bye aussies, hi kiwis


impachetatul final si pregatirea de drum cu avionul a durat mai mult decat ne asteptam…astazi ne-am trezit la 5 si am plecat spre tren si apoi spre aeroport. aici am fost din nou ajutati de voluntari sa ne gasim punctul de check-in dintre sutele deschise si dupa am atipit asteptand imbarcarea, apoi am adormit in avion, am mancat, am dormit din nou si ne-am minunat de cum se vede noua zeelanda din avion. am avut un zbor foarte lin si foarte comod. desi ne asteptam sa fie mai scurt, a fost de trei ore si si cu different a de fus orar, am ajuns in auckland la doua si dupa-masa. aici am fost seriosi verificati de orice fel de mancare, proaspata sau nu, bocanci si orice alt produs mai ciudat am putea aduce in tara. au caini special antrenati sa iti miroasa alimentele proaspete, chiar si fructe si legume, din geanta, se plimba cu ei printre pasageri si cainii incep sa sara, sa te linga, sa iti miroasa bagajul. daca ghicesc bagajul cu alimente, primesc cate o recompensa. tot ce e proaspat se confisca. nu e o problema daca le ai, e o problema daca nu le declari in fisele care trebuie completate la intrarea in tara (majoritatea tarilor le au) si pe care le primesti in avion. ne-au verificat si bocancii si am fost si noi surprinsi de cat sunt de curati dupa japonia. am descoperit destul de repede, pe propria piele, ca este o mare rivalitate intre noua zeelanda si australia. si aici sunt multi voluntari varstnici si multe lucruri par semanatoare, dar de la inceput am putut vedea multi maori, localnici, multe imagini cu ei ca si emblema noua zeelandei, si asta a dat un sentiment mult mai natural si firesc locului. am ajuns dupa o ora si in oras. si aici, ca si in sydney, daca nu vezi tara pe un plic, ai putea sa juri ca esti in anglia. strazile au aceleasi nume, parcurile la fel… ca si in sydney, si aici e usor sa gasesti sky tower, ca cel mai inalt punct, cladire de unde poti vedea tot orasul, situate in buricul lui. si aici poti face sky walking si tot felul de sarituri, mai jos pe strada gasesti o catapulta… se pare ca bungee jumping a fost inventat aici cu un motiv… oricum orasul e foarte deluros, iar parcurile foarte frumoase. cladirile par destul de lipsite de personalitate si multe zone noi mai construite sunt complet sterse si industriale. oceanul e foarte aproape si asta face ca vantul sa fie puternic.

ne-am lasat bagajele in statia de autobuz si, cum nu am gasit couchsurferi pentru azi, ne-am gandit sa facem o noapte alba. am mers la centrul info ca sa ne documentam despre locuri si orase pe care trebuie sa le vedem, pe langa cele de care aflasem pe net. aici am gasit un centru enorm, cu atatea brosuri si ghiduri ca nu stiai de unde sa incepi si unde sa te uiti mai intai. personalul extrem de binevoitor si zamberet, ne-au ajutat chiar sa ne cautam cazare, au dat telefoane sa intrebe de preturi si disponibilitate, ne-au dat sfaturi de ce sa vizitam, si am petrecut acolo cel putin jumatate de ora. am plecat spre port, ne-am plimbat pe strazi. si aici oamenii sunt foarte bine facuti, kiwis in general, dar gena principala este cu siguranta maori. am ajuns si in cateva locuri