipur, castelul de pe apa… tot pietele ne plac cel mai mult. desi e greu sa fii parte din ele, din cauza ca toata lumea trage de tine sa cumperi, cu atat mai mult cand esti turist, sa le privesti din masina nu ai cum sa te plictisesti!
am avut timp sa ne oprim scurt la fabrica de materiale pe care sunny a laudat-o atat. ne-am intalnit acolo cu un tanar care ne-a facut un tur in atelier si ne-a explicat procesul. materialul (care contine procente diferite de bumbac si matase) poate fi imprimat prin 3 tipuri de stampile, in functie de compozitie si de print. pot avea pana la 7 culori, iar modelele se realizeaza prin aplicari succesive a unor stampile cu modele. materialul este spalat ca sa intre la apa. apoi este intins si imprimat in functie de model. apoi e bagat in apa cu sare ca sa stabilizeze culoarea si chiar si pentru ca adevarata culoare sa fie mai puternica. apoi se lasa la uscat, la soare pentru 2-3 ore. culorile sunt toate naturale. galbenul se face din sofran si turmeric, albastrul din florile indigo (ma gandesc ca albastrele…), rosul din si verdele din spanac. daca se respecta toti pasii, se pare ca nu exista nici o sansa ca aceste culori sa iasa din material. am coborat si in atelierul unde rochiile se brodeaza si unde se adauga paiete si margele. baietii lucrau la rochia unui mire. le va lau cel putin doua saptamani sa o faca. au modele patentate, ale lor, sau pot executa modelul clientului. lucreaza numai barbati in atelier pentru ca femeilor inca le e rusine sa lucreze alaturi de barbarti, asa ca primesc de lucru acasa. baiatul care ne face turul ne explica ca femeile lucreaza mult mai repede si mai bine si le convine sa lucreze de acasa. atelierul arata saracacios, desi cu siguranta, la ce preturi vehiculeaza, castiga destul de bine. ei sunt renumiti si pentru esarfele din pashmina, care sunt facute din cea mai scumpa si cea mai fina lana, de pe gatul mieilor. combinatii mai ieftine sunt cele din fir de matase cu lana de pe burta mielului. oricum, toate arata bine si unele broderii sunt impresionante. plecam de la fabrica si speram sa ne intoarcem o data in india, macar pentru cumparaturi :). materialele din matase sunt superbe, combinatiile de culori la fel, iar imprimeurile facut cu mana sunt cu totul speciale.
ne intoarcem acasa ca sa luam pranzul si sa plecam la aeroport. plecam de la sunny si neelam si din india. acum ne asteapta 17 ore de drum. zburam in mumbai, facem transfer pe aeroportul international, asteptam 6 ore (timp in care am putea numai sa mai facem un tur in masina al mumbai-ului, iar cu traficul de aici si starea de spirit schimbatoare a taximetristilor e un pic riscant de facut) si ne imbarcam intr-un zbor de 5 ore catre hong kong. vom fi la 6 ore diferenta de fus orar fata de romania.
ne va lipsi india pentru diversitatea ei, betisoarele parfumate si ofrandele din temple, bomboanele cu gust de betisoare parfumate, inele multe pe mainile oamenilor, barbati si femei, materiale frumoase pe femei frumoase, culorile, chipurile, manutele de copii, picioarele goale si felul simplu si sincer al oamenilor saraci de a-si trai viata.
cum ieri chinezii au sarbatori noul an, anul tigrului, vom ajunge direct in festivalul de anul nou, care dureaza 10 zile. un an care, zic astrologii chinezi, va fi in continuare nesigura, volatil, cu suisuri si coborasuri. acest tigru de metal (golden tiger), un an yang (componenta masculina simbolizand in acest caz agresivitate si impulsivitate), va aduce inca risc, cu un inceput initial promitator, o scadere in iunie si incheindu-se cu o crestere usoara. expertii feng shui au un crez: o data pe spatele unui tigru, e greu sa te dai jos, dar daca te tii bine este cu siguranta cel mai bun loc. asa ca exista speranta si va dorim la toti sa fiti indrazneti si pe spatele tigrului vostru norocos 🙂 si cu asta incheiem sectiunea horoscop, traducere din the hindu – business line, mumbai.

