colonia, uruguay


astazi ne-am trezit la 5 si ne-am pregatit sa plecam spre buquebus (statia de ferry care face curse regulate intre buenos aires si uruguay). soarele era deja puternic la 7, iar lumea, mergea calm catre o noua zi de lucru. am facut o plimbare pe langa port, de unde ne-a lasat metroul si zona de langa rio de la plata este foarte frumoasa. facand abstractie de cartierele noi care par ca au rasarit din beton si fier, peste noapte, cateva cladiri vechi, din caramida portocalie, acum sedii pentru catedrele universitatii, fac locul sa para plin de farmec. asa cum ne-a zis malena, buenos aires este foarte european. ne e greu sa credem ca suntem aici, ca e buenos aires, argentina, despre care auzisem atatea si care parea atat de departe… suntem in cealalta parte a lumii si totusi parca acasa.
ne asteptam la o barca ceva mai mare decat cea din cambodia, ceva mai lata decat ferry din auckland sau chiar hong kong. am ajuns intr-un terminal ca de aeroport, foarte high tech si nou, cu fantani si alte nebunii inauntru. ne-am dat seama atunci ca, asa cum am mai reusit performanta si in sydney, ne-am uitat cardul de memorie din aparat, in laptop… ne vom intoarce cu o colectie de sd-uri de diferite capacitate :d ne-am facut check-in-ul si am trecut printr-o vama dubla. nici nu ne-am dat seama cand am urcat pe ferry pentru ca sunt enorme si prima senzatie, cum eram si adormita, a fost ca am intrat intr-o alta sala de asteptare. ferry-ul asta avea magazine duty free (care se deschid dupa 20 de minute de la iesirea din port), restaurante, locuri de stat cu scaune foarte confortabile, un deck de cu terasa… surprinzator. ne-am luat cele mai ieftine bilete dar am avut parte de cea mai confortabila calatorie intr-un mijloc de transport in comun.
am dormit tot drumul (noroc cu ochelarii de somn mosteniti de la companiile aeriene) si ne-am odihnit foarte bine pana am traversat raul (desi pentru noi e ciudat sa numesti rau o mare de apa…si suntem obisnuiti sa vedem celalalt mal) timp de 3 ore. am ajuns in uruguay, in colonia, un orasel dragut, recomandat atat de centre turistice cat si de oamenii pe care i-am intalnit, undeva in jur de pranz. am gasit repede un centru turistic, ne-am echipat cu o harta si am pornit pe strazi. locul e adorabil. case vechi, orasel mic, foarte linistit, cu multe masini vechi si multi oameni zambitori. si ceva turisti, dar nu sufocant, ci prietenos. un alt subiect extrem de important pentru oamenii de aici: mate- oamenii astia au ceaiul dupa ei mereu. toti au termosul cu apa fierbinte sub un brat si cana cu mate in cealalta. beau mate mereu si este cafeau noastra… cand vrei sa stai de vorba cu prietenii, te intalnesti la un mate, in parc, in metrou, pe ferry… trebuie sa ai mate cu tine. e mai mult decat o bautura preferata. iar in uruguay e si mai evident decat in argentina. colonia a fost punctul de unde au inceput colonizarea zonei care acum este uruguay si cei care au facut asta au fost in principal portughezi. asa ca oraselul este o calatorie in timp in vremurile in care portughezii au ajuns acolo. foarte frumoase casele, strazile de pietre (desi mult mai slabute decat cele cu influenta maura :d) am pornit direct spre centrul istoric, insa si drumul pana acolo a fost o experienta culturala. autobuze cu numerele pictate, aproape in fileteo, multe broscute bine intretinute, multe masini care arata mai bine decolorate si ruginite decat noi, restaurante pline de oameni care iau pranzul, magazine inchise pentru pauza de masa, copii in uniforme tipand in pauza… am ajuns si in centrul renumit pentru felul in care istoria s-a conservat in case si locuri. am luat un bilet de muzeu cu care am putut vizita toate muzeele din colonia si am pornit la drum. muzeul indigen sic el de ajulejo erau inchise, dar am putut vizita muzeul istoric, casa portugheza, strada suspinelor, toate micute, modeste dar dragute si autentice. cafenele si restaurante pline de oameni, apa, plaja si totusi… rau.
am stat pe iarba, am mers la targul artizanilor, am luat pranzul si ne-am uitat la faimosul meci boca-river. boca a castigat cu 2-0, scor atins in minutul 5! asa ca ne-am bucurat pentru ei si cartierul nostru preferat 🙂
la ora 5 ne-am indreptat spre port pentru ca la 7 urma sa plecam inapoi spre buenos aires. am ajuns inapoi acasa la 10 si un pic iar malena ne astepta cu amicul ei, ale, un tanar simpatic, un 2/2 care joaca basketball si tine ateliere pentru copiii strazii. foarte simpatic. malena ne-a citit in carti, am povestit despre ce urmeaza sa vizitam si tako s-a chinuit vre-o 3 ore cu biletele de autobuz si variantele pe care le avem pentru a merge la salar de ujuny, in bolivia. machu pichu este inchis pana in 1 aprilie, ceea ce inseamna ca nu vom avea destul timp ca sa il vizitam. asa ca, asa cum multi ne-au recomandat, vom merge in bolivia si vom vizita lacul de sare… oricum ne asteapta doua zile de mers in continuu cu autobuzul. drum greu, dar frumos, in felul asta vedem peru din masina si ajungem intr-un loc cu totul aparte. suntem entuziasmati si putin tematori pentru fundurile noastre. maine e ultima zi in Buenos aires si vrem sa ne bucuram de compania milenei si de oras. ne-am culcat pe la 2 pentru ca nu ne-am dat seama cum a trecut timpul…