dubioase ale orasului, dar si aici am observat: cultura pare mai degraba americana decat englezeasca, desi mostenirea celor din urma este prezenta pe toate cladirile, toate locurile mai vechi. ne-am plimbat asa ore bune. in port, am dat iarasi peste brandul care ne exaspereaza: louis vuitton. aici sponsorizeaza o competitie de iahturi, asa ca mare parte din portul non-comercial era plin de iahturi private, de oameni imbracati ca si cum s-au nascut pe ele, care se bucurau foarte demn de un pahar de bere si o farfurie cu fructe de mare pe terasele din zona. aici am vazut si un magazin intreg cu produse personalizate pentru cupa mondiala de rugby din 2011. si tot aici am inceput sa fim introdusi in rivalitatea dintre noua zeelanda si australia in ceea ce priveste sportul, dar si multe altele. tricouri cu: nu e loc de plans in rugby, mai putin daca esti australian, sau sustin doua echipe de rugby: noua zeelanda si orice joaca contra australiei sunt minimul ce trebuie sa ai atunci cand te consideri un fan rugby in noua zeelanda. si daca te uiti la pozele echipelor ramai socat de ce munti de oameni pot sa existe. tako spunea ca nu e de mirare ca existe legende si povesti ca cea a lui guliver. venind din asia, unde se simtea enorm, aici se simte minuscul. adevarul e ca maori sunt foarte impunatori. multi inalti si lati si cu siguranta ca atunci cand fac haka (dansul traditional maori, adoptat de echipa de rugby a noua zeelandei) te cutremura un pic. in plus, numele lor: all blacks, spune multe despre seriozitatea cu care se joaca rugby aici 🙂

am simtit ca suntem destul de obositi. ne-am hotarat sa mai cautam varianta de hostel sau backpackers’ hotel (aici sa fi backpacker sau hitchhiker e un statut destul de apreciat, primesti card si beneficiezi de diverse reduceri la diveriti operatori) ca sa putem sa dormim un pic sau, macar, sa stam intinsi cateva ore. am gasit unul foarte aproape de statia de autobuz si ne-am lasat bagajele acolo. am iesit apoi sa mancam ceva si am nimerit intr-o berarie veche, care iti face propria bere, asa ca tot ce poti sa bei este nefiltrata si fara conservanti. aici, un chelner italian ne-a recomandat ce sa mancam si care sunt recomandarile bucatarului. eu mi-am luat paste iar tako fish and chips, pentru ca nu prea gasesti mancare maori, iar mancarea traditionala kiwi este orice are carne multa sau peste. am mancat destul de bine, uitandu-ne la un meci de rugby, intre timp. arata extrem de dureros cand se blocheaza si se trantesc la pamant, uneori se ridica unii pe alti cu o gratie greu de asociat cu gabaritul lor, iar grija si talentul de a nu se calca pe cap, maestria cu care sunt duri dar totusi fair play e uimitoare. ne-am hotarat sa mergem la un meci si avem norocul sa prindem unul vineri, in 19, chiar intre o echipa nz si una australiana. in jur de 10 ne-am indreptat spre hostel si am adormit repede in camera de 8 persoane, chiar daca colegii nostri mai citeau. suntem entuziasmati ca mergem maine la womad, ca ajungem sa vedem trupe cu care am vorbit pentru plai, ca vedem ce feedback are aici worldmusic si ca apucam sa mai vedem din frumusetile tarii in care suntem acum.