taj, inimioare si bollywood


ne-am trezit la 5 in troncanit de vase. mai toate vasele lor sunt din inox, chiar si paharele. toaletele si dusul sunt pe acoperis asa ca ne facem inviorarea cu o priveliste peste suburbia japurului. fix langa casa lui sunny este un teren mare liber care e tranformat de toti din zona, cu atat mai mult sunny, intr-o groapa de gunoi. cand au gunoi, pur si simplu il arunca pe geam 🙂
asteptam ca toti colegii de calatorie sa se stranga, in timp ce bem un chai. e cea mai comuna bautura si, dupa apa, cea mai des oferita oaspetilor. in functie de familie, poate fi destul de condimentat. mama lui sunny pregateste mixul de 17 condimente in fiecare an si le trimite cate un borcan. chai-ul se face in lapte si este foarte gustos. cu noi vor veni verisorul lui sunny impreuna cu prietena lui (ambii au 21 de ani) si unul din fratii lui neelam cu sotia sa, casatoriti de 3 ani si cu fetita lor(care noi am crezut initial ca e baietel :)) de 3 ani. ei au inchiriat o masina in care vom merge toti 8 si pentru care avem si sofer. nu stim cand a ajuns soferul, cert e ca am plecat in jur de 7.30.
noi, impreuna cu verisorul lui sunny prietena lui, vinit si monica, stam in spate, practice in portbagaj, pe doua bancute fata-in-fata. cu putin loc pentru picioare, devenim repede prieteni si povestim despre ce fac, ce studiaza, despre taj mahal si alte nimicuri. si pentru ei e prima data la taj mahal si se pare ca sunt foarte emotionati. sunt impreuna de 5 luni si par foarte… imaturi 🙂 glumesc, au fost foarte de treaba, insa pentru noi a fost putin comic. tot drumul am avut in fata noastra un show privat, un mic episod dintr-o telenovela bollywood. au cantat impreuna, au cantat pe rand, s-au gadilat, s-au certat, ea s-a suparat, el a impacat-o… ce mai, daca inainte ne gandeam ca ar fi interesant sa mergem la un film indian fara subtitrare, am primit un show intreg numai pentru noi. tako e convins ca monica ar putea la lectii de pitzi, de chicoteli si mataieli. cu toate astea, sunt amandoi foarte draguti si fac un cuplu frumos.
prima noastra oprire a fost intr-un sat unde este unul dintre cele mai faimoase temple pentru religia lui sunny. este un sat in care nu ajung turisti si de obicei nu au voie nici inauntru. dar spune ca noi nu vom avea probleme pentru ca suntem ca din familie. e un sat extrem de sarac si lumea pare foarte surprinsa sa ne vada. ajungem langa temple si daca pe elephanta am reusit sa nu ne descaltam, aici nici nu se pune problema. ne lasam boncancii cu inima mica. ne e putin greu sa ne gandim ca vom merge o buna bucata de drum desculti si apoi in templu. dar nu vrem sa ii jignim prin a nu intra si ne gandim ca trebuie sa incercam si asta, asa ca o facem. inainte sa ne indreptam spre templu, un alt verisor la magazinul caruia ne-am lasat bocancii, ne toarna apa ca sa ne spalam pe maini. e un must inainte de a intra in temple. coada de intrare in templu e enorma iar lumea sta la coada cu orele, inghesuiti si purtand tavi imense cu ofrande pe cap. e o atmosfera foarte placuta si, da, te simti mai aproape de toate daca esti descult. florile, aromele, culorile, toate sunt fascinante. asteptam pe un alt rand si incercam sa sarim peste multime, ca si la noi, prin cunostinte si relatii. nu functioneaza, asa ca mergem la un temple de peste drum care este mult mai linistit si nu asa de plin. aici lumea de roaga in fata a doua statui colorate, ce par a fi doi oameni. nu am inteles foarte bine cine sunt si ce au facut de sunt atat de importanti, dar lumea aduce si aici flori si prajituri, dau bani, se roaga si se inchina. doi oameni pe scena stau si fac ghirlande de flori. ne vad si ne fac semn sa ne apropiem si ne dau cate o ghirlanda la fiecare. intrebam ce trebuie sa facem cu ele dar nimeni nu ne intelege. mergem la sunny si el ne spune ca este god’s blessing si ca trebuie sa o pastram pentru ca e o mare onoare ca am primit-o si ca se dau extrem de rar. il intrebam ce am facut sa primim asta, de ce noi? el spune ca cei de pe scena au vazut ca am venit cu sufletul deschis si ca le meritam…. mai ales gandindu-ne la groaza noastra de a ne descalta, simtim ca nu meritam asa o onoare si credem ca le-am primit doar pentru ca eram straini 🙂
iesim din templu si suntem invitati la casa rudelor care au magazin langa templu. aici suntem pofiti intr-o camera de oaspeti. barbatii familiei vin pe rand sa ne salute si, mai intai barbatii, suntem serviti cu apa. sunny ne spune ca e de la robinet si mai bine sa nu bem pentru ar putea sa ne faca rau la stomac. primim micul dejun. in sfarsit chestii mai putin sau deloc picante, pe care le mancam cu pofta. am fost poftiti pe un pat destul de tare in mijlocul caruia au pus mai multe ziare, iar in mijloc farfuriile cu mancare. noi stam in cerc, pe pat si mancam. custam si dulciuri de casa: un fel de ciocolata de casa, alba, facuta din lapte condensat si niste bilute ca de gris, cu o crusta usor prajita. apoi chai. membrii familiei stau in jurul nostru si se uita cum mancam. copiii vin pe rand si se uita la vizitatori. femeia casei, mama baietilor familiei, trece si ea cu un bebelus in brate, sa ne salute. plecam cu greu de la ei si ne conduc pana in mijlocul satului, unde ne astepta masina.
plecam din nou la drum si suntem fascinati de marginea durmului care e plina de activitate. tot felul de gherete, restaurante, case, locuri in constructie, camile tragand carute, femei carand lemne pe cap, barbate facand caramida, oameni care stau la tigara si un chai… mereu se intampla ceva. cateva secunde si poti pierde zeci de povesti interesante. ne bucuram ca ne plimbam cu masina si putem vedea atatea lucruri, atatea povesti. india e un loc unde te fura peisajul. ca si femeia batrana care ii face curat lui sunny, care e extrem de saraca dar zambeste tot timpul si este imbracata in culori extrem de vii si de aprinse, viata aici poate e grea dar e atat de colorata si de diversa. e usor sa te uiti in gol si sa visezi. da, vezi lucruri uneori greu de digerat, dar nu te gandesti la valori materiale. nu e ca si cum la noi nu am vazut oameni saraci, foarte modesti, in orase sau in sate. aici de mii de ori mai rau, dar nu ne socheaza. povestea lor, insa, e extrem de interesanta. si sincer, ii prefer pe indienii aceia decat pe cei cu bani sau care incearca sa faca bani.
ajungem la a doua familie, la bunica fetitei de 3 ani. aici primim din nou de mancare, asistam la o mica drama in sat – o cearta, observam sistemul de canalizare (o teava care duce de la baie in strada) si ne bucuram sa observam pur si simplu relatiile de familie. si aici bunica e fermecata de nepoata care sta departe, si aici verisorii se bucura sa ne joace impreuna, fratii sa se vada si sa povesteasca. ne bucuram de timpul asta si ocazia de a fi in case indiene, chiar daca nu vedem monumente sau obiective turistice, e mult mai fascinant sa vezi cum traiesc si relationeaza oamenii.
