ultima zi in hong kong


ziua de azi a tinut cu noi sau a vrut sa ne faca sa ne para rau ca plecam. am pornit cu multe planuri, intr-o zi insorita. ca si in celelalte si chiar cu cei mai experimentati decat noi, am ajuns sa ne pierdem si sa ne invartim de cateva ori pe pasarale si intre treceri. nu o sa ne lipseasca poluarea, cozile la magazine sau la orice are un brand cunoscut, fuga continua dupa bani, eticheta de alb, louis vuitton, prada, gucci, cartier,… insa, stim sigur ca o sa ne lipseasca multitudinea de semne (si in engleza), grija pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii, persoanele nevazatoare (mult mai atenti chiar si decat londonezii), mancarea gustoasa si atat de diversa, stradutele vechi, locurile care mai pastreaza traditia, specificul si istoria… ne-am plimbat destul de mult cu jirina si am asteptat sa ne vedem cu allan, la care vom petrece ultima noaptea inainte de a pleca. fiind, duminica, singura zi libera a femeilor venite din china si alte tari asiatice mai sarace ca sa lucreze aici, si pentru ca este in cultura lor sa petreaca zilele libere cu familia, in multe locuri, fie piete, fie pasarele, statii de metrou sau locuri acoperite, mii de femei se intalnesc si fac un fel de camping pe ciment. isi aduc mancare si cartoane sau paturi si stau asa toata ziua. e cel putin ciudat, insa este un obicei al locului, acceptat si adoptat atat de localnici cat si de cei veniti de departe.

vroiam foarte mult sa vedem o cursa de cai, asa ca am plecat spre happy valley unde exista cel mai mare hipodrom. tako a gasit pe net ca 21 este o zi cu mai multe curse, incepand cu ora 12.00 desi el stia ca e in kowloon, jirina si allan au insistat ca e cu siguranta in happy valley. am ajuns acolo, dupa o ora de metro si mers pe jos, ca sa gasim un stadion aproape plin, multa lume la casele de pariuri, toti uitandu-se la un ecran pe care se transmiteau cursele, in direct, din kowloon. πŸ™‚ cu toate astea, atmosfera a fost incendiara cand cursa se apropia de finish si a fost extrem de interesant sa urmarim reactiile oamenilor. ne-am intalnit acolo si cu mara, o romanca din brasov, care dupa un traineeship in malaezia de 6 luni, a venit in hong kong pentru experienta profesionala. e aici de 4 luni si inca se adapteaza. ii place mult asia si se bucura, ca si noi, ca ne-am intalnit. plecam de la hipodrom in cautarea ultimelor experiente culinare. rata in stil beijing si alte gustari luate de pe strada. mara ne recomanda ou fiert in frunze de ceai. intr-adevar, foarte aromat si gustos. gustam cu tartele cu ou, prajiturele mici, dulci si bune. cumparam si fructe: fructul dragonului si inca un fruct, rosu, cu forma ciudata. aflam ca e foarte suculent, cu o textura intre mar si para, dar cu o aroma de mar si castravete, all in one πŸ™‚ fructul dragonul arata excelent, insa desi are textura unui kiwi, aroma este mult mai blanda. aspectul, insa, e de milioane. mergem la un restaurant local unde incercam rata, pui si porc, prajite in stil beijing, adice fripte extrem de bine. cel mai gustos a fost porcul, cu pielea atat de crocanta si carne se topea in gura. puiul il fac in asa fel inca pielea ramane inca destul de moale, ceea ce, pentru noi, nu e foarte gustos si placut ca si textura. cum totul se mananca cu betisoare, e foarte greu si dizgratios sa o dai la o parte. de aici, ni se spune ca nu putem sa plecam din hong kong fara sa vedem the peak, locul cel mai inalt din hong kong, de unde se vede tot orasul. in timpul zilei este aproape imposibil sa ai o priveliste fermecatoare pentru ca, daca nu e multa ceata (in cazul nostru a fost), ai mereu un nor gros de poluare, ceea ce face imposibil sa vezi cladirile si ce se intampla in spatele lor. nu vrem sa ne suparam gazdele si mergem la peak. drumuri abrupt cu multe serpentine, multe case frumoase si apartamente scumpe. multe luminite si intr-un final, tot hong kong-ul, la picioarele noastre (si a altor cateva sute bune de turisti, daca nu mii). intr-adevar, orasul e frumos vazut de sus. luminile ii dau tot farmecul si fac ca toti zgarie norii sa para mai prietenosi.
coboram de acolo dupa aproape 2 ore, in care am vizitat si o galerie de arta chineza contemporana, destul de infrugurati si obositi. ne luam bagajele de la jirina, impreuna cu hainele proaspat spalate si plecam la allan. aici, ne gateste versiune low budget de dim sum, facem bagajul si incercam sa recuperam cu postatul pe blog.
e incredibil cat de repede incepe sa treaca timpul. daca prima zi in iordania a parut o vesnicie si am simtit ca am facut atat de multe, acum zilele trec mult prea repede si prea ametitor. o sa ne fie dor de mancarea din hong kong, de satul de pescari, de oamenii pe care i-am cunoscut. suntem nerabdatori sis a mergem in cambodia si suntem constienti ca va fi diferit. cum calatorim intr-o singura directie, chiar daca tarile sunt foarte diferite una de alta, se simte in cultura si in oameni, influenta, transformarea si specificul locului. vezi asemanari in limbaj, comportament, traditii. simti tot mai mult ca suntem o mare familie care e, doar, despartita de multi kilometri, care impartasesc multe si care sunt unici si frumosi, conform locului in care traiesc.
Folosim din nou microbuzul de la novotel si ajungem numai bine in aeroport. Am avut un zbor destul de zbuciumat de turbulente, dar eu am dormit dupa o noapte alba, iar tako s-a multumit cu o omleta seaca servita de dragon air.