zi in memoria adevarului si a justitiei

desi anul acesta argentina, columbia, mexico si chile celebreaza 200 de ani de independenta, istoria si politica face ca argentina sa fie inca plina de spiritul revolutionar, copiii si nepotii lui che dorind sa tina flacara aprinsa mereu, ca sa nu uite si sa nu repete.

astazi am avut norocul sa gustam un pic din spiritul revolutionar pentru ca azi se sarbatoreste memoria adevarului si justitiei, data in care (24 martie), in 1976, a avut loc lovitura de stat data de fortele armate care au inceput atunci dictatura militara, considerata o perioada neagra si ingrozitoare din istoria argentinei. la ora 17.00 aveam in plan sa mergem in centrul orasului unde aveau loc marsuri, tot felul de spectacole, discursuri mai mult sau mai putin politice. ne-am trezit, ca si malena, destul de tarziu, aproape de ora 13.00 am iesit sa mancam la un restaurant cu mancare tipica pentru nordul argentinei, pe care nu vom avea ocazia sa il vizitam. malena a insistat sa incercam mancarea specifica zonei si asa am si facut. am gustat tamale si chorizo fiert cu legume. tamale sunt un fel de mamaliga cu umplutura cu carne. ai la final un fel de placinta cu carne si legume, dar in invelis de mamaliga tare, infasurate in frunze de porumb. mai intai sunt fierte si apoi prajite pe gratar. cu burta plina am plecat sa ne luam aparatul foto si am pornit spre centru. am mers o buna bucata de drum pe jos, pana la cea mai veche linie de metrou din buenos aires, am luat un metrou care este norocosul posesor al unor vagoane istorice si am ajuns in jur de 6 in centrul orasului. aici lumea o parte pleca deja, dupa marsul oficial, o parte se indrepta spre scena din piata de mayo. tineri si batrani, cu steaguri in mana, mame indoliate, purtand poza copiilor disparuti in timpul ocupatiei militare, inca in asteptarea, macar, a mormantului, politisti pregatiti pentru situatii de urgenta, graffiti proaspat si afise cu promisiunea ca toate astea nu se vor uita… o imagine foarte diferita de ce vazusem pana atunci, o imagine impresionanta si care ne-a facut sa ne gandim la revolutia noastra, la intrebarile noastre care nu au raspuns si durerea pe care orice fel de abuz de putere o aduce in vietile oamenilor. ti se umezesc ochii pentru ca vezi cat e de vie emotia si durerea, vezi cat de uniti si totusi cat de despartiti de partide politice sunt oamenii. vezi cum intr-un colt al lumii, aceeeasi ideologie politica a facut bine, iar in altul a adus atata suferinta. nu conteaza decat umanitatea, unora, constiinta, altora, credinta, poate, sufletul bun, care ne ajuta sa distingem intre bine si rau si oamenii pot alege sa faca bine sau rau, mereu.