plecam de aici spre un parc national de-al lor. aici, din nou, preturile pentru turisti sunt de aproape 100 de ori mai mari. e putin frustrant si totusi admirabil ca fac asta. sunny spune ca e taxa pentru piele alba. cum trebuie sa ne tinem de buget si taj mahal-ul este si el mai scump, alegem sa ii asteptam 40 de minute in parcare si ne uitam in strada aglomerata, din fata. un grup de baieti, vreo 12 copii de 6-7 ani, vin sa ne salute. dam mana cu fiecare dintre ei si ne intreaba cum ne cheama, apoi aflam cum ii cheama pe fiecare dintre ei. sunt extrem de draguti si respectuosi. trei tineri adolescenti, pe bicicleta, se opresc si ei sa ne salute si stau pur si simplu si se uita la noi. e putin haios si penibil in acelasi timp, pentru ca noi stam pe baza unei statui cu animale, imaginea parcului, si am devenit si noi o atractie, tot animale, dar de un soi putin diferit. incercam sa purtam o conversatie cu ei dar nu stiu engleza. ne uram reciproc o zi frumoasa si, dupa o sesiune foto pentru cuplurile cu care calatorim, ne urcam inapoi in masina. e deja aproape 4 dupa-masa. trebuie sa ne grabim spre agra pentru ca taj mahalul se inchide la 5.30 pentru intrari si la 7.30 trebuie sa iasa vizitatorii. soferul nostru, probabil putin frustrat ca nu a fost poftit cu noi la masa, dedice sa ia pranzul, spre consternarea tuturor. am stat la marginea drumului aproape 30 de minute, asteptandu-l in fata unui restaurant. am plecat din nou la drum cu inima tot mai stransa ca nu vom ajunge la taj, in timp. melodiile indiene cantate de vecinii de vis-à-vis au incetat, serialul nostru preferat ajungand la punctul culminant, tragedia zilei: sf. valentin fara taj in fundal. noi ne consolasem cu ideea ca vazusem si facusem lucruri care, singuri, nu le-am fi facut. am intrat in sanul unei familii indiene si am gustat un pic din viata de zi cu zi.
am intrat in agra, iar drumul catre taj trece fix prin cele mai aglomerate doua piete. am stat acolo, cat a parut o vesnicie, fara sa ne mutam din loc. cel putin 3 motociclisti au intrat direct in noi, vre-o doua biciclete s-au izbit din lateral si ne-am vazut moartea cu ochii din cauza masinilor care veneau drept inspre noi. de aici in colo, totul a fost o cursa contra cronometru: am ajuns in parcare, a luat o kricsaw pana aproape de ghiseul de bilete; aici, la ghiseul pentru straini ne-au spus ca nu au reduceri pentru presa (am aratat badgeurile de presa de la oscar) si chiar daca mai este doar o ora pana se inchide taj-ul, tot 7500 de rupii trebuie sa platim. ni s-a parut mult si l-am rugat pe sunny sa ne cumpere doua bilete de indieni, de 20 de rupii, cu care sa incercam sa intram, fraudulos. si aici, a trebuit sa trecem printr-un punct de securitate, asa ca eu si restul fetelor ne-am asezat la randul femeilor, care era mult mai scurt, iar tako cu baietii la coada interminabila de barbati. mi-am pus un sal pe cap si am mers intre fete. tipul care ne-a rupt biletele nici nu s-a uitat la fetele noastre iar femeile de la securitate nu mi-au mai cerut biletul, ci mi-au verificat numai geanta: aparat foto, camera, incarcatoarele, totul. am trecut extrem de repede si apoi ne-am asteptat baietii. au inceput sa inchida portile imense de la intrare, niste porti de lemn care inchideau toata zona, iar in spatele baietilor au mai trecut maxin 7 persoane. tako a fost imediat intrebat de bilet si act de identitate. cu abilitatile lui sunny de aburit, a trecut cu bine spre securitate. aici, s-au legat de laptop-ul pe care il avea in ghiozdan. din nou a fost nevoie de interventii si, intr-un final, fugeam toti spre zona gradinilor ca sa vedem taj-ul cat mai repede. echipa de cupluri indiene erau mult mai emotionati decat noi. dupa am trecut de inca o poarta de piatra, am vazut in departare cladirea taj-ului. intr-adevar, extrem de frumoasa si da, dupa sperieturi, o tura de fuga si o zi pe drum, ti se taie un pic rasuflarea. gradinile sunt si ele foarte frumoase. era extrem de multa lume, majoritatea, probabil, venind pentru apusul care se spune ca e cel mai frumos, vazut de la taj. am inceput sa fugim tot mai aproape. am trecut repede pe langa bancuta facuta faimoasa de lady diana pentru ca nu am fi avut nici o sansa sa facem poza bine-cunoscuta, la cata lume era acolo. pe drum ne tot opream din fuga sa facem poze cuplului nostru preferat: vinit si monica 🙂 era dragut si putin comic cat de emotionati erau. vinit i-a luat mana lui tako si i-a pus-o peste inima ca sa ii arate cat de emotionat e :))))) si se pare ca inima ii batea foarte tare 😉 dragostea, fuga, taj,… nu conteaza motivul, important era ca intrasem si puteam sa ne plimbam pe marmura alba si incalzita de soare, din nou, in picioarele goale. ne-am invartit in jur, am admirat lucratura din piatra, gradina, oamenii care se bucurau de ele. din nou ni s-au cerut poze; alaturi de un cuplu sot-sotie am facut toate combinatiile posibile de poze. eu cu sotia, tako cu sotia, ambii cu sotia, eu cu sotul, toti trei impreuna… o nebunie. intr-un final am scapat si noroc ca aparatul era pe film…
am fost aproape ultimii care au iesit de la taj si afara era deja intuneric. am plecat in jur de 8 spre casa si toata lumea era daramata. putin ingroziti de drum, de condus si de pozitiile contorsioniste in care trebuia sa stam in urmatoarele 5 ore de drum, am tot atipit. eram toti infometati asa ca ne-am oprit pe drum la un restaurant o ghereta cu cateva mese de plastic si scaune extrem de murdare, pe care sunny l-a considerat ca fiind cel mai igienic loc unde am putea manca, gandindu-se la stomacul nostru. aici am avut cateva variatiuni de sosuri, pentru noi unul mai putin iute (adica ingrozitor de iute pentru noi, dar inghitibil), cu ciabata proaspata. ne simteam ca intr-un film; eram si adormiti si locul asta parea atat de ireal. mancarea a fost ok, locul… de vis 🙂 iar ospatarul nostru, un pitic indian cu turban, care nou ne ni se parea foarte simpatic, avea si rol de ajutor de bucatar si era foarte fain de urmarit.
am ajuns intr-un final acasa si, pentru noi, chai-ul nu a intrat in discutie. am adormit instant si am dormit bine pana dimineata. ultima zi in india… sentimente mixte. incepe sa ne placa tot mai mult, sunt si pregatiti sa plecam, stim ca am vazut putin si am vrea sa mai vedem, suntem obositi de nebuniile, zgomotul, traficul, poluarea, marea de oameni (numai jaipur are 18 milioane de locuitori) pe care orasele indiene mari le presupun si care te storc de energie. o sa ne lipseasca culorile, simplitatea vietii, zambetele si saluturile sincere.