ultima zi in sydney


astazi am avut parte de o dimineata insorita, un bun inceput pentru ultima zi in sydney. ne-am propus sa vedem muzeul maritim si china town, darling bay si parcurile din jur. ne-am pornit din nou la drum, pe jos, dupa ce am mai spalat niste rufe, am pregatit un pic bagajele si am facut un dus. astazi drumul a parut mai scurt si am ajuns destul de repede cu cateva strazi inainte de darling bay, unde am gasit o gramada de magazine de calatorit. ne-am pierdut cateva ore in carti si tot felul de gadgeturi pentru calatorii, tot felul de povesti si aventuri traite de calatori neobositi. am intrat aproape in toate. ne-am bucurat sa vedem scarpa in vre-o doua-trei dintre ele si am auzit si paco de lucia in altul. in zona asta sunt si multe universitati, birouri si multi turisti. e un mix ciudat de cosmute, uniforme si slapi. dealurile si verdeata din sydney li se potriveste tuturor. am mers mai departe catre port si am dat peste un alt centru turistic important: oceanariu, imax, tot felul de trenulete, un aborigen cantand la didgeridoo, intr-o combinatie ciudata si deloc armonioasa intre traditional si muzica ieftina de azi. am ajuns langa muzeul maritim si am gasit un loc mult mai generos ca si spatiu, decat ne asteptam. pe langa o cladire enorma, multe vase erau ancorate afara. de la vase de pescari pe care au emigrat asiatici in australia, copia fidela la ambarcatiunii lui cook, cel care a revendicat australia pentru englezi, pana la nava de razboi si submarin care a fost folosit in razboi. se puteau vizita si admira de afara, desi, personal, ultimele doua imi dadeau mai mult fiori. am intrat in muzeu si aici am primit biletul – un sticker pe care trebuia sa il purtam pe tricou pentru recunoastere. la intrare, un nene simpatic, de 67 de ani, cu legitimatie de voluntar, ne-a invitat sa participam la turul pe care il oferea, gratuit, in 5 minute. ni s-au alaturat alte doua cupluri, si am pornit prin muzeu. desi exponatele nu erau iesite din comun, erau bine scoase in evidenta iar povestile ghidului si felul in care prezenta legendele si povestile obiectelor faceau deliciul momentului. cu o lejeritate si naturalete, martin, ghidul nostru, ne-a povestit despre ce natie lipsita de onestitate sunt australienii, despre cum englezii erau recunoscuti ca si cuceritori neinfricati, asa ca, atunci cand francezii au ajuns si ei in australia si au vazut o nava englezeasca, nici nu s-au oprit si s-au intors acasa, despre cum primele transporturi de puscariasi se plateau la plecare din anglia, iar dupa ce si-au dat seama ca foarte putini chiar ajungeau la destinatie, englezii isi plateau furnizorii pe cap de puscarias ajuns pe taram australian, despre cum, dupa cativa ani, cand au inceput sa dezvolte comertul cu anglia, transportatorii exasperati de furturi, transportau mai intai pantoful stang si apoi pantoful drept, ca sa se asigure ca perechile ajungeau la destinatie si nu erau furate…si multe altele, toate piperate de mici glumite si comentarii acide legate de felul in care australia a luat forma. am auzit povesti despre cei care au urmat puscariasii: copii orfani, copii care au fost despartiti de familiile lor sarace, oameni au reusit sa scape de diferite regimuri ostile si au gasit libertatea in australia,… foarte putin despre bastinasi, insa. un colt foarte mic era dedicat lor, cu cateva exemplare de arta autohtona, obiceiuri de inmormantare pentru cei din tribul care locuia chiar pe terenul unde era ridicat muzeul. ne-a placut mult sa vedem atat de multi voluntari de peste 65 de ani. ii vezi in multe locuri, fie la aeroport, la punctele info, fie in tot felul de locuri turistice unde multa lume are nevoie de informatii. isi iau mereu timpul sa iti dea informatia completa si o fac cu draga inima si multa seriozitate. in afara de intalnirea cu martin, cateva exponate a primei femei care a facut ocolul lumii in barca cu vele, fara oprire, primul calator care a ajuns in australia cu un