ninge in Amman

mai avem cateva ore pana ajungem in Budapesta. Mai trebuie sa ne cumparam medicamentele de malarie (care nu se gasesc in Timisoara) si care se pare ca nici in Ungaria nu se gasesc asa de usor: avem nevoie de doua cutii si una trebuie adusa dintr-un alt oras. anywho, ne asteapta Amman… cu ninsoare.

azi-dimineata am aflat ca vom sta la Ana, o romanca care lucreaza in Amman (trainee AIESEC). a fost foarte draguta ca s-a oferit sa ne fie gazda dupa ce prima noastra destinatie a picat. ea tocmai ne avertiza ca ajungem in Iordania chiar cand se strica vremea si ca, daca ninge, totul se opreste: trafic, magazine, etc. la 20 de minute dupa email-ul meu a venit si mesajul “ninge in Amman” 🙂 incepem calatoria destul de inedit… zapada in desert. va fi o experienta … altfel.

vom ajunge acolo la ora 3 dimineata si preconizam ca in jur de ora 6 reusim sa ajungem si la Ana acasa si, speram, sa postam prima impresie din Iordania.

acum, melodia lui tako:

SongMood

Deoarece, deseori imi gasesc destul de greu cuvintele pentru a verbaliza ce simt, m-am gandit sa adaug cate o piesa la fiecare post facut de Tuca. Asta deoarece ieri a inceput sa-mi ruleze o piesa in cap, iar azi … alta. Desi nu am asculatat recent nici una dintre aceste piese (pe a doua nici macar nu o am pe laptop / nu stiam cine o canta / sau cand si cum am auzit-o)  simt ca transmit destul de bine sentimentele pe care le am acum ( nu luati ad literam versurile – la unele instrumentalul este cel care transmite senzatia).

piesa de ieri (02.02.2010)

piesa de azi (03.02.2010)

wishes…

 de maine, adica azi, adica 3 februarie, de ziua andreei, plecam spre ungaria. astazi am avut o zi plina de intalniri, ultimele mail-uri, ultimele semnaturi pe acte de plai, etc. a fost ciudat sa ne mai vedem inca o data cu cei dragi si sa ne gandim ca nu ii mai vedem pana in aprilie… ceea ce nu e nici macar o perioada asa de lunga, insa, numai ideea ca vom fi atat de departe face ca despartirea sa para mai dramatica. am avut norocul de a trece si printr-un curs soc/intensiv de foto cu lucii 🙂 si sper sa am macar o poza care o sa-i placa 🙂

avem emotii si asta e destul de ciudat. in general sunt extrem de entuziasmata de orice fel de plecare, oricat de aproape sau departe e destinatia. acum, de cateva zile, am un constant gol in stomac (si asta nu pentru ca nu am manca, sinzi!). poate este pentru ca ne-am dorit asa de mult calatoria asta, ca visam la ea de 2 ani si ca suntem la un pas de a o incepe, poate pentru ca ne-am hotarat in noiembrie si timpul a fost mult prea scurt ca sa ne obisnuim cu ideea, poate pentru ca stiu ca va fi o experienta puternica care o sa lase urme, poate pentru ca exista sanse ca asta sa fie unica sansa de a face asa ceva si nu vreau sa gresesc cu nimic… oricum, si eu si tako suntem emotionati de calatorie, de sustinerea familiilor noastre, a prietenilor si de entuziasmul lor si suntem recunoscatori pentru fiecare moment.

am incercat sa adunam dorinte, intrebari, curiozitati de la toti prietenii nostri, pe care promitem ca le vom indeplini/raspunde/investiga, tocmai pentru ca ne dorim sa ii avem alaturi de noi in calatorie.

prima intrebare a venit de la bogdi care vrea sa aflam de ce in Japonia se circula pe partea stanga. paul vrea sa descoperim in fiecare tara cate un cuvant ciudat, sa-l invatam si sa scriem despre el. tot de la el avem task-ul de a descoperi cate un obicei mai aparte, total lipsit de cliseu, pentru fiecare cultura. pentru andrea, dan si laura trebuie sa scriu care e diferenta intre boabele de orez din fiecare tara (asta pentru ca, avand alergii, orezul este cea mai sigura mancare pentru mine si cu siguranta il voi gusta in fiecare locatie). pentru karina trebuie sa aducem o scoica. pentru liana o sa-mi iau in bagaj o rochita (sper sa iti placa, liana! :)). pentru flavius si ami trebuie sa dam un semn zilnic ca suntem ok 🙂 speram sa reusim sa scriem zilnic pentru ca alfel factura de telefon va fi ucigatoare. oricum, promitem sa ne gandim la voi, cei dragi, si sa va spunem ce loc/eveniment/experienta ne-a facut sa ne gandim la voi.