dim sum si temple street

astazi am avut parte, cel putin dimineata, de cateva raze de soare… am dormit bine si am beneficiat si vom beneficia de serviciile unui hotel de 5 stele. ne vom spala hainele, facem dusuri fierbinti, avem uscatoare de par si ni se schimba prosopul zilnic πŸ™‚

am plecat de dimineata cu jirina si vom avea primul nostru mic dejun cu dim sum, galuste specifice pentru hong kong, facute pe abur, care pot contine de la legume, carnuri, pana la fructe de mare si supa. cladirea in care sta jirina este aproape de parcul botanic si zoologic al hong kongului, asa ca trecem prin el cel putin de doua ori pe zi, ceea ce mi se pare genial. ea sta foarte aproape de centru si ca sa mancam trebuie numai sa mergem cate 6-7 minute. zona e foarte deluroasa si plina de sosele, una peste alta, deci trebuie sa ai grija pe unde o iei. dupa un colt de cladire vedem o coada interminabila de oameni. politie in jur si oameni stand la rand, linistiti. ne-am gandit ca e o demonstratie, s-a intamplat ceva,… cand am ajuns la baza dealului, dupa 10 minute de mers si sute de oameni, am aflat ca asteptau sa primeasca cate o plasa de panza yves saint laurent, care nici macar nu arata bine si nu avea nici un mesaj eco pe ea… jirina l-a intrebat pe un fericit posesor al acestei plase ce se intampla si, mandru, a povestit ca a asteptat 2 ore pentru cadou… lumea e nebuna. Am continuat spre partea cu restaurante si am gasit unul in care toata lumea manca dim sum. Jirina a comandat 6 feluri, combinatii de diferite carnuri cu legume, si a fost foarte greu sa le terminam. Dim sum e numele generic pentru orice mancare gatita pe abur, insa galustile sunt specifice pentru hong kong. Practic sunt o pasta proaspata (ca un fel de tortellini proaspat), extrem de subtire, umpluta cu diverse. Ne-au placut mult si am mai fi mancat, dar cand ai prea multe sunt destul de grele la stomac. Am plecat putin ametiti de la restaurant si ne-am indreptat spre atelierele si magazinele vechi din partea traditional a orasului. Am ajuns la cel mai vestit loc de ceai medicinal. Aici, oameni in varsta aranjau frunze si radacini in pungi, cutii si cutioare. Altii, mai tineri, pregateau si vindeau ceaiul. Am incercat ceai de flori si o combinatie de 24 de plante. Primul a fost dulce, cu un iz de laptisor de matca meets miere, al doilea, un bitter cald si diluat. L-am baut cu greu insa am mers pe principiul ca daca e natural si are gust nasol, trebuie sa fie sanatos! Ne-am plimbat mult prin zona asta si ne-a placut pentru ca e o zona mult mai putin frecventata de lumea din hong kong, fie ei localnici sau straini, din lumea cifrelor. Am trecut din nou cu ferry in Kowloon si am luat la rand centrul cultural, unde aveau activitati cu si pentru copii, muzeul de arta si muzeul de stiinta. Locuri frumoase, pe malul apei, totusi, tai o ne-a ramas ca si punct de referinta si e greu sa depasesti asta.
Noroc cu parcurile si zonele verzi, vegetatia absolut nalucitoare, chiar si in oras. Intr-adevar, e usor si linistitor sa ajungi intr-un oras asa de bogat si dezvoltat dupa tari in care comunicarea e greoaie si trebuie sa fi pe pozitii tot timpul, sa muncesti mai mult. Evident este mult mai comod si usor sa ai magazine la fiecare pas, toalete extrem de curate la fiecare 5 minute (adica in fiecare mall), mancare la care sa-i recunosti gustul. Dar experienta e mult mai saraca si simti ca lipseste ceva. Relatiile sunt mult mai impersonale, se ajunge mereu la bani, afaceri si castig, case si masini mai scumpe, distantare tot mai mare de restul. Tinerii de varsta noastra se indeparteaza tot mai mult de traditie si devin tot mai… uniformizati.
Dupa ce am mers non-stop ore in sir, ne-am intalnit cu jirina ca sa mergem pe temple street, o strada faimoasa pentru piata de pe ea: de la tot felul de obiecte din jad, genti care imita brandurile atat de iubite aici, electronice si aproape tot ce ti-ai putea inchipui, la mancare extrem de buna, servita la restaurante cu mesele in strada. Este un loc extrem de colorat, care ia viata seara, dupa 9.
Din nou, a trebuit sa aleg varianta safe, pui, dar tako a gustat mai multe sortimente de fructe de mare si cateva in combinatii caudate cu carne de porc, extrem de grase. Am luat apoi, sa gustam tot trei, limba de rata :D. o chestie crocanta si putin grasa, cu o textura putin ciudata, dar interesant. Oricum, ca sa te saturi, trebuie sa faci macel, asa ca probabil nu vom mai avea niciodata asa ceva πŸ™‚
Am plecat cu burtile pline si am adormit extrem de repede. Cum nu aveam internet la jirina, si la ea e mai putin umed, ne gandim sa ne odihnim cat mai mult si speram ca tako sa scape de raceala.