la sunny si neelam acasa

suntem bine si promitem sa mai adaugam text maine dimineata despre ziua de azi. am ajuns la sunny si la neelam acasa, gazdele noastre in jaipur. sunt extrem de draguti si prietenosi. maine, alaturi de inca doua cupluri, rude de-ai lor, vom merge in trei localitati, dintre care, ultima, agra, la taj mahal.

multumim mult pentru comment-uri! chiar daca suntem tot timpul pe fuga si nu apucam sa va raspundem, sa stiti ca le citim si ni se umezesc ochii. multumim ca ne sunteti alaturi!
am mai adaugat text si poze la post-ul cu prima zi in mumbai! sunt acolo doua poze care sunt preferatele noastre din calatorie, cel putin de pana acum. uitati-va la ele 🙂

nu stim de ce, dar nu ne merg telefoanele. nu se conecteaza la nici o retea. asa ca nu asteptati mesaje de “suntem bine”, dar suntem bine 🙂

accesul la internet este cat de cat limitat – acum stam in dormitorul gazdelor noastre, asa ca probabil numai maine seara sau poimaine dimineata sau, cel tarziu din aeroport, vom posta noutatile si experientele. va pupam pe toti!

si vine post-ul…
jumatate din ziua de azi, 13 februarie, ne-am petrecut-o in aeroport. aeroportul din mumbai este unul dintre cele mai mari si cele mai elegante dintre care am vazut. e adevarat si ca marmura este foarte ieftina in india si asta face ca ea sa fie un must in cladiri si case. avionul nostru a avut aproape 2 ore intarziere; am primit din partea companiei o cafea si un ceai si ne-am uitat la calatori si la avioane. am ajuns intr-un final, dupa un zbor placut pe niste scaune incomode, in jaipur. aici telefoanele au inceput sa nu mai mearga si dupa ce ne-am chinuit sa il sunam pe sunny pentru vreo 15 minute de la un telefon public, a venit sa ne ia. sunny este un tanar care lucreaza in asigurari. spune ca nu a urmat nici o facultate, ci doar niste cursuri intensive, dupa ce si-a strans bani conducand o ricsa. sotia sa, naleem, a studiat politehnica si vrea sa isi deschida o firma de soft. au tinut impreuna si cate 20 de couchsurferi in casa lor, care e inca in constructie. ajungem, dupa 6-7 minute de mers cu masina, la sunny acasa. e o casa mare, cu etajul nefinisat, vopsita intr-un rosu/portocaliu. vis-à-vis, o vaca paste linistita care este si principala sursa de lapte pentru tanara familie. tot vecinii de peste drum sunt angajati de cuplu ca sa le faca curat, sa le spele vasele si sa pazeasca casa cand ei sunt plecati. familia lui sunny face parte din casta de oameni de afaceri, dar el nu a vrut sa urmeze traditia familiei si sa aibe grija de un magazin, desi, spune, se pot gastiga bani frumosi din asta. magazine in india inseamna practic ca ai acces la front stradal cam 1.5 – 2 m. sunny este team leader la un call center pentru o firma de asigurari de sanatate. ne-a luat ceva pana am ajuns la acest sambure de adevar. de la ora la ora povestea despre job-ului lui lua o alta conotatie. de la agent de vanzari la director de companie, la manager de filiala, la, intr-un final, coordonator al unei echipe de call center. stiam ca o buna parte din business-ul indian se bazeaza pe call centeruri. el spune ca nu ii place ce face, insa are un program flexibil pentru ca fost preferatul sefului si asta i-a permis si sa castige bani si sa aibe timp pentru sotia lui. neelam stie engleza, insa nu cred ca intelege chiar tot. are o expresie pierduta si da, uneori raspunsul universal yes chiar daca intrebarea sau afirmatia nu astepta o confirmare. e draguta si linistita. isi serveste sotul si pe oaspeti si prea putin sta cu noi. am incercat sa o ajut in bucatarie dar nu ma lasa. povestim un pic de oja de unghii si despre faptul ca – nu am inteles din ce motiv – indiencele considera cool sa isi lase unghii lungi si sa le dea cu lac numai pe cele de la mana stanga. sunny ne spune ca au avut o casatorie aranjata. intrebam cum functioneaza asta pentru ei si aflam ca tatal lui a sugerat-o pe neelam pentru ca o vazuse de multe ori la templu. sunt foarte religiosi si chiar si in camera unde dormim noi au un mic altar cu o poza a guruului lui sunny (un tip cu moaca haioasa si care arata ca si cum ar fi dezbracat). pentru ca fost prea direct si a invitat-o direct la cafea, neelam l-a refuzat initial. dupa o perioada, o prietena comuna le-a aranjat o intalnire in schimbul orelor de franceza pe care i le dadea sunny. au petrecut apoi aproape un an departe unul de celalalt si si-au scris doar mesaje pe telefon; in fiecare noapte cateva zeci si zeci. s-au casatorit anul trecut in mai si spun ca sunt fericiti si isi doresc cel putin un copil.
am povestit verzi si uscate cu sunny. au venit in vizita un prieten si unul din fratii lui neelam asa ca stam linistiti si ascultam cum vorbesc, incercand sa identificam cateva cuvinte, sa intelegem ceva. nimic. recunoastem shukria (multumesc) pentru ca seamana cu arabescul shukran. indienii vorbesc foarte ciudat. desi te-ai astepta sa vorbeasca toti engleza nu o fac, insa au cel putin 2-3 cuvinte englezesti intr-o fraza cand vorbesc intre ei. am observat si in aeroport: cei care sunt bogati, cei care sunt modesti insa vor sa-si dea importanta, vorbesc engleza tot timpul. povestim despre calatorii si despre oameni. a tinut multi couchsurferi si, credem noi, este o chestie de mandrie si statut pentru el, faptul ca are atatia straini mereu la el acasa. spune ca vrea sa o ia mai moale pentru ca avut si experiente neplacute. s-a bucurat ca suntem un cuplu si ca s-a potrivit incat sa mergem impreuna la taj mahal. sunt innebuniti cu sf. valentin desi nu am vazut ca isi manifesta afectiunea in public ca si alte cupluri indiene. ne povesteste de ultimul cuplu care au stat la ei si ne arata ce cumparaturi si-au facut. ne spune ca stie toate fabricile din zona si ne poate duce acolo sa facem cumparaturi. ii multumim frumos si ii spunem ca nu avem buget pentru suveniruri si cadouri. ne arata de toate si insista. stabilim ca in ultima zi din sederea noastra poate ajungem sa aruncam o privire. pare putin dezamagit si nu intelege cum nu vrem sa cumparam nimic 🙂 presupunem ca are un mic deal cu cei de acolo pentru ca preturile pe care ni le spune nu ni se par deloc mici sau aproape de ce stiam de la manu. ne spune ca jaipur este singurul oras din care merita sa cumperi chestii pentru ca e renumit in esarfele de pashmina (lana de oaie, dar numai cea de pe gat sau burta), materialele de matase, bijuterii si cuverturi de pat. culorile pe care le folosesc in a le picta sunt toate naturale si primesti o garantie de 25 de ani pentru calitatea lor. ajungem la subiectul certurilor si razboaielor. au si ei problema lor cu kashmir. suntem cu totii de acord ca adevaratele batalii au loc intre puterile statului iar popoarele sufera doar consecintele. spune si ca totii suntem parte dintr-un sistem care fuge dupa bani si daca nu fugi cu ceilalti si te opresti, vei fi impins din spate, asa ca mai bine sa fugi din propria ta initiativa si cu un scop. o atitudine foarte contrastanta cu restul indienilor pe care ii vazusem, care nu parea sa valorizeze chestiile materiale. sunny mai are o vorba, probabil invatata din familie: toti vor sa ajunga in rai, dar nimeni nu vrea sa moara. 🙂 nu ne dam seama daca se refera la razboaie sau la business, dar credem ca e un pic din ambele. povestim pana tarziu si in jur de 12 decidem sa mergem la culcare. plecarea de maine este la 6.30.