ascultam discursul unei mame care face parte din grupul mamelor din piata de mayo, femei care si-au pierdut copii si care, inca din timpul ocupatiei, nu au incetat sa ii caute, sa ii astepte, sa isi doreasca doar sa ii ingroape cum se cuvine. ocupatia militara, pe langa morti, a adus si 30000 de disparuti; cu toate astea, sunt multi care considera ca aceea a fost democratia adevarata, ca a eliberat argentina de sub comunismul care omora poporul. si aici, ca si in iordania, tinerii isi cunosc istoria, sunt foarte pasionati de politica, sunt foarte informati si foarte aprinsi. pentru cei ca si malena, ocupatiile militare sunt niste atrocitati si oamenii care sustin contrariul, niste ignoranti. dragostea pentru peron, pentru ce a facut eva, pentru perioadele acelea care au fost considerate epocile de dezvoltare si crestere ale tarii, este inca atat de puternica, atat de prezenta inca. le admiram implicarea, simtul initiativei… sunt oameni foarte pasionali si se vede asta si dintr-o simpla discutie la bere despre fotbal, dulce de leche, che, eva si cateva alte subiecte, mandrie nationala.

ne-am intalnit aici din nou cu dana si cu o alta prietena, vickie, care este designer de bijuterii. impreuna cu ele vom merge la un concert si o lansare de carte, incepand cu ora 09.00 seara. lumea e destul de atenta la discuri, aplauda des si zgomotos, chiar si cei mai tineri, iar concertele sunt doar un punct de respiro pentru urmatoarea prelegere. lumea bea bere, mananca alune in crusta de zahar, au acadele (din cate am inteles ca si cocosii nostri) si majoritatea grupurilor impart o cana de mate cu cate unul sau mai multe termosuri sub brat 😀

am plecat de aici catre primul concert. pe drum ne-am oprit sa mancam un hotdog argentinian si sa bem o bere. concertul a fost slabut, dar am stat pana la sfarsit. am plecat in a doua locatie, unde am gasit un bar foarte posh, extrem de intunecat si cateva carti expuse sub lumina unei lanterne. asa ca nu am stat mult, dar putem spune ca am vazut un pic din viata de noapte a buenos aires. cum ieri nu am apucat sa gustam din tango, maine seara, malena ne-a promis o reprezentatie speciala de tango, intre ea si tatal ei 😀 de-abia asteptam. am ajuns acasa in jur de 12.00 si ne odihim pentru ca maine vom fi foarte mult pe drum. plecam spre uruguay si ne si intoarcem in aceeasi zi, avand aproape 7 ore de drum. am inteles de la malena ca oamenii acolo sunt foarte de treaba si vom vizita un orasel extrem de mic, foarte colonial, specific pentru zona si vechime.

boca si tango

astazi ne-am trezit la 8.30 pentru ca o asteptam pe malena. eram curioasi sa o cunoaste si a ajuns dintr-o calatorie superba, in provincia cordoba, din argentina, foarte emotionanta pentru ea. a fost cu mama ei la rudele din partea acesteia, pentru a face o ceremonie simbolica in cinstea tatalui, bunicului malenei, care a murit de curand. acolo s-a vazut cu rude pe care nu le mai vazuse de cel putin 20 de ani, ea avand 24. dupa multe ore de mers cu autobuzul (toate distantele aici sunt enorme si un drum cu autobuzul are cel putin 9 ore ca sa fie considerat calatorie) am facut cunostinta cu o fata plina de energie si cu fata luminoasa. ne-am inteles foarte bine de la inceput. genul acela de oameni cu care nu ai momente de liniste ciudata, cu care simti ca e o placere sa vorbesti, care stiu sa puna intrebari si stiu sa asculte, care iti raspund cu drag si lux de amanunte. e foarte isteata si, ca toti membrii familiei ei, are o gena artistica puternica in sange. a studiat film si lucreaza tot in domeniul asta. ii place sa calatoreasca. face fotografie, scrie, canta alaturi cu mama ei (ea e la voce pe melodiile de folclor cantate la pian de monica, mama ei), organizeaza concerte cu fratele ei… e foarte activa, ii place istoria si, asa cu ne-a zis si tatal ei, familia ei e foarte de stanga… asta daca fidel si che nu ne-au demonstrat-o deja :D.

dupa ce am povestit vre-o ora in bucatarie, incercand primul nostru mate (ceai verde, dintr-o mixtura de ierburi, emblematic pentru america latina, care se bea cu apa extrem de fierbinte si in cani speciale), fiind introdusi in problemele cu care argentina se confrunta (fabrici inchise, situatia fermierilor, incercarile presedintei si opozitia presedintelui congresului, cum a fost vanduta tara, si multe alte subiecte interesante), am aflat despre diversitatea si mixtura de natii care au produs argentinienii de azi (pentru ca, din pacate, foarte putini descendenti ai triburilor locale mai sunt in viata) – poti gasi multi argentinieni-italieni (malena e una dintre ei), multi argentinieni-spanioli, germani si olandezi.