caiac, plecand din germania, povesti surprinzatoare cu cei care au venit sa se stabileasca in australia, muzeul e destul de superficial si sec, dar suficient de mare incat sa pierzi ore bune in el. asa ca, ascultandu-l pe martin, ne-am pierdut simtul timpului si am realizat ca e deja 5 cand am iesit. promisesem sa facem orez cu lapte – tako, bucatar sef, eu asistent designer – asa ca ne-am indreptat catre casa. am stabilit ca mergem in cina town dupa masa, asa ca am facut cumparaturi pentru cina: lapte, orez si fructe. acasa, gazdele noastre ne asteptau. orezul l-a facut destul de repde (si sa nu credeti ca nu am vrut sa facem mamaliga, dar nici aici nu am gasit faina de porumb galbena… numai alba, ca si cea de grau – si noi ne-am saturat de orez cu lapte), eu l-am ornat cu fructe si multimea a fost multumita 🙂 onur ne-a povestit ca si turcii au ceva asemanator, italiencele (vittoria era cu doua prietene si vecine) au povestit despre dulciurile lor, am ajuns sa vorbim despre tot felul de mancaruri si traditii la masa; am trecut apoi… noi am ascultat numai… la problemele baietilor de cuplu, discutii extrem de amuzante si copilaresti, dar, aparent, foarte importante pentru ei. am ramas cu onur sa povestim despre … noi. parintii lui sunt de origine turca si el stie limba si a fost in turcia de cateva ori, dar se considera mai mult australian decat turc. a calatorit mult in europa si a avut o prietena romanca. a fost si in romania, in multe orase, mai putin in timisoara. a vazut si el multe, a trait si mai multe; acum lucreaza in departamentul de marketing al unei companii care lucreaza cu fierul, dar urmeaza sa is idea demisia si sa plece intr-un an de voluntariat pentru o organizatie care lucreaza cu copii in cambodia, india si bulgaria. am ajuns sa povestim despre multe, i-am pus muzica de la plai, si fara sa ne dam seama, pentru a doua oara in aceeasi zi, s-a facut foarte tarziu. plecam maine si din australia. ne pare rau ca nu am apucat sa il cunoastem mai bine pe onur, ca nu am ajuns sa cunoastem australia, sa intram in contact cu tot ce are cultura aborigena, sa aflam cu traiesc ei acum, sa apucam sa ne plimbam mai mult prin tara si sa nu stam numai in oras. din nou avion, o alta tara, desi foarte aproape, foarte diferita. incepem sa simtim tot mai des ca zilele zboara prea repede, orasele fug pe langa noi si mai avem foarte putin din calatorie…

a doua zi in sydney


desi acasa ziua nu a inceput foarte de mult, aici e aproape miezul noptii. am avut si astazi o zi plina. nu am apucat sa recitesc ce am scris ieri, dar dupa o noapte aproape nedormita si dupa mult soare pe cap, oboseala de la mers is besici in talpa, sunt sigura ca nu am fost tocmai coerenta. ne-am trezit astazi pe la 9, cand tanti care face curat in toata casa asta, cu 4 etaje (desi de la strada vezi numai doua – e construita cumva in deal), a inceput sa dea cu aspiratorul. afara era destul de racoare (cel putin pentru australia) si innorat, mare schimbare fata de ziua precedenta. pentru astazi ne-am propus sa mergem pe jos pana la sydney bay, locul unde si de unde putem vedea opera, zona veche – the rocks – si gradina botanica si hyde park. multe strazi si multe locuri de aici poarta denumiri ce te duc cu gandul la londra, multe inscriptii istorice vorbesc despre primele dati cand regina elisabeta a 2-a a angliei a venit aici, a plantat un copac, a inaugurat un spital si cate si mai cate. cum nu prea avem multa mancare traditionala de gustat (aseara am gustat vegemite – pasta de legume foarte sarata, de culoare aproape neagra, care pe mine m-a facut sa ma gandesc la un sos de soia condensate – pe care copiii o mananca pe paine pentru ca contine multa vitamina b), ne-am permis aici sa mancam mai mult din super-marketuri, asa ca ne luam fructe si legume, cornuri si pui si ne facem pachete cu sandwich-uri. am iesit cu nu multa tragere de inima afara, mai ales ca batea vantul si ploua, insa faptul ca avem atat de putine zile