elephanta

ziua de astazi a inceput extrem de bine. dupa o noapte de somn aproape continuu, in total aproximativ 9 ore de somn, am pornit catre portul din mumbai, gateway to india (probabil unde ar fi trebuit sa ajunga si columb daca nu s-ar fi ratacit :)) de acolo am luat bilete (evident cu pret pentru turisti) pentru insula elephanta (nume dat de portughezii care au avut-o sub stapanire din cauza unei statui imense cu un elefant pe care au gasit-o pe insula), una din cele 7 insule din jurul mumbai. in ea se afla pesteri cu sculpturi cu shiva, diferite scene din viata lui, si alti zei pe care saiviismul ii venereaza. hinduismul are doua ramuri principale: saiviismul (care are in centru pe shiva) si vaishnavismul (care are in centru pe vishnu). astazi a fost ziua dedicata mahesh murti, shiva (care poate lua 24 de nume si poate fi in mai multe ipostaze) ca si creator, una dintre cele mai importante pentru hindusi. drumul cu barca a durat aproximativ 40 de minute. am ajuns pe un ponton mare si lung, care ducea catre insula. dupa aproape 15 minute de mers printre mici tarabe care vindeau fructe si crantanele indiene, am ajuns la baza celor 120 de scari care duc la pesteri. insula e destul de mare si foarte deluroasa. noua ne-a fost numai bine in bocanci (desi incepe sa ne fie groaza in fiecare dimineata sa ne bagam picioarele in ei, mai ales pe caldura de aici), dar nu intelegeam cum indienii pot urca pe pietre in slapi sau chiar in picioarele goale.

ca si la noi, e important sa ajungi cat mai repede la locul de pelerinaj, dar, aici, fara tipete, plansete si mici tragedii in desfasurare, doar cu mici imbolduri din coate. ajunsi sus, am vazut o mare de oameni facand picnic in dreptul celor 5 pesteri principale si cel mai usor de atins. desi mumbai face o campanie puternica impotriva murdariei si aruncatului pe jos, o parte din indieni inca au obiceiul asta si ajung sa stea in propriul gunoi fara probleme. un fel de padurea verde de… cateva ori mai rau 🙂 si adevarul e ca in mumbai, in multe zone unde se face curat constant si lumea e obisnuita sa nu arunce pe jos nu miroase deloc urat, cum i s-a pus eticheta indiei. fiind sarbatoare, insula a fost plina, plina de oameni. ne-am plimbat pana mai sus pe dealuri. a fost foarte cald (ne-am bronzat destul de bine, zic eu, pentru doar o zi de soare) si mult mult praf. am intrat si in pesteri si ne-au placut culorile, florile si mirosurile ofrandelor. flori frumoas colorate si proaspat trase in ghirlande, lapte de cocos si betisoare parfumate. cat farmec. ce frumos si simplu le ofereau, cu picioarele goale. am experimentat si momente putin mai ciudate. daca vedetele noastre autohtone sufera de depresie din cauza lipsei de celebritati, india este locul pentru ei! aici, daca esti alb, esti popular. o gramada de oameni ne-au cerut sa facem poze cu ei. baietii chiuie dupa fete si daca accepti, trecatori neimplicati vor si ei sa iti faca poza, alaturi de un necunoscut, doar pentru ca esti alb. foarte ciudat. te simti stanjenit, nu vrei sa ii refuzi pentru ca ti-o cer frumos, cu zambetul pe buze si iti multumesc sincer dupa. dar e extrem de ciudat si devine obositor pentru ca sunt insistenti, fie ca vor o poza sau vor sa te uiti la standul lor, e usor sa te simti fara vlaga dupa o zi de plimbat in locuri aglomerate.