am plecat de la ea catre la boca, un cartier, dintre cele mai vechi, si cele mai sarace, obiectiv turistic gratie specificului locului: casele sunt foarte colorate si construite din placaje de metal, echipa de fotbal a cartierului este una dintre cele mai bune din argentina, iar tango se danseaza pe strada (desi malena insista ca nu este tango-ul traditional). am mers cu autobuzul, care un sistem extrem bine pus la punct: spui soferului unei vrei sa mergi, el tasteaza niste coduri si in functie de asta, pe o masinarie, ca un tonomat de cafea, iti apare cat treuie sa platesti. bagi monede si primesti biletul. problema sunt monedele pentru ca exista o lipsa de ele pe piata si e nebunie sa te pregatesti pentru autobuz pentru ca e aproape imposibil sa schimbi bani undeva… exista si monede falsificate, dar se folosesc fara griji… ne-am plimbat pe strazi, am aflat cat de important este maradona pentru argentinieni, am vazut o sosie de-a lui care a incercat sa ne vanda o poza, am vorbit cu un sarb care ne-a observat din autobuz steagul romanesc de pe mana si ne-a povestit ca e fan popescu si ca e in argentina de 6 ani. am cautat sa gasim un local autentic, fara turisti si cu mai multi localnici. l-am gasit la un colt de strada si am gustat empanadas, friptura si milanese napolitana (o inventie argentiniana). am mers dupa aceea spre clatitele faimoase ale lui carlitos, un nene care si-a inceput o afacere cu clatite si acum e faimos in argentina. aici urma sa gustam dulce de leche, nu caramel, ci dulce de leche si chiar daca il ai mai gustat in portugalia sau spania… se pare ca nu ai gustat dulce de leche pana nu ai ajuns in argentina. aici, doua clatite imense, imbaiate in caramel (pardon, dulce de leche, care e da, delicios) proaspat si, a lui tako, si in banana prajita in rom. nu le-am putut termina, dar le-am luat la pachet.

de acolo am plecat spre recoleta, unde cea mai interesanta atractie este cimitirul unde cei mai importanti oameni din istoria argentinei sunt lasati sa se odihneasca. cautand mormantul lui eva peron, am fost introdusi celor care au vandut tara, celor care au fost peronisti si au ajutat cladirea natiunii argentiniene… am auzit speech-ul unui ghid care i-a multumim evitei pentru sistemul de sanatate, pentru scoli, pentru ca a sustinut artele, in special filmul, pentru ca a facut posibil pentru femei sa voteze si sa li se recunoasca drepturile… majoritatea oamenilor sunt foarte atasati de ea ca si persoane, au apreciat faptul ca nu a vrut sa se implice in politica, dar ca a facut atat de multe pentru tara. am stat in soare pe un deal de langa recoleta, am aflat despre cum tango este un dans extrem de intens, foarte intim, unde barbatul trebuie sa stie sa conduca, iar femeia sa se lase condusa (deci, si foarte misogin), unde el isi alege partenera dup ace o vede dansand, iar dupa ce se privesc, ea trebuie sa confirme daca vrea sa danseze, privindu-l inca o data pe el. o data ce s-au ales, trebuie sa danseze un milonga, care sunt 3 tango-uri, iar daca el nu si-a ales bine partenera, poate fi destul de nasol… sunt doar cateva puncte unde cei doi se ating (obraz, maini, spate), dar asta nu face dansul mai putin intim. tatal milenei este pasionat de dans si merge la barul lui favorit de tango in fiecare marti, joi si sambata. spune ca atunci cand e plecat in calatorii de afaceri, este foarte trist pentru ca nu poate dansa. la fel, mama ei este dependenta de pian si poate petrece zile intregi cantand non-stop la pian. am auzit asta si la 7 dimineata, dar e ceva foarte special sa te trezesti in sunete de pian. de aici am plecat spre casa, am apucat sa facem un dus si am plecat spre casa prietenilor lui malena. am ajuns la ei si am cunoscut 5 dintre amicii malenei, tineri care au calatorit mult in spania (multi tineri argentinieni aleg sa mearga in spania sau portugalia sa lucreze ca si barmani sau chelneri pentru ca pot calatori si castiga niste bani, plus, majoritatea vorbesc bine si portugheza si arata foarte europeni) si isi fac mereu planuri de plecat din nou. am povestit cu ei, am impartasit muzica, traditii, si in jur de 3 am plecat spre casa. am avut o zi foarte plina, plina de lucruri noi, locuri si oameni frumosi, dar … intr-adevar, cu iz foarte european, asa cum zice si milena.