tai o, langa tong fuk, cu plecare din fu tui :D

nu, nu am exagerat si da, unele nume sunt chiar foarte comice atat in limba engleza cat si in limba romana. au trecut cateva zile pana sa incepem sa le remarcam, pentru ca pana atunci erau destinatii, puncte de reper si cuvinte pe care incercam sa le tinem minte… am gasit modalitatea :d

ziua de azi a inceput bine. ne-am trezit de dimineata, la 8, si chiar daca inca vremea nu tine cu noi, ne-am hotarat sa nu ne lasam doborati.
am plecat spre statia de autobuz, de unde urmeaza sa luam o cursa speciala pentru tai o, un sat de pescari. suntem entuziasmati pentru ca genul asta de locuri ne inspira si ne ajuta sa intelegem un pic cultura locala. gasim autobuzul extrem de repede (pentru hong kong) si imediat dupa ce ne urcam in el, pleaca. foarte repede iesim din oras (pentru ca allan sta undeva la marginea lui) si putem sa ne lipim ochii de geam pentru ca, desi e murdar, afara privelistea e superba. dealuri, dealuri pline de vegetatie bogata, ca de jungla, nori si ceata, toate atat de diferite de ce am vazut pana acum in oras. incepe sa ne placa tot mai mult. e fascinant cum, chiar si pe frigul asta, totul e atat de verde si arata atat de proaspat. dupa multe serpentine si cel putin 30 de minute mai tarziu incepem sa coboram si ajungem in zona satelor. multi calatori turisti chinezi coboara pe traseu. nu stim exact ce fac (sunt statii chiar in mijlocul padurii, locuri in care nu se vad cladiri sau alte obiective) dar multora le place sa mearga pe jos. trecem pe langa lacuri cu nisip fin pe mal si ne gandim cu oarecare tristete ca, sigur, vara (sau cel putin cand e cald) e un loc excelent pentru baie.