aici ne face sa nu ne mai gandim la detalii. ne-am pus la spalat toate hainele, asa ca nu aveam mare lucru de imbracat, cu atat mai putin haine calduroase. ne-am incalzit repede cand am inceput sa mergem mai cu spor iar ploaia, daca nu ar fi batut vantul, a fost doar o mangaiere de stropi asa de usori, ca pareau fulgi. am presupus directia de mers si am fost ghidati de cladirile inalte din centrul sydney-ului. multe lucruri imi aduc aminte de state aici, sau londra si multe sunt total diferite de orice altceva. e o combinatie de vechi si nou, de traditional si modern din multe puncte de vedere, de la arhitectura la peisaje, la oameni. uneori surprinzatoare, alteori nereusite, sydney este o capital mare, care le are pe toate. ce ne-a placut extrem de mult este ca au spatii enorme verzi, parcuri publice, unde vezi tot felul de oameni, de la studentii cu clasa de sport, la batranei, la angajati in pauza de masa, care fac sport! foarte multi fac jogging, dar si o gramada de alte chestii, atata timp cat fac miscare si transpira. cand am ajuns pe langa catedrala si apoi pe langa parcul botanic am fost napaditi de oameni care ne depaseau, ne veneau din fata, ni se opreau in fata ca sa faca intinderi… ne venea si noua sa o luam la fuga. cum era destul de innorat era si foarte placut, atunci cand nu era vant, sa te plimbi sau, in cazul lor, sa faci sport. gradina botanica este superba. spatial imens este plin ochi de tot felul de plante si plantute, tot felul de aranjamente, povestioare, cladiri si incaperi in care in weekend-uri si in diferite sezoane au loc tot felul de activitati. inca nu sunt obisnuita cu ideea ca aici e toamna, asa ca mi-e ciudat sa vad pe tot felul de brosuri programul de toamna. auzisem si ieri pe strazi tot felul de sunete de pasari ciudate, dar nu apucasem sa le vad foarte bine. astazi, in parc, am putut sa vedem multe dintre ele. trei dintre ele, la noi, intra in categoria papagali din magazin de animale, altele sunt foarte ciudate si nu le putem asocial cu nimic cunoscut. am vazut cateva micute, in mai multe combinatii de alb si negru, care scoteau sunete foarte ciudate si se miscau extrem de repede, ca nici nu le-am putut fotografia. pescarusii aici sunt foarte mici si mult mai draguti decat ai nostrii. sunt foarte obisnuiti cu oamenii si stiu ca atunci cand stai pe iarba sunt sanse mari sa primeasca ceva de mancare, drept urmare, am avut un partener de gazon aproape 30 de minute, asteptand calm, fara sa ne scape din ochi, macar un semn. l-a induiosat pe tako cu rabdarea sa, asa ca a primit un rest de corn :). ne-am plimbat mult prin gradina botanica, apoi prin apropierea casei guvernului, o casa foarte veche, tot din caramida rosie, si cu gradini superbe. am mers apoi spre muzeul de arta contemporana unde am gasit picturi, arta aborigena contemporana, dintre care, prima artista prezentata, o doamna pe numele ei australian de ildiko kovacs. 🙂 muzeul e tot intr-o cladire veche, superb renovata si transformata in lacas cultural. ne-ar fi placut sa vedem mai mult si ni s-a parut ca locul ridica mult asteptarile. de acolo am plecat in cartierul vechi, the rocks, unde s-au pastrat cladirile vechi, fiind prima asezare formata de colonialistii englezi in 1788. acum este un adevarat centru turistic plin de magazine si suveniruri, evenimente si atractii pentru curiosi. daca faci abstractie de asta si privesti doar cladirile, poti usor sa te simti purtat in timp. iti revi foarte usor, pentru imediat invecinat cu the rocks este centrul economic al australiei, un fel de wall street din sydney, unde incept sa se ridice gzarie-nori cu nume de banci pe ele. am facut un ocol in drum spre casa, ca sa trecem si prin hyde park. aici doi chelneri-wannabe exersau aruncatul de sticle si prinsul lor in pahare, tineri povesteau pe iarba, copii se jucau cu parintii si noi, desi nu singurii, eram urmariti de pescarusi 🙂 dupa-masa se mai incalzise, dar pe masura ce se intuneca, simteam ca ne e un