mama mi-a dat si ea o misiune: va trebui sa ducem cu noi si sa cerem oamenilor pe care ii cunoaste sa scrie un mesaj in caietul facut de elevii ei. este vorba de cei 30 de copii, elevi in clasa a III-a, care in urma discutiilor despre incalzirea globala au desenat cum ar arata in viziunea lor lumea ideala si cum ar arata aceeasi lume daca continuam sa o poluam. Ei asteapta parerea celor cu care ne intalnim, consemnata in caietul de mai jos:

mai sunt 5 zile…

pana decolam, insa ne asteptam ca marti sau miercuri, adica in 2 sau 3 Februarie sa plecam spre Ungaria. Astazi… defapt incepand din 29 ianuarie (e drept, in jur de ora 22:00) si pana azi, 30 ianuarie (ora 00:40), de ziua Liviei :), am pregatit bagajele. Principiile folosite au fost:

– minimul necesar pentru frig/cald

– haine pe care daca le pierzi nu le vei regreta / haine care nu au incarcatura emotionala si sunt zdrentuite (avem si categoria zdrente la care nu putem renunta)

– situatii de urgenta pentru taieturi/bataturi/raceli/intoxicatii/febra si complicatii/ securitate

cam asta am urmarit cand ne-am facut lista de bagaj si astfel am reusit sa cuprindem pentru cele 70 de zile de calatorie cam tot ce avem nevoie intr-un rucsac de 80 de litrii (dintre care inca mai avem disponibili aprox.30) si doi mai mici, ce vor servi drept bagaj de mana, ca asteapta si ele sa mai fie umplute.

dovezile le gasiti in pozele de mai jos:

Multumim: Tzecu pentru lacat si sfaturi, Lucii pentru lanterna si sfaturi, Oscar si Corina pentru legitimatiile de presa 🙂 speram sa vi le aducem inapoi tuturor, in stare cat mai buna si cu povesti pe masura.

how is Romania?

o intrebare pe care o vom primi de cel putin 15 ori… ma gandesc ca cel putin gazdele noastre, in momentul delicat de “getting to know each other”, ne vor intreba despre tara noastra. ce le vom raspunde? pana acum nu mi-am pus niciodata problema pentru raspunsul in maneca incepea cu: o tara frumoasa, cu multe forme de relief, eu vin din Timisoara – care este cel mai fain oras din Romania si unde a inceput Revolutia – continuam cu diversitatea locala… si cu persoanele interesate ajungeam ca discutii mai filosofice, la comparatii intre culturi, la influente, a cum ne-am schimbat, la ce imi aduc aminte de cand eram mica, …. dar oare am putut vre-o data sa redau unui strain imaginea Romaniei asa cum e ea? sa nu cad in pacatul de a o idealiza dar nici sa nu prezint numai lucrurile negative. recent un amic strain al unei prietene, dupa o zi in Timisoara, i-a reprosat ca ii spusese lucruri atat de rele despre Romania si ca nu era deloc asa de rau. ea nu realizase si nu o facuse intentionat. el nu statuse decat o zi… asta m-a pus pe ganduri. consider ca sunt o persoana mandra de nationalitatea mea, desi “mandra” imi suna asa de dur, sec si fara sens, nu pot gasi altul acum. nu consider ca suntem poporul ales, nici ca suntem cel mai neispravit din cate exista pe pamant. chiar daca m-as muta intr-o alta tara unde lucrurile merg mai “normal”, strazile sunt mai curate, lumea mai putin nervoasa, banii mai curati si batranetea mai nobila, cu siguranta as fi tot roman. ce inseamna roman, in adevaratul sens al cuvantului, nu cel impregnat de “tendinte”, impulsul momentului, manualele de istorie de clasa a IV-a si stirile de la ora 17.00… nu stiu daca mai stiu… dar sunt sigura ca dezbracati de toate artificiile suntem un popor cu ceva unic care merita apreciat.

ce la voi spune despre tara mea celor care ma vor intreba? daca aveti sugestii, le primesc cu mare placere, si chiar va rog sa ne scrieti pentru ca singurele materiale pe care le am sunt departe de a fi reprezentative…