ajungem si in tai o, satul de pescari recomandat de allan si imediat ce intram in sat, intelegem de ce. mai sunt cativa turisti cu noi (nu mai mult de 8) si locul inca isi pastreaza autenticitatea. casele mici, majoritatea, facute din tabla, unele suspendate pe piloni in apa… extrem de fermecator. e dimineata, asa ca primul lucru in care intram este piata. peste proaspat, fructe de mare, tot felul de vietati care au ajuns acum cateva ore intr-un lighean, asteapta sa fie cumparate. traditional in aceasta parte, vedem si multe multe magazine care vand mancare uscata: de la pere, caise si alte fructe traditionale, la creveti, scoici, carne de porc, vaca si multe alte ciudatetii pe care nici nu le putem distinge. satul nu e mare dar e exact ce aveam nevoie dupa toata nebunia din oras. cele cateva stradute sunt despartite de un canal cu apa. casele sun tuna langa alta, una peste alta, una in fata celeilalte. nu iti dai seama cum anume sunt toate ordonate, insa par foarte inguste si friguroase. intre atata gri rasare un temple rosu, destul de mare, localizat destul de aproape de vatra satului, desi amplasamentele sunt putin diferite de un sat tipic romanesc. plin de betisoare parfumate, cineva face curat… in locuri de genul imi e foarte greu sa fac poze. si nu pentru ca ei nu m-ar lasa, dar e ceva atat de personal pentru o cultura, pentru un individ, incat mi se pare nedrept. incerc sa o fac fara sa ii deranjez, fara sa par ca e o ciudatenie si stiu ca multe dintre pozele facute asa ies foarte prost, dar sunt sigura ca o culoare, un obiect, ceva, ne va ajuta sa tinem vie amintirea lucrurilor speciale pe care le vedem.
mergem mai departe pe strazi si, desi ne place mult sa ne pierdem pe strazi, aici e extreme de greu: sunt 3 strazi in total, toate paralele, unite de o piata intr-un capat. e liniste si iti vine sa mergi pe varfuri. lumea fie e la munca, fie acum se trezeste, fie acum ia micul dejun. ca si la noi, se intrevad cateva case mai instarite (iti dai seama pentru ca peretii sunt de caramida, nu table, si sunt mult mai inalte). insa toti par ca impartasesc multe cu vecinii lor. intimitatea este o chestiune relativa aici si simti ca esti in casa cuiva, nu intr-un sat.
in cateva case, cu usa intre-deschisa, vedem grupuri de barbati in varsta, la masa, jucand mahjong. parca toata strada rasuna de piese amestecate. femei pregatesc micul dejun sau deschid magazine cu diverse obiecte. niste vecini se strang intr-o curte parasita ca sa arda gunoaie. mobile veche, cartoane, bambus care nu mai poate fi folosit, toate pe un fundal de iarba verde si umeda. numai mirosul si fumul imi dau senzatia de caldura si sat, amintiri de la bunici, probabil. ne bucuram ca am ajuns acum, cand sunt ei, si nu mai tarziu, cand toate tarabele turistice le pun o masca pe fata. si aici, sa fi alb e o eticheta. esti minoritar, esti albul cu bani, de multe ori privit cu suspiciune si neincredere, cu siguranta o reputatie pe care am mostenit-o cu un motiv. mai ales cu cei in varsta e foarte greu sa treci de bariera asta. nu sunt toti la fel si aici nici nu stii ce e bine sa fi πŸ™‚ englez, cu siguranta, nu πŸ˜‰ de romania nu au auzit multi si e nevoie de explicatii, desi nu prea ti le asteapta nimeni. fie esti turist, fie esti expat si lucrezi pentru o companie cu salar si beneficii mult peste oamenii locului. oricum, nu e bine.
hotaram sa luam micul dejuno-pranz aici pentru ca suntem siguri ca pestele si fructele de mare sunt proaspete (nu ca as putea sa le gust, dar ma bucur de savori cu ajutorul lui tako). spre deosebire de multe locuri din hong kong, aici ospatarii sunt extrem de politicosi, cu zambetul pe buze si vorbesc engleza. primim ceai chinezesc si ne bucuram ca ne putem incalzi si putem lua o pauza de la umezeala de afara. fructele de mare sunt delicioase si chiar si puiul nu e rau. orezul, chiar daca nu e asa de lung ca si cel indian, este mai lung decat cel traditional folosit in bucataria romaneasca si, gatit pe abur in mod traditional, este mai lipicios. ceea ce face sens cand il mananci cu betisoare (desi sunt multi localnici care mananca orezul cu lingura) si nu e, pentru mine, un punct negativ, din contra, cred ca imi place mai mult. terminam de mancat si plecam inapoi spre oras. este mult prea ceata ca sa urcam la big buddha si decidem sa mergem din nou in kowloon.
am trecut cu ferry si ne-am dus direct spre parc. cum in noaptea asta dormim la jirina si cum ne-a oferit sa-i folosim serviciul de spalatorie (ceea ce nu puteam refuza, avand in vedere ca allan a aseptat 4 zile pentru 4 camasi sa se usuce), amandoi aveam cate un ghiozdan plin de haine si sacii de dormit. desi am crezut initial ca nu sunt mult, spatele nostru a cedat incet. din nou ne-au surprins spatiile verzi din hong kong, ne-am pierdut, am obosit de mers in multime si ne-am odihnit si am uitat de noi in parcul din kowloon. am cautat si am gasit casele vechi, renovate impecabil, o parte transformate, din nou, in centre comerciale. vedem mai multe genti prada, gucci, coach, louis vuitton decat pungi de plastic la noi. fiecare a doua persoana aici, fie barbat sau femeie, poseda una (care sunt cele adevarate si care sunt cele false ne e imposibil sa spunem) iar pungile de cumparaturi cu numele brandurilor sunt accesorii…
ne intalnim cu jirina si cinam la un restaurant vietnamez, in centrul vechi. orasul incepe sa ia viata si parca sunt tot mai multe lumini, tot mai multi oameni. e vineri seara. noi, copii cuminti, mergem in apartamentul jirinei, bem mult ceai (tako incepe sa raceasca mai serios) si ne uitam la film si dormim. maine jirina merge in lamma island si noi avem obiective locale ca magazinele vechi de ceai si alte mestesuguri locale si muzeele din kowloon.

a treia zi in hong kong sau zi de pomina


astazi ne-am trezit cu greu si nu pentru ca ne-am culcat tarziu sau pentru ca suntem foarte obositi, ci pentru ca vremea este ingrozitoare si nu iti vine sa iesi din sac. cum nici in hong kong nu au incalzire centralizata si foarte putini au radiatoare acasa, inauntru e aproape la fel de frig ca si afara. oricum e cel putin comic ca in hong kong, orasul care chiar nu doarme niciodata (magazinele de haine pot fi aici deschise nonstop), noi dormim cel mai mult de pana acum.