pic racoare. era ora 6 si am plecat spre casa. ne-am tot oprit pe drumul deja cunoscut si am facut mici sau mari ocolisuri ca sa mai vedem si alte cladiri si alti oameni. am vazut si cartiere mai rau-famate, oameni mai cu riduri si care sigur nu faceau sport, strazi murdare si priviri pierdute. ne-am intors acasa ca sa planificam si mai verificam traseul din noua zeelanda, unde vom schimba multi couchsurferi si unde trebuie sa ne asiguram ca avem toate mijloacele de transport rezervate in prealabil. dupa womad vroiam mult sa mergem la ghetarul franz josef. ghetarul e langa o padure tropicala si am fi vrut sa stam acolo cel putin 3 zile. sa ajungem acolo nu pare asa de complicat, cel putin de la womad. sa ne intoarcem in auckland, insa, pare o aventura de schimbat 3 busuri si calatorit o zi. ajungem sa cheltuim aroape la fel ca daca am merge in patagonia, asa ca am hotarat sa ne schimbam planul initial. asta inseamna mai multe mailuri pe couchsurfing si un pic mai multa planificare din partea noastra. colegii de casa sunt si ei linistiti, destul de obositi in fiecare seara, dupa lucru. in afara de sport nu fac mare lucru, dar am stabilit ca maine seara le gatim ceva. orez cu lapte, sigur! :d casa in care stam este extrem de frumoasa, de caramida rosie, cu camere mari si inalte, cu doua etaje ca bagate in pamant, cufundate in vegetatie, care pare salbatica, dar asta numai pentru ca nu e foarte intretinuta. toata cladirea e in conditie destul de proasta si cu toate astea, chiria pentru un apartament ca cel in care stam, cu 4 dormitoare, doua camere comune, doua bai si o bucatarie este de aproape 3000 de euro pe luna. casa pare in paragina, dar odata instalat, devine destul de confortabila. baia principala arata ca rupta dintr-o poveste frantuzeasca despre viata unui tanar pictor indragostit. e plina de mucegai, cu o gaura intr-un colt, cu gresie mica alba, chiuveta micuta, oglinzi murdare si invechite. totul e destul de vechi si mobila foarte limitata. baietii si vitoria isi tin hainele pe niste rafturi ca de carti sau de debara, geamurile, cu tamplarie veche, nu se inchid, au panze de paianjen pe ele, covoarele sunt tocite, dar pardosele de lemn masiv, roase de vreme, dau atata farmec casei. in timpul zilei sau daca e cineva acasa, usa de la intrare e larg deschisa. vecinii de vis-à-vis fac la fel. auzi orice miscare a vecinilor de deasupra iar, cu siguranta, cei de sub tine stiu tot ce faci tu. are un aer foarte boem si e placut sa adormi ascultand greieri si pasari, care sigur arata ciudat, intr-un loc care a avut atat de multi oameni adormind in timp ce auzeau acelasi lucru.

prima zi in sydney (la multi ani, casi!!)


am ajuns in australia de dimineata. din avion am vazut deja ce zona frumoasa, natura aparte are de oferit locul asta. cand ne-am apropiat de sydney am vazut opera si podul de sus si aratau intr-adevar extrem de impunator. in avion am avut si o camera montata care reda tot traseul: puteai sa urmaresti in timp real ce se intampla/ce se vede sub avion. am aterizat cu bine dupa aproape 10 ore de zbor. ne-au verificat un pic mai mult la vama, dar pana la urma ne-au dat voie inauntru 🙂 majoritatea celor care lureaza la vama, sau cel putin cei pe care i-am vazut noi, erau si ei veniti din alte parti. chinezi, japonezi, foarte multi indieni, noi am fost verificati de o columbianca… tipicul australian l-am vazut mai tarziu (si i-am intalnit pe drum, calatorind): destul de inalti, atat fetele cat si baietii, destul de bine-facuti, mai ales baietii dar si multe fete, cu cel putin un tatuaj si neaparat cu slapi in picioare 🙂 tinerii la care stam, 3 baieti si o fata, sunt o combinatie foarte colorata.un brunet inalt si slab (daniel), un saten mai mic de statura de origine araba (onur), un blond-roscat foarte irish(gianni) si o italianca blonda, micuta (vitoria). sunt toti australieni. 🙂 singurul lucru pe ca il stiu despre romania este ca avem tigani, pentru ca le place muzica tiganeasca.