32 de zile, 20 de ore si 37 de minute…

… pana plecam din budapesta. 2010 a venit, ca si orice an, dupa ora 00.00, artificii, sampanie si multe ganduri catre cei dragi. multa agitatie pentru nimic, dar totusi pentru ceva. pentru noi, anul acesta, a insemnat cel putin o zi mai aproape de calatorie. terminarea unui an in care am avut parte de o editie excelenta de plai (100% datorata atmosferei si a echipei, familia nr. 2 🙂 ), am incheiat un capitol important pentru cariera noastra si am decis sa ne schimbam viata aproape la 180 de grade. Imi place seara/noaptea de anul nou pentru ca esti alaturi/te gandesti la prieteni, te bucuri de ce a trecut si speri pentru viitor. avem ocazia in fiecare an sa o luam de la capat. macar partial. simbolic. nu mi-am propus nimic pentru ca astfel de momente (de maine, de luni, anul viitor) nu m-au ajutat sa ma tin de promisiuni. vreau doar sa ma bucur de fiecare moment asa cum e si asa cum va veni, sa ma bucur de cei pe care-i am alaturi, de cei vechi, de cei noi…

mai avem foarte putin timp si sunt constienta ca nu suntem cei mai pregatiti. acum parca sar in ochi stirile/scene din filme/documentare cu tarile pe care le vom vizita si ma intreb cum va fi, cum e acolo… stiu si ca luna care a mai ramas va trece extrem de repede si la fel si calatoria in sine. asa ca sunt impartita intre a tine timpul in loc si a-l derula cat mai repede. toate la timpul lor… asa sa fie?

multumim, lucii!

inceputul calatoriei

primul nostru blog, prima noastra calatorie de-o viata (pentru ca nu intentionam sa fie ultima), prima data cand ne facem de cap, prima data cand vom atinge cel putin 14 tari (incepem sa tot adaugam pe masura ce facem research), prima data cand vom incerca sa scriem zilnic ce facem, vedem,  gustam, mirosim si simtim. asta nu numai pentru ca ne dorim sa tinem minte cat mai mult din aceasta experienta, ci si pentru ca vrem sa impartasim cu cei dragi aceasta aventura. asadar, multumim, lucii pentru cadoul minunat de Craciun, multumim pentru imbold, pentru sustinere si pentru ca esti alaturi de noi!

va fi o mare provocare; si nu ma gandesc la calatoria in sine – ea este motorul care ne da multa energie si ne pune sangele si mintea la contributie, acum cand multe in jurul nostru sunt pe pauza – ci la a documenta serios cele 70 de zile de calatorie, pregatirea si intoarcerea acasa. asta in primul rand ca amandoi suntem lenesi in ceea ce priveste scrisul. personal imi gasesc o gramada de scuze pentru a nu scrie: mi-e greu sa scriu celor departe de mine pentru ca mi-e dor de ei, retraiesc puternic ceea ce vreau sa povestesc si asta nu e placut uneori, gandesc mai repede decat pot scrie si atunci frazele ies anapoda, prefer sa sun si sa aud vocea… si lista poate continua. cand eram in generala iubeam sa scriu scrisori; poate si pentru ca sunt innebunita de “accesoriile” de birou 🙂 alegerea foii si a plicului erau unele din cele mai importante momente. nu imi place sa citesc uitandu-ma intr-un monitor – alta scuza. cert e ca nu putem exclude lenea. am incercat anul acesta, in 2009, sa tin un jurnal zilnic. Am primit o agenda mica de la prietenii nostri si nu vroiam sa o las sa se risipeasca. am reusit pana in luna mai sa scriu zilnic cel putin un eveniment, un cuvant care sa imi aduca aminte de ziua aceea. e incredibil cat de multe iti pot spune un cuvant. si totusi, atunci cand nu il ai este doar o zi care a trecut, o saptamana, o luna, un an care au disparut pe nesimtite. da, va fi un adevarat cadou pe care ni-l vom face: sa putem sa ne organizam/disciplinam/ambitionam pentru a scrie zilnic un pic din explozia de senzatii si sentimente pe care le vom trai. sper sa fie asa…