ne-am grabit sa ajungem in zona kowloon, una din peninsule, unde avem mai multe atractii: piete, oceanariu, un centru cultural extrem de frumos, multe muzee… ne-am pierdut. am facut greseala sa coboram intr-o statie care noua ne parea foarte aproape de toate astea. singura problema este ca statia era, din nou, un mall imens. cu toate ca aveam harta si am cerut informatii de la mai multe persoane, nici care nu ne-a aratat iesirea corecta. asa ca ne-am invartit nauci aproape o ora jumatate cautand o iesire si ajungand tot in alte parti. plin de magazine extrem de scumpe spre care ti-e si groaza sa iti indrepti privirea si care, in ciuda preturilor penibil de mari (uneori, cica, chiar de 4-5 ori mai scumpe decat in londra) erau pline de cumparatori. intr-un final am ajuns inapoi in metrou si am mers inca doua statii unde am iesit mai repede aproape de port. am pierdut si se pierde in general destul de mult timp cu transportul, indiferent cat de eficiente sunt mijloacele de transport in comun.

aici… si mai multe magazine, pe langa toate muzeele care erau aproape de inchidere si in care nu am mai putut intra. tot nu putem intelege cum pot exista cozi la cartier sau gucci, cand nu e vorba de preturi mici sau reduceri ametitoare. si totusi, chinezii stau la coada si cate o ora doar ca sa intre in magazin. portul e frumos noaptea. multe multe lumini, multi turisti care fac poze. putin artificial, insa. oricum am descoperit o varianta mai rapida si mai sigura pentru transportul pe insula: ferryboat-ul. asa ca, ne-am hotarat ca sambata sa mergem din nou in zona aceea si sa ne atingem obiectivele.

am plecat sa ne intalnim cu allan si jirina si am cinat impreuna la un restaurant tailandez. din nou, mancarea extrem de buna si gustoasa. am povestit de joburile lor si de businessurile din hong kong. am povestit chiar de sistemul de sanatate si de boli. se pare ca majoritatea oamenilor care aici poarta masca de hartie pe nas si gura o fac pentru ca ei sunt bolnavi si ca sa nu dea si altora microbi. ne-am intors destul de repede, dupa standardele lui allan, acasa pentru ca si el era foarte obosit si noi aveam nevoie de un dus si de somn ca maine sa ne trezim cat mai devreme si sa o luam la picior. suntem si un pic raciti si cum allan nu are nici radiator si nici uscator de par, am stat la caldura aragazului aproape o ora ca sa ne uscam pe par – mai mult eu πŸ™‚ acum, putem scoate aburi daca vorbim, asa ca ne varam si cu capul in sac si ne aducem aminte de jerusalem unde am patit la fel πŸ™‚ ne-am luat coldrex si strepsils, asa ca ar trebui sa fim acoperiti, nu va faceti griji.

speram ca maine sa fim mai productivi si sa avem mai multe de povestit.

a doua zi in hong kong sau victoria city

dupa o noapte extrem de lunga (noapte pentru ca am dormit, desi soarele a rasarit de mult :)), care ne-a prins foarte bine dupa drum si diferenta de fus orar, ne-am trezit la pranz si am plecat, in graba, in stil hong konghez :), spre victoria park.

aceasta zona a fost denumita in numele reginei, victoria city. cand hong kong era colonie engleza, chinezii nu aveau voie in aceasta zona si era dedicata numai englezilor. multe din strazile din hong kong au denumiri engleze si au numele comandantilor sau a altor personalitati engleze.

am coborat din metro chiar langa parcul victoria. un parc enorm, cu multe multe zone cu plante diferite, extrem de frumoase si foarte bine gandite. ne-am plimbat destul de mult si ne-au placut spatiile verzi din parc si din jurul parcului. chiar si in cladiri, fie ca sunt blocuri cu apratamente sau cladiri de birouri, vezi o gramada de plante si flori natuarale si arata incredibil, in ciuda vremii ingrozitoare de afara.

am mers pe jos pana spre centru. e un adevarat labirint pentru pietoni si trebuie sa sti zona extrem de bine ca sa nu te invarti cate 10 minute in jurul pasarelelor, sau sa nu cobori fix in statia de autobuz care nu are trotuar. zona este destul de industriala desii sunt, din nou, multe hoteluri scumpe si mall-uri ticsite cu oameni care cheltuie averi pe produse de firma. brandul conteaza enorm pentru oamenii din hong kong si pentru chinezi. pentru femei, o geanta trebuie sa fie neaparat originala si scumpa, indiferent cum sunt imbracate in rest. in general, oamenii sunt extrem de bine imbracati si cu foarte mult bun gust. allan spune ca poti distinge chinezii si dupa stilul de imbracaminte. noi insa nu putem face diferenta dintre madarina si cantoneza, ce sa mai vorbim de celelalte 4 sau 5 dialecte.