copiii sunt extrem frumosi; foarte micuti, sunt extrem de delicati si par atat de fragili. daca in iordania copiii sunt extrem de protejati, li se ofera totul si nu apuci sa vezi copii cersind, in india poti vedea copii cersetori si ti se rupe inima. alaturi de parintii lor, si aici copiii par iubiti si ingrijiti, indiferent de statutul social. dupa micul nostru moment de faima si trei ore de mers pe jos in continuu am mai facut un stop la restaurantul de la baza scarilor unde am incercat inca o mancare indiana. inainte sa urcam scarile am incercat egg curry rice (exact asta am primit: orez intr-un bol si sos de curry cu doua oua fierte in altul) si pui cu orez si legume. ni s-a spus la ambele ca nu erau iuti, dar ne-a ramas iuteala in gura cel putin o ora dupa. acum ne-am luat un meniu vegetarian care avea doua clatite (exact ca si clatitele noastre la gust, poate un pic mai galbene si putin mai sarate), o clatita subtire si crocanta de cartof, orez si trei feluri de sosuri cu legume, toate extrem de condimentate. le-am mancat cu placere si am suferit consecintele dupa 🙂 tako cand mai duce lipsa mansafului si il pomeneste de fiecare data cand mancam ceva :))

despre orez, atat in iordania cat si aici nu prea am multe de spus… gustul este exact acelasi. in iordania l-am mancat amestecat deja cu curry, sau cel putin sofran, aici, de fiecare data, e servit separat, e simplu, curat, si ti-l amesteci tu cu ce vrei. e drept, din punctul de vedere al formei, cel din iordania era o idee mai mic si bondoc si cel indian e basmati. la gust… la fel. de orez. pana acum, mancarea pe care am incercat-o in india este… iute. e greu pentru noi sa distingem alte gusturi. tako a incercat ieri doua tipuri de puri si i-au placut mult. nu erau deloc iuti si a simtit si ierburile proaspete si gustul legumelor. ne-am luat si un porumb fript: aici dupa ce il frig il dau cu o bucatica de lamaie pe care au sare. foarte gustos.

ne-am urcat inapoi in barca la 5, pentru ca ultima barca pleca la 5.30. inapoi in oras am inceput din nou sa hoinarim pe strazi si am nimerit fix in mijlocul unui festival stradal la care tot vroiam sa ajungem, dar nu stiam unde e 🙂 aproape de muzeele din mumbai (cel de istorie, de arta indiana si arta contemporana), si in festival am vazut multe standuri de vanzare a diversilor artisti locali, tot felul de lucruri facute de mana, picturi, bijuterii, tricouri, saari, esarfe, fotografii, … tot felul. in paralel, festivalul copiiilor parea o ocazie buna ca cei mici sa se murdareasca cu lut si culori, toate astea garnisite cu mesaje eco, sculpturi imense, mesaje mai subtile sau mai socante despre incalzirea globala. am vazut o chestier absolut geniala si care arata foarte bine: pungile in care isi primeau oamenii cumparaturile erau facute din ziare, lipite cu scotch. ne-am plimbat printre standuri si tarabe si am luat-o incet catre locul nostru preferat: zona garii. si partea de langa port este foarte draguta, curate si totusi colorata. plin de tarabe care vand de toate, de la chiloti la blackberry, de la fructe la softuri piratate puse in carcasa cu coperta colorata. ca si in iordania, si aici poti gasi orice film piratat, in carcasa, puse la vedere. am vazut si antivirus si windows 7, toate piratate. chiar si un stand cu calculatoare pe trotuar. cel mai mult m-a distrat ca au si carti piratate. trase la xerox color. aici mi-au atins punctul sensibil… ma gandeam cat de ieftine trebuie sa fie si ca as putea sa imi iau multe!!! 🙂 da, dar avem o politica de nu cumparam nimic pentru ca nu vom avea cum sa le caram. daca fiecare excursie ar fi fost separata, cu siguranta ne-am fi luat multe si din iordania si din india. asa, e destul de greu, pentru ca nu avem spatiu in bagaje si ne e groaza le caram pentru inca cel putin 60 de zile. dar e foarte tentant. ne-am oprit intr-un magazin de dulciuri si snacksuri indiene (tot felul de chestii uscate, unele, cred, facute din prafuri si condimentate). aici am incercat doua prajituri proaspete, ne-am luat alune in zahar dulce si o punga de cipsuri imense (cred ca un amestec de ceva praf cu cartof), foarte subiri si pe alocuri iuti. prajiturile proaspete ne-au placut mult. nu au fost nici pe aproape asa de dulci ca si cele arabe, dar arome placute, chiar un pic condimentate, si gust pe care ne e greu sa il descriem pentru ca nu avem cu ce sa il asociem. cea semicerc credem ca avea mai multe fructe uscate la baza si ne-a placut cel mai mult. cea de-a doua avea petale de flori si o pasta ca cea de fistic cu o textura ca de glazura moale.