ne-am intalnit initial cu daniel care venise in pauza de masa de la job. lucreaza pentru primarie; da aprobari de contructii si modificari cladirilor din zona. are 24 de ani si a inceput imediat sa ne povesteasca despre petrecerile cu muzica tiganeasca pe care le organizeaza cu onur. ne-a dus cu masina pana aproape de o plaja mica si draguta, chiar langa sediul lui. plaja are nisip foarte fin si apa curata. foarte multi oameni aici fac tot felul de sporturi, evident, surf-ul fiind una din principalele activitati, dar niciodata singura. de acolo se trage, probabil, si alura lor sportiva.am stat la o cafea langa apa si ne-am horat sa mergem pana la bondi beach, ca sa vedem cu ce se mandreste sydney.
am plecat spre plaja si am mers si mers si mers. dupa o ora jumatate de mers, am ajuns la plaja. intr-adevar mare si cu nisip foarte placut la degete, apa foarte curata si colorata. dupa bamboo island ar fi fost greu ca bondi sa ne impresioneze, dar n-a fost rau :). am vazut teren de golf, public, cartiere sarace si cartiere bogate (mai mult din astea ultimele pe langa golfuri), oameni care locuiesc pe strada, australieni venind de la lucru. aerul de ocean, ca si in portugalia, da senzatia de vacanta continua. unele cladiri sunt foarte vechi si derapanate, altele foarte noi. multi turisti pe plajele din sydney si multi australieni care vin la plaja dupa job. sunt o combinatie ciudata de englezo-americani ca si stil si au cateva chestii care le sunt specifice. oricum ne-a izbit individualismul si, puteam spune noi dupa o calatorie in japonia, stilul nepoliticos cu care poti fi tratat de unii. majoritatea sunt, insa, si aici foarte de treaba – ca si gazdele noastre. au doua ticuri verbale stridente: spun la fiecare doua cuvinte fie “yeah” fie “mate”. nu toti vorbesc cu un accent puternic si pe majoritatea ii putem intelege mult mai usor decat ne-am asteptat.

ne-am intors acasa si am povestit cu daniel si cu onur despre muzica, calatorii, tari si obiceiuri, despre situatia aboriginalilor din australia si despre cea a tiganilor din romania. daniel o sa mearga la exit anul acesta si vrea sa calatoreasca si prin bulgaria si turcia. dupa ce am facut un dus si inca o plimbare prin cartier, am adormit aproape instant.

ultima zi in asia si drumul lung spre australia


la multi ani, dragelor!!!!
am avut o noapte lunga, foarte odihnitoare, dar am fi putut dormi si mai mult. cu toate astea, ne-am trezit la 7 ca sa pregatim bagajul si, din pacate, plecarea din japonia. am apucat sa facem si un dus si ne tot invarteam in jurul caloriferului nostru drag. astazi, ca sa faca lucrurile mai dureroase, desi foarte frig, soarele a fost destul de prezent. ne-am luat la revedere de la akino si goyo si, foarte tipic, se pare, pentru ambele culturi, am stat in usa sa mai vorbim vre-o 10 minute :d ne-am promis ca vom pastra legatura si speram sa avem ocazia sa ne mai vedem. am fost primii lor couchsurferi si ne-au spus ca le-am dat curaj sa mai incerce. pana acum se intalneau doar cu oameni la cafea si se pare ca am fost norocosi sa ii prindem in perioada aventuroasa 🙂 am reusit sa plecam de la ei la 10. ne-am indreptat catre omote-san, cartierul-oras unde ne-am plimbat cu aki si ken si unde am simtit cat de importanta este moda pentru japonezi, loc care ne-am placut mult, cu un vibe foarte artistic si altfel, si pe care vroiam sa il vedem si in timpul zilei. noroc ca in metrouri au multe dulapuri in care iti poti lasa bagajele. oricum, pana am ajuns acolo, pana am lasat bagajele si am fost sprinteni la picior, s-a facut deja ora 12.30 in jur de 3 trebuia sa ne indreptam deja