ne multumim sa observam si da, hong kong-ul e un fel de londra la puterea a 10-a.portul e enorm si sunt nave de peste tot din lume. plin de marinari americani – asta pentru ca ei ne sar mai tare in ochi fata de ceilalti, sunt mai galagiosi si mai expansivi. e incredibil inca sa mai vedem cum cladiri enorme se construiesc pe schele/structuri de bambus. plin si de reprezentante de masini straine, multe autocare de turisti. orasul asta nu e unul in care e tocmai placut sa te plimbi pe jos. poluarea e mare si trotuarele destul de inguste. trebuie sa cunosti foarte bine zonele ca sa mergi snur si e extrem de obositor. de-abia asteptam sa ajungem din nou in partea veche si sa vedem un pic din istorie si mai putin din cultura de consum atat de pregnanta in zonele noi.

ajungem sa ne intalnim din nou cu allan, connie si jirina. ei au iesit de la lucru. allan a mers cu connie sa viziteze un complex de apartamente din centru (mid levels) pentru ca e innebunit sa-si cumpere un apartament. noi mergem la jirina acasa pentru un ceai. ea e cehoaica si lucreaza in hong kong pentru o banca britanica. ii platesc pe langa salar si cazarea, asa ca, pana se va muta intr-un aparament cu 3 dormitoare, sta intr-un complex in regim hotelier. totul este extrem de luxos. i se spala vasele, hainele si i se face curat, totul inclus in pretul chiriei care este cat salariul ei pe o luna! sta la etajul 34 si are o priveliste frumoasa daca iti plac cladirile inalte si luminate :).

povestim despre cum s-a adaptat la cultura chineza. ne spune ca e ingrozitor de greu pentru femei sa lucreze cu barbati chinezi si ca, oricum, companiei ei adopta un stil extrem de politic in a face lucrurile sa functioneze. desi nu e grozav la lucru nu pare foarte afectata si se bucura sa fie in hong kong. viata de noapte aici e grozava si ei ii place asta. intentioneaza sa calatoreasca in fiecare weekend si visul ei este sa se mute in america de sud. a fost in bolivia cu aiesec si s-a indragostit de locurile alea.

hotaram ca vom petrece duminica impreuna pentru ca nici ea nu a fost niciodata la o cursa de cai si ca de vineri ne mutam la ea ca sa ne putem si noi spala hainele. putem face asta si la allan, doar ca din cauza vremii va lua extrem de mult sa se usuce, iar cei de la hotel iti aduc hainele uscate, in jumatate de zi.

plecam de la jirina si ne vedem din nou cu allan si connie. ne duc la un restaurant chinezesc foarte vechi, cu chelneri in varsta, putin imbufnati dar cu fete simpatice. e ora 11 seara si ei sunt deschisi de la 7 dimineata. nu stim sigur, dar la cat sunt de obositi, par a lucra intr-o singura tura. comandam, din putinele feluri pe care inca le servesc, fiecare cate ceva, urmand sa impartim. restaurantul era plin cand am intrat si asta e un semn ca mancarea e delicioasa. primim bolurile si traditionalul ceai din partea casei. allan ne invata cum sa spalam lingura si betisoarele, bolul si farfuria in ceai πŸ™‚ se pare ca e general acceptat ca in restaurantele traditionale chinezesti vesela nu se spala foarte bine, asa ca e ok daca ti-o speli inca o data inainte sa mananci.

primim cele 4 feluri de mancare si suntem incantati. mancarea e foarte gustoasa. eu pot sa incerc numai doua pentru ca celelalte contin peste sau fructe de mare, insa arata superb. ne ghiftuim si plecam spre casa. o convingem pe connie sa ramana peste noapte la allan si facem schimb de retete de deserturi cu orez. tako gateste orez cu lapte (pe care adaugam scortisoara si cuburi de ciocolata poiana :)) si connie pregateste prajitura de orez traditionala pentru anul nou. arata ca o gelatina tare, se tavaleste in ou batut si se prajeste, devenind ca si rahatul turcesc, atat la consistenta cat si la gust.

ne culcam relativ devreme pentru ca maine avem planuri de mers mult. speram ca vremea se va indrepta si ne vom putea bucura de oras si ziua, in mai multe culori decat nuante de gri.

welcome to hong kong


dupa un zbor lung, putin incomod (desi cu multe facilitati, intr-un avion mare, scaunele nu au cum sa fie comode pentru somn decat daca esti la business class), am ajuns in hong kong. aeroportul e enorm, extrem de mare, cu serviciu de tren de la sosiri pana la locul de unde iti ei bagajul si treci prin vama.

jirina (a se citi irina :)), din cehia, trebuia sa fie gazda noastra in hong kong. s-a imbolnavit si a vorbit cu un prieten de-al ei, allan (originar din hong kong, cu studii in anglia si canada) sa ne gazduiasca el. intr-un fel, desi nu il cunoasteam pe allan, ne-am bucurat ca este localnic si eram entuziasmati ca vom afla informatii de la o sursa acreditata.