am plecat mai departe spre gara si am vorbit despre cum ne place india tot mai mult. de-abia asteptam ca maine sa mergem in jaipur si sa ne intalnim cu sunny si sotia lui. duminica vroiam sa mergem la agra, la taj, si se pare ca si ei vroiau sa faca acelasi lucru. in camera de hotel, tako si-a dat seama ca sunny isi duce sotia la taj, probabil, si pentru ca duminica e 14 februarie. ne-am distrat o tura de cum s-au potrivit lucrurile incat vom parea foarte cheesy, cu atat mai mult cu cat noi nu sarbatorim niciodata 14 februarie si nu inseamna nimic pentru noi. 🙂 dar, ce romantic, sunny asta! de-abia asteptam sa ne vedem cu ei. par si ei de treaba – tako a mai vorbit cu el la telefon. intre timp fadi ne scrie cate un mesaj zilnic, asigurandu-se ca suntem bine 🙂 maine ii vin surorile acasa din vacanta si probabil va fi ocupat cu ele si cu pisicile lui. ne tot aducem aminte de cuvintele invatate in araba, ticurile verbale si ne lipseste sa invatam si asta aici. in schimb, india ne-a invatat deja ceva: oamenii sunt extrem de saritori. daca pari confuz, nu stii unde sa mergi, nu gasesti data expirarii pe o sticla, te chinui sa ii explici taximetristului nestiutor de engleza sau de adresa unde vrei sa mergi, mereu se gasesc oameni care sa iti sara in ajutor fara sa le ceri asta. sunt atenti, te vad, te ajuta si pleaca. nu stiu daca e pentru ca suntem turisti si le sarim in ochi sau fac asta cu totii. oricum, noi am apreciat asta foarte mult. aici welcome-ul arabilor s-a transformat in hello venit din senin si cu zambetul pe buze. un baietel de vre-o 8 ani m-a intrebat azi pe insula do you like our india. cat de frumos a spus-o… m-a cucerit.

ne-am intors la gara si tako a mai incercat doua feluri de mancare, ambele fara carne si ambele foarte iuti. prima, paine cu sos de legume, iar cea de-a doua, un fel de hamburger vegetarian. gustoase dar iuti. am ajuns tarziu la hotel. ne-am pregatit bagajul pentru maine, am reusit sa bagam gecile in rucsacul mare si ne bucuram ca avem dus fierbinte la discretie.

prima zi in mumbai

am ajuns in india. in aeroport totul a mers bine si repede. multa lume cu bagaje enorme. ora locala: 04:20. acum am ajuns la hotel (ca sa-l citez pe tako, care acum sta in sacul de dormit desi e cald de innebunesti, e o darapanatura cu facilitate 🙂 o sa vedeti in poze de ce) dupa un drum fascinant cu soferul care ne-a asteptat la aeroport. imediat cum iesi din aeroport esti intr-un fel de tarc, inconjurat de mii de ochi, oameni cu foi in mana, si trebuie sa iti gasesti perechea, sau foaia pe care apare numele tau. imediat am fost intrebati de oamenii de securitate – singurii care aveau voie alaturi de calatori in zona marginita de garduri- unde trebuie sa ajungem, ce hotel, etc. s-au asigurat ca avem cu ce merge spre hotel si au fost foarte de treaba. cum am dat doua ture si nu ne-am vazut numele nici unde, tako a sunat la hotel si am aflat numarul soferului, care probabil era la o vorba undeva in apropiere, pentru ca a ajuns intr-un minut dupa ce ne-a inchis telefonul in nas 🙂 ne-a spus sa il asteptam la punctul de pick-up. desi speram sa nu fie el, a aparut intr-o mica furie neagra (o vedeti mai jos in poza), ne-a aruncat bagajul mare pe masina, fara sa il lege si ne-a poftit in masina, foarte respectuos. ne-a spus ca il gasim toata ziua la hotel, locuieste pe insula elephanta si are doi copii, o fata de 16 si un baiat de 19 ani. drumul de la aeroport la hotel a fost incredibil. orice simulator de masini cu obstacole e o biata gluma pe langa ce am trait aici. strazile, asa cum probabil ati vazut in documentare si poze. ce ni s-a parut interesant este ca am trecut prin 3-4 filtre de politie din partea brigazii de combaterea crimelor impotriva copiilor, femeilor si varstnicilor. temperatura la 4 dimineata era de 22 de grade. in timpul zilei este undeva in jur de 28. am fost mandri pentru ca am vazut pe strada si o dacia (mahindra) logan si soferul a zis ca e o masina buna 🙂

am ajuns intr-un final la hotel si, culmea, si bagajul nostru. la cate curbe perioculoase, la cate manevre si ce viteza avea masina asta mica, eram aproape convinsi ca nu putem ajunge cu bagajul intreg. la hotel ni s-au confirmat contrastele de care auzisem. stiam ca avem rezervari la un hotel modest, pentru ca am platit foarte putin pentru camera. din strada am intrat intr-o mica curte interioara din care se poate urca la camere sau se poate intra in receptive. receptionistul ne-a asteptat dormind in fata usii de la receptie pe o bucata de carton. ne-a luat bagajul si ne-a poftit spre camere. peretii sunt mizerabili. locul arata darapanat, dar au un lift functional :). nu am urcat decat doua etaje, dar am mers cu liftul. in toata modestia locului, ca sa ai curent in camera trebuie sa bagi brelocul (pentru ca cat un breloc de piatra/plastic tipic pentru hotelurile vechi de la noi si nici pe aproape nu arata a card – cum au hotelurile noi si care folosesc acelasi principiu) de la cheie intr-un support 🙂 dusul e incastrat, avem sapunuri cu brandul hotelului, dar…pozele vorbesc de la sine. nu ne plangem. nu suntem niste finuti si nu felul in care arata ne socheaza ci sistemele sofisticate alaturi de peretii cu mucegai, gauri si nevopsiti de ani buni. avem un ventilator imens care face camera sa fie mai rece un pic, sa avem si aer, sau sa circule (geamul e minuscul si sus) si vant in par :), imaginea perfecta pentru orice inceput maret. planificam sa dormim doua ore dupa care sa iesim in oras. inca nu ne vine sa credem ca suntem aici si suntem entuziasmati si curiosi, putin buimaci si nesiguri.