spre aeroport pentru ca drumul pana la narita dureaza cam 2 ore si este un aeroport imens, care are propriul tren intre terminale!!! am inceput aproape sa fugim spre strazile care ne-au placut, cumva tristi ca e ultima zi, fericiti ca mai putem vedea o data locul, entuziasmati ca niste copii, pentru ca timpul trece atat de repede incat realizezi ca esti in japonia abia atunci cand pleci. am avut astazi un moment ciudat in metrou in care ma uitam la nenea din fata mea, admiram trasaturile asiatice si inca nu imi venea sa cred ca sunt aici. e intr-un fel mai usor, mai natural si poate cu atat mai fascinant sa vedem culturile, fizionomiile si tarile in ordinea asta. si acum tocmai ne-am incheiat calatoria in japonia. ce vis frumos! o sa ne lipseasca mancatul cu betisoarele, orezul lipicios si gumos, amestecul asta de vechi cu nou, bambus si panza pictata cu firme cu hello kitty, haine simple elegante si amestecul dureros si totusi interesant de culori si texturi, cladiri minimaliste, interioare elegante, femei si barbati imbracati cu rigurozitatea unor samurai, noduri perfecte, indoituri tepene, culori neutre, si nebunia de culori, exploizia de imagini de pe un kimono, strazile vechi in care poti sa juri ca au loc povesti de legenda si nebunia aleilor pline de muzica, delicatetea unei femei mature in kimono, plimbandu-se pe strada si vocea gretos de dulce si pitigaiata a vanzatoarelor care vorbesc una peste alta ademenindu-te sa le vizitezi standul, toalete high tech la care ajustezi volumul sunetului de fundal pe care vrei sa il auzi, si o gramada de alte butoane alaturi de un turceasca…. si cate si mai cate. unde altundeva vom mai vedea atatea papusi, atatea magazine pentru colectionat cele mai ciudate jucarii, huse si cutiute pentru absolut orice si in milioane de variatiuni de culori, prosopele si batiste in geanta fiecarui japonez, brelocuri colorate ca nu mai distingi forma, melodii japoneze, remake-uri dupa beatles, plicuri si huse pentru bani, bilete de metrou, bilete de tot felul, sosete dintre cele mai trasnite, tot felul de gadgeturi si nebunii pentru absolut orice, simplitatea bucatariei iar si nebunia ei, uneori… sunt atatea de vazut si experimentat…
am ajuns destul de ok la aeroport si am fost mandri de noi: am reusit sa calatorim in stilul japonez. am adormit si ne-am trezit inainte de statia noastra!!! si fix acum plecam, cand incepem si noi sa preluam din cutumele locale… ce pacat! in aeroport ne-am facut check-in-ul despre de repede, acum majoritatea o fac electronic si asta economiseste mult timp. vama si celelalte puncte de control au mers rapid si singurul lucru de care putem fi entuziasmati este faptul ca vom zbura peste linia ecuatorului, chiar daca asta inseamna multe turbulente. pe aeroport am vazut camera si dusuri de inchiriat cu ora si, respectiv, cu ziua. ne dam seama incet ca nu parasim numai japonia, dar plecam din asia. un continent atat de colorat si fascinant, atat de divers si de placut. ne-am promis ca ne vom intoarce, intr-o zi, ca sa facem un tur al asiei. doar cateva zile nu sunt de ajuns. avionul cu care zburam este un pic mai mare decat celelalte cu care am zburat pana acum, cu o gramada de facilitati si cu stewardese care aproape ca iti fac si masaj, daca le ceri. sper sa putem sa dormim macar un pic inainte sa aterizam pentru ca va trebui sa hoinarim prin oras pana la 6, cand se intoarce gazda noastra de la servici. imi place sa ma uit cum avansam pe harta in zbor si pe geam putem vedea numai niste stele.

dupa ora japoniei e trecut de 12, iar dupa ora australiei e deja 2, asa ca, la multi ani, casi!!!!