l-am sunat pe allan si l-am trezit. ora lor era 12.40. se culcase la 5 pentru lucrase tarziu. ne-a zis sa il asteptam la o cafenea pentru ca urma sa vina sa ne ia. sta aproape de aeroport si asta ne-a bucurat. mi-am luat o cafea, tako un corn dulce si cele 30 de minute au trecut foarte usor pentru ne-am uitat la avioane decoland, la stirile de pe cnn si la oamenii din jur. cum suntem deja la a patra tara, ne dam seama ca devine tot mai putin credibil ca suntem intr-un loc. da, suntem in hong kong…suna ciudat si totusi suntem aici πŸ™‚

allan a venit dupa noi si pare grabit. ne explica ca totul se intampla repede in hong kong si ca timpul costa foarte mult aici. dupa experienta iordania si india, unde lucrurile stateau fix pe dos, ne e putin greu sa fim rapizi si avem senzatia ca noi stam pe loc in timp ce toti din jurul nostru sunt extrem de rapizi si eficienti. allan e un tanar de 24 de ani care a calatorit mult, cu si fara aiesec, si vorbeste engleza cu un accent britanic, atunci cand vrea :). si hong kong a fost colonie englezeasca. ca si in india ne asteptam ca multa lume sa vorbeasca engleza. exista doua tipuri de oameni ai hong kong -ului (people of hong kong, nu chinezi): cei care sunt foarte legati de business si care sunt extrem de vesternalizati si cei traditionali, carora nu le plac strainii, nu stiu sa vorbeasca sau refuza sa vorbeasca engleza, chiar daca stiu. allan e foarte descurcaret, drept urmare avem parte de transport gratuit – un microbuz apartinand novotel care face curse aeroport-hotel din 30 in 30 de minute. in mod normal, e dedicat clientilor, insa soferul nu iti cere rezervarea iar cum aici hotelurile mari sunt legate tot timpul ca cate un mall imens si multa lume misuna, te poti pierde in multime πŸ˜€

am ajuns repede la el in bloc, traversand mall-ul si mergand pe o pasarela. ne spunea ca pentru el e usor sa mearga numai prin zone acoperite, de la masina pana la el acasa, fiind ferit de soarele (care aici e dogoritor) si ploaie (care e de obicei mocaneasca si lunga). noi am nimerit fix intr-o perioada cand este foarte frig. intr-un fel e mai bine si pentru ca e mai putin umed. apartamentul lui allan este intr-un bloc foarte elegant, cu portar si agent de securitate, zone comune cu sauna, piscina, sala de sport, de citit si de muzica, echipata cu un pian. apartamentul e mic si aflam ca aici apartamentele sunt extrem de scumpe. pentru 20 de metrii patrati poti plati si 300.000 euro. incepem sa povestim despre locurile pe care trebuie sa le facem cat suntem aici. ne pune un filmulet, care pe langa faptul ca e un pic cheesy, e o trecere in revista foarte draguta a atractiilor din hong kong:

ne facem o lista si apucam sa facem un dus scurt inainte sa plecam in oras. luam metroul si ajungem in centru, pe insula principala, in 20 de minute. aici, din nou intr-un mall (80 la suta din statiile de metro sunt localizate in mall-uri) ne intalnim cu connie, o prietena de-a lui allan. amandoi au fost in romania. connie la o conferinta aiesec in iasi, iar allan intr-un traineeship in bucuresti. stiu sa spuna cateva cuvinte in romana si discutam despre asemanarile dintre cele doua tari. si aici chelnerii pot fi nepoliticosi πŸ™‚ aflam ca, pe langa cursele de cai (de care stiam), shopping-ul este cel mai popular sport in hong kong. au multi turisti din china si spun ca pot distinge intre oamenii din hong kong si chinezi, lucru pe care noi nu-l putem face deloc. mall-urile sunt pline de oameni, magazinele au, unele, cozi afara. cum inca se sarbatoreste noul an, multe magazine micute si businessuri de familie sunt inchise. copacei cu mandarine sunt peste tot, ca simbol al bunastarii noului an. la fel sunt si ciresi infloriti (nu stiu cum fac asta pentru cei care nu sunt de plastic) si multe fanioane pe strazi cu diferite urari. una dintre mancarurile traditionale pentru ei de anul este este prajitura de orez si am stabilit ca facem schimb de retete: noi orez cu lapte, iar ei prajitura cu orez. majoritatea chinezilor sunt lactozintoleranti, asa ca laptele nu este un aliment foarte comun, se gaseste dar mai greu si mai scump. oricum, spre deosebire de india, supermarketurile sunt la fiecare colt.