calatoria: o nebunie pe care ne-o permitem nebuneste, chiar daca nu financiar, este ce ne-am dorit de acum 2 ani cand ne-am promis ca o vom face. este nebunia la care primim  reactii controversate de la “voi sunteti nebuni!” la “ce mult va invidiez” si inevitabilele discutii despre costuri. ca si cu plai, daca am calcula cu adevarat costurile probabil ca nici nu am incerca sa visam. nu cred ca atunci cand te gandesti la ceva pentru suflet trebuie sa te gandesti la bani. ajunge sa nu mai fie pentru suflet. evident e nevoie de un start. in cazul nostru biletele de avion. bani pusi de-o parte din salariu. in rest, ne propunem sa traim cu minimul posibil si suntem convinsi ca vom reusi. chiar nu ne facem griji. acum AIESEC si couchsurfing sunt focusurile pentru loc de stat gratis si mai ales de contact direct cu realitatea tarilor pe care le vom vizita. conteaza asa de mult sa cunosti oamenii locului si sa fi mai putin turist neajutorat.

calatoria incepe in 4 februarie, exact 36 de zile si aprox. 15 ore pana vom pleca din Budapesta. Apoi urmeaza:

Iordania – Israel – India – Hong Kong – Cambodia – Japonia – Australia – Noua Zeelanda – Argentina – Uruguay – Peru – Columbia – Chile – Brazilia – si inapoi in exotica Ungarie, cu o escala in Madrid.

exact 70 de zile, cu nici o referire la cele 80 ale lui Jules Verne… si ca sa nu fie chiar atat de ciudat putem considera 72 de zile, cu tot cu cea de plecare si cea de sosire. in orice caz, 70 zile vom fi intr-un ocol al lumii care speram sa ne alimenteze bateriile pana la urmatorul, sa ne linisteasca dorul de duca si sa ne imbogateasca ca oameni.

cele mai importante lucruri de facut pe care le avem pe lista sunt:

– vize

– vaccinuri

– studiu pe fiecare tara

– cazari

– lista de cumparaturi

– lista pentru bagaj si simulare bagaj

– alte chestii la care nu ne-am gandit…

acum suntem la punctul 3. am obtinut vizele pentru  India, Australia si Cambodia. Iordanul ofera vizele la vama iar pentru celelalte tari se pare ca nu avem nevoie. Vaccinurile le-am facut pe toate; mai avem un rapel pentru hepatita a+b si suntem cel putin mai protejati de socul diferentelor. tako sta cel mai bine cu studiul tarilor, asa ca el va face un scurt tur prin prima parte a calatoriei. e foarte atent la detalii, are o extraordinara atentie la detaliu si anduranta la internet. mie mi-e atat de usor sa ma pierd din link in link, dintr-o pagina in alta, si ma trezesc dupa ore si ore ca de la argentina am ajuns la un nou studiu despre coaching sau la nu stiu ce nou episod din top gear. nu sunt eficienta deloc. scopul studiului este sa invatam cat mai mult despre fiecare tara. un pic din istoric, cultura, dar si aspecte practice si pragmatice ca si schimbul valutar, mijloace de transport in comun si alte detalii. pana acum tripadvisor si lonelyplanet sunt sfetnici buni, insa avem norocul de a avea prieteni cu experienta in umblat si ale caror sfaturi ajuta extrem de mult. detalii gen: spray paralizant, lacate, ochelari pentru dormit sunt lucruri la care nu cred ca ne-am fi gandit la categoria must haves.

vom avea la noi un laptop, o camera video si un aparat foto. speram ca ne vom intoarce cu ele si ca nu se vor strica cu materiale ne-salvate pe ele. o scriu/spun cu voce tare pentru ca luna decembrie a fost pana acum luna rea pentru cumparaturi electronice, luna in care obiecte noi sa se strice, in care cele vechi care mergeau bine sa se strice si in care apar modificari in apartament, aparent, inutile. ce bine ca se termina luna! sau… ce rau ca incepe alta? oricum, de acum inainte, astept numai vesti bune de la diferite service-uri. concluzia: avem prea multe. cele pentru calatorie speram insa sa ne fie alaturi pentru mult timp de acum inainte… cel putin 5 luni.

nu suntem nici fotografi, nici scriitori, nici cei mai experimentati/informati calatori. ne place enorm sa calatorim, sa cunoastem culturi, sa mancam in piete, sa ascultam muzica traditionala, sa descoperim obiceiuri, mestesuguri, diferente si asemanari. avem multe de aflat/invatat pana plecam si intentionam sa scriem despre asta, oricat de mult sau putin, oricat de putin important sau esential, pentru ca, desi speram sa nu fie ultima, este prima noastra experienta de calatorie maraton si suntem siguri ca va lasa urme asupra noastra.