ne-am trezit dupa 2 ore si am plecat in centru. stiam ca este o piata foarte mare pe care trebuie sa o vedem si ne-am dus direct acolo. ora locala era 08.00 iar receptionistul ne-a spus ca pana la 10.00 nu se deschide nimic. cam asa a fost. strazile pline cu oameni proaspat treziti sau care inca dormeau, copii care mergeau la scoala, parinti care mergeau la lucru, multa culoare si diversitate. cum eram inca obositi, faptul ca am coborat direct in piata nu ne-a ajutat foarte mult. putin in stare de soc, am hoinarit aproape o ora pe strazi, fara un scop anume, ci numai sa vedem, sa auzim, sa respiram prima noastra experienta de india. inca nu ne vine sa credem ca sunt aici. poate si din cauza oboselii, e putin ireal. imi tot aduc aminte de eliade si vad farmecul locului, dar inca sunt lucruri care se desfasoara in fata noastra ca un film.

ne dam seama acum cat de important e sa ai pe cineva din cultura locala care sa iti spuna mai mult decat vezi prin filtrul tau. am stat mult in fata garii, doar uitandu-ne la oameni si bucurandu-ne de caldura si de vant, in acelasi timp. tako a incercat o mancare indiana (care i-a fost data de un localnic si nu stie cum se numeste), dar dupa experienta lui culinara, contine coriandru, cartofi si fasole. i-a placut mult, oricum 🙂

acum suntem intr-un internet cafe, care nu are nici un cafe, doar multe calculatoare si cabluri de internet pe doua mese lungi. vrem sa mergem la mare dupa ce plecam de la internet si speram ca pana diseara sa mai avem ce scrie 🙂

ne-am intors la hotel dupa o zi plina de india. am vazut cu coada ochiului o camera care tocmai se eliberase si arata de 100 de ori mai bine decat a noastra. am intrebat diferenta de pret si e numai 3 euro, ceea ce ne-a facut sa luam decizia: ne schimbam camera. acum suntem intr-o camera cu standard romanesc de 3 stele cel putin, fara facilitati dar proaspat vopsita (inca se mai simte mirosul, dar cumva e mai ok decat mirosul de mucegai si mizerie din prima camera), cu gresie curata pe jos (am putut sa mergem desculti, yupy!) si baie cu apa calda (am facut un dus care ne-a uns pe suflet), dar cu acelasi ventilator enervant in tavan, de care depinde tot aerul din camera. e comic pentru ca langa intrerupatoarele de lumina este un intrerupator care este defapt o sonerie pentru hol, un fel de a chema room service. asa ca, am apasat, fara sa vrem de doua ori pe ele si reactia domnului care a venit sa ne bata la usa a fost: na, ce vreti? 🙂

india incepe de intre pe sub piele si ne place tot mai mult. ce-i drept, mumbai este extrem de obositor. si ce fite pe noi sa ne plangem de claxoanele arabilor, de traficul de acolo… sunt niste finuti pe langa indieni. aici nu am putut descifra nici un cod, nici un limbaj. e un continuu zgomot, total impersonal (nu cred ca poti sa stii daca tu esti claxonat sau pur si simplu… viata). si de dimineata ne-am trezit in zgomot de trafic si croncanit de ciori. sunt foarte multe. e drept, astfel, ca si noi, cu numai doua ore de somn si 3 ore jumate diferenta de fus orar, am fost destul de dati peste cap. dar nu aveam de gand sa ne petrecem ziua dormind.

aici lumea e un pic mai usor de fotografiat. unora chiar le place. in iordania si in jerusalem ne-a fost destul de greu cu fotografiatul oamenilor pentru ca erau foarte constienti ca vrem sa le facem poza iar privirile lor erau greu de citit. nu vroiam sa ii facem sa se simta aiurea si eram fericiti sa le fim oaspeti.

in india mirajul romaniei s-a sfaramat. aici e cool sa fii american. si aici lumea ne intreaba des daca suntem americani si cand raspundem, ca si in iordania, mandrii, ca suntem romani, nu primim nici o reactie. ne-am plimbat mult pe strazi, pe langa mare, printre tarabele de mancare si pietele razlete. arhitectura e extrem de interesanta. casele sunt majoritatea fie foarte vechi, fie foarte noi, inca in constructie. si aici, patura de mijloc e inexistenta. am vazut tineri foarte posh, cu ultimele aparitii in materie de telefonie mobila, haine si ceasuri scumpe (cred ca au o mica slabiciune pentru ceasuri), sau oameni foarte foarte saraci. am vazut azi cum o masina a dat peste doua bicicliste; s-a asigurat ca se ridica si a plecat mai departe fara ca soferul sa iasa din masina. cred ca nimic nu ne-ar putea convinge sa conducem masina, motor sau sa mergem cu bicicleta in mumbai. nu stiu daca e asa peste tot, dar fiecare drum e o adevarata aventura. avem inca tendinta de a ne trage intr-o parte sau alta in masina pentru ca taxiurile sunt atat de mici si se circula milimetric de colegii de tragic incat mai nenumarate senzatii de “ohhh, nu, acum intra direct in noi”. in orice caz, strazile sunt extrem colorate; oamenilor le plac sucurile naturale, asa ca se pot gasi multe gherete care le prepara proaspat. ca si in iordania, sucul proaspat de trestie de zahar este foarte cautat. am vazut si multe birouri de xerox, legatorie si printare, birouri de traduceri (cel mult trei persoane, pe o bucata din trotuar, echipati cu masini vechi de scris), multe puncte de unde poti telefona (standuri cu telefoane fixe-mobile – adica nu au fir :)), o gramada de chestii ingenioase si curioase. da, india, pana acum, este incredibila, precum sloganul lor. multe din imagini par atat de ireale, de poveste, de documentar, incat ne-am zis de multe ori astazi unul la celalat: iti vine sa crezi ca suntem aici? probabil ca maine vom fi mai mult parte din atmosfera si mai putin spectatori si speram ca in jaipur, unde ne vom intalni cu sunny – couchsurferul nostru – vom putea sa si intelegem.

maine mergem pe insula elephanta. suntem curiosi cum va fi, asa ca vrem sa ne odihnim bine la noapte. dupa ore intregi de mers in soare sunt ca doua patlagele fleasca. am adormit chiar in taxi, pe drumul inapoi catre hotel 🙂