LA MULTI ANI, DAN!!!!

plecam toti patru in orasul vechi. pentru ca ne era tuturor foame ne-am oprit in partea veche, traditionala a orasului, la un bol de taitei. intr-un restaurant mic, dar plin, unde toata lumea manca numai taitei, ne-am exersat si noi degetele pe betisoare. tako se descurca foarte bine si, chiar daca se plange din cand in cand de dureri de degete :), mananca constant. la mine e mai greu un pic, bine ca nu mi-e asa de foame πŸ™‚ tako a gustat varianta chineza a supei de burta. eu am primit ceva carne de vita, dar destul de grasa, asa ca am mancat numai taiteii. amandoua insa au fost gustoase. asa cum au dialecte in functie de zone, asa au si mancarea, bucatarii foarte diferite de la o zona la alta, iar tipul restaurantului este scris de obicei sub numele lui. de la bucatarie bazata pe supe (ca cea din zona hong kong-ului), pana la cea bazata pe prajeli, sau pe mancare foarte condimentata. suntem curioasi sa incercam multe lucruri. mergem pe strazi si ne oprim din loc in loc la magazine mici care vand ceaiuri, betisoare, bani pentru ceremoniile de inmormantare (caramizi de bani falsi care se ard pentru a-i servi rudei in viata de apoi) ne sunt aratate mici cabinete medicale bazate pe ceaiuri de plante… zona veche e foarte frumoasa. chiar si cu magazinele inchise, vedem, ca si la indieni, mici ofrande la coltul buticului, in principal betisoare, mici imagini si flori, poti sa respiri un pic cultura locala, desi toate cladirile vechi sunt aproape supravegheate de zgarie nori si strazile mai inguste strabatute de masini incredibil de scumpe. continuam sa urcam si sa coboram pe strazi (si hong kong-ul este construit in zona deluroasa), ne luam de pe strada un fel de clatita/waffle mult mai mare si cu forme rotunde, nu patrate, foarte gustoasa si foarte mare. ne oprim in fata unui restaurant extrem de mic care are ca si simbol un sarpe. ni se spune ca aici se mananca serpi si ca pe cele doua cutii de lemn din fata magazinului scrie atentie, serpi veninosi πŸ™‚ tako vrea sa incerce, eu sunt putin tematoare din cauza alergiei. intram si primim o portie sa o impartim in patru. tako si connie mananca cu pofta. e o supa gelatinoasa in care distingi fasii de carne care arata ca si jumatati de pesti mici. se adauga un fel de crutoane facute din faina, foarte gustoase pentru mine :), si lemongrass care da o aroma foarte fina si buna la supa. am luat si eu cateva linguri, insa nu foarte mult pentru ca nu stiam cum voi reactiona. mi-am luat imediat si medicamentul si am facut poze πŸ™‚ allan si patroana mi-au aratat si vin din pui de soareci, soparle si penisuri de sarpe, toate puse frumos in borcane πŸ˜€ da, putin diferit de ce cunoastem noi, nu? oricum ne-am bucurat ca am avut experienta asta.

am plecat de aici in cautarea unei piete vechi. aici era inchis si ne-am oprit numai la o cofetarie, ca sa incercam prajituri si dulciuri specifice locului. eu am luat galuste de orez cu mango – se servesc reci, tako supa de susan (care arata ca o ciocolata, foarte gustoasa) cu galuste de orez, umplute cu alune – se serveste fierbinte, iar connie a luat supa de cartof dulce si ghimbir, din nou fierbinte si putin condimentata.

LA MULTI ANI, DAN!!!!

desi eram deja foarte obositi, gazdele noastre au vrut sa ne duca intr-un bar, in zona soho unde sunt multe restaurante si baruri, foarte indragite de internationalii din hong kong. aici, un bar oferea mancare si bautura gratuita contra unei carti de vizita. toate astea incepeau la 9 si mai avem aproximativ o ora de pierdut. am intrat intr-un mall si am urcat pana la una din terase, de unde am vazut hong kong-ul noaptea. intr-adevar, impresionant. cladiri, lumini, ambarcatiuni. vremea era foarte urata asa ca am pornit incet inspre soho. am luat cea mai lunga scara rulanta din lume, care merge continuu pana sus pe un deal. aici, in soho, intr-adevar vezi numai internationali, foarte putini localnici. preturile sunt mult mult mai mari si ai putea la fel de bine sa fi in londra sau intr-o alta metropola. luminile sunt atat de puternice aici, incat numai de la reclamele restaurantelor si magazinelor ai senzatia ca e dimineata. am intrat in barul cu oferta tentanta. aici ne-am luat fiecare o bere si am ascultat de la departare o trupa locala cantand piese cunoscute din repertoriul international πŸ™‚ de la coldplay la depeche mode, ricky martin si alte nebunii… deliciul era facut, oricum, de miscarea scenica.

am fi putut adormi si acolo, in picioare. am dormit numai cateva ore pe avion si practic calatoream de o zi jumatate. am plecat fericiti acasa si am tot motait pe metrou. maine la picior zona portului.

LA MULTI ANI, DAN!!!!