buenos aires

zi de calatorit… ne-am trezit la ora 5 dimineata si am plecat spre aeroport. dupa 21 de ore de drum suntem in aceeasi zi, un pic inainte de ora 11 dimineata. e nebunie. am trecut de linia timpului, am traversat pacificul, am vazut cum e fie bezna, cu soarele pe cealalta parte a pamantului, am zburat peste cel mai sudic punct din lume, am vazut chile din avion si acum suntem aproape de buenos aires. suntem foarte entuziasmati sa fim aici. astazi vom sta impreuna cu tatal gazdei noastre, care este dansator de tango. ea vine abia maine si ne-a incredintat lui 🙂 dupa multe dezbateri, am inteles ca este mult mai safe sa luam un taxi pana la adresa malenei. aici, george, tatal ei, ne-a asteptat pictand, alaturi de cei doi caini ai familiei. il stim mai bine pe che, care are numai 6 luni si e incredibil de jucaus si greu. george este consultantul unei companii braziliene, dar preda tango si organizeaza si spectacole de tango (va avea un turneu in octombrie prin europa cu niste dansatori argentinieni foarte batrani), sotia lui, monica, canta la pian si se pare ca are destul de multe concerte, iar ambii copii (malena are un frate mai mare, de 31 de ani) au fost crescuti intr-o casa foarte plina de arte si oameni colorati si frumosi. am impartit o pizza si am povestit despre economie si despre calatorit. acum ne-a lasat singuri pentru ca merge sa o ia pe mama lui cu masina iar noi ne pregatim sa iesim in oras. ne place aerul de buenos aires si credem ca o sa ne priasca. avem internet, asa ca mai scriem si diseara. daca pana acum eram inainte cu zilele, acum am ajuns in urma, asa ca ziua se va termina mult mai tarziu la noi, decat la voi.

am plecat spre oras si am gasit usor metroul si dupa aproape 40 de minute de mers, am ajuns in piata de mayo, unde cladirea roz, faimoasa pentru aparitiile evitei peron de la unul din balcoane, guverneaza locul. acum o alta femeie puternica a devenit idolul argentinei (cristina, actuala presedinte al tarii), dar nimic nu se poate ridica la rangul evei. ne-am plimbat prin zona si am pornit catre o rezervatie naturala, din apropiere. un rau mare traverseaza buenos aires si se varsa in marea argentinei printr-o delta, creand o zona de o vegetatie frumoasa si diversa, putin contrastanta cu nebunia si betonul orasului. ne-am plimbat mult pe marginea rezervatiei (parcul in sine este inchis lunea) si ne-am uitat la oameni, la diversitatea argentinienilor, la cladirile vechi, la cele noi, la oameni bogati si saraci… e un loc foarte colorat si plin de viata, cu un aer totusi linistit si, parca, de portugalia. noi suntem foarte obositi si numai dupa 5 ne izbeste oboseala crunta dupa aproape doua zile de nesomn.

ne-am plimbat prin cartiere si am ajungs intr-o zona plina de magazine de antichitati si chiar intr-o piata plina de tarabe cu antichitati si haine second hand, dar si legume, fructe si macelarie. ne oprim la o cafenea si simtim cum ni se inchid ochii in timp ce sorbim din zeama fierbinte. plecam inapoi spre casa, inainte sa se intunece prea tare. ajungem din nou la jorge, che si fidel si ne jucam cu cainii. che e inca pui si cere multa atentie. fidel e cel care il cearta uneori, care se si joaca cu el uneori, dar e mult mai temperat si che stie cine e alpha in relatia dintre cei doi. incercam sa ne uitam la un film dar e prea mult… mergem sa ne culcam in camera mica a malenei, despartita de holul acoperit de sticla (care probabil mai demult, era o curte mica interioara, un loc de unde sa poti sa vezi cerul) de o scara abrupta si subreda. che plange un pic dupa noi, dar ne bucuram ca nu ne urmeaza. pe jos e piatra, camera pare rece si nefinisata, cu putine lucruri care sa o personalizeze, dar totusi plina de farmec. e o casa frumoasa si pastrata cat mai aproape de cum a aratat atunci cand a fost construita. ne obisnuim incet incet cu parul de caine si adormim dusi…