astazi ne-am trezit la 8, am facut dus, ne-am facut bagajul si ne-am pregatit de o zi cu dealuri si balet. ne-am luat tricouri curate (incredibil sentimentul ) si am terminat pastele cu sos de rosii. am plecat spre locul nostru preferat (parcul bustamante si biblioteca) si, ca in ultimele dimineti, ne-am luat paine proaspata de la brutarie. ne-am verificat mail-urile si am aflat ca vom sta in rio la doi tineri foarte entuziasmati sa ne tina, pentru ca le place muzica si vor sa organizeze un festival am primit si email pentru checkin online, insa se pare ca biletele noastre sunt mai speciale si nu putem face inregistrarea decat la aeroport (tako a mers pana la sediul lan si a sunat si in ungaria si speram ca totul va fi bine sambata). si astazi e o zi extrem de frumoasa, cum am fost norocosi sa avem de cand am ajuns in santiago, si dupa cateva ore bune petrecute cu biletele si alte detalii, am plecat spre dealul din providencia, unde stiam ca vom mai gasi parcuri frumoase si privelisti surprinzatoare. am mers pe strazi si am ajuns la baza dealului. aici aveam optiunea telefericului, insa am decis ca suntem in stare sa urcam un deal care nu parea atat de mare; si asa am facut. soarele a inceput sa arda tot mai tare, iar putinele clipe de umbra si vant ne ungeau pe suflet si ne uscau tricourile… si, da, ne-am gandit si noi la cat de ciudat ne-am planificat ziua cu haine curate, urcat un deal cu carari pline de pamant uscat, intr-un soare torid, si seara cu balet… ne-a placut mirosul de frunze uscate si brazi verzi, oamenii care urcau si coborau pe bicicleta, familiile care isi aduceau piticii in parcuri mari, locurile ingrijite, stropitorile pe varfurile fierbinti, zonele cu o diversitate mare de plante si flori, sunetele ciudate scoase de pasari. ne-a luat o ora sa urcam si ne-a picat foarte bine. in varf, statuia fecioarei avea la baza si o mica biserica de piatra si un mic magazin cu suveniruri, mai multe restaurante, dar majoritatea destul de goale. am coborat pe un alt drum, am intrat in tot felul de parcuri si parculete, am vazut toate laturile orasului, e adevarat, prin norul gros de poluare; muntii imensi care ingradesc orasul se disting greu, chiar si in zile senine. se pare ca numai dupa ploaie poti sa vezi cu adevarat tot orasul.
ne-a luat mai bine de o ora sa coboram, pentru ca am luat-o pe o carare mai lunga, care strabatea si dealul vecin. era umbra si bine. am ajuns intr-un cartier rezidential, plin cu case frumoase si, presupunem, scumpe, cu semne de securitate la vedere, si apoi am luat-o spre cartierul in care sta manu si in care e si sala de spectacole. am ajuns cu mai putin de o ora inaintea spectacolului, asa ca am mai pierdut un pic de timp in biblioteca si ne-am odihnit picioarele dupa atatea ore de mers.
am mers apoi spre teatru – o sala mica, cu 2 etaje, care ni s-a parut ca s-a umplut greu si insuficient… totusi, oamenii au continuat sa intre in sala si dupa inceperea spectacolului si, la sfarsit, am vazut ca eram mult mai multi decat la inceput. spectacolul ne-a placut mult. chiar daca nu am inteles toate cuvintele, poeziile lui pablo neruda suna fermecator in spaniola (sau chileana – destul de diferita de spaniola, mai ales cand e vorbita pe strada sau intre prieteni, cu o gramada de influente mapuche, cuvinte scurtate si schimbate, foarte diferita de spaniola din columbia sau peru, si mai ales de cea din argentina, plina de influente italiene). ne-a placut mult muzica si 3 momente, pe 3 poezii diferite, a cinci dintre dansatori. spectacolul s-a terminat la ora 9.30 si ne-ar fi placut sa il felicitam in persoana pe coregraf, sa vorbim cu el (ne-a fost dor sa intalnim romani si ni s-a parut ciudat ca nu am intalnit pana acum), dar a disparut repede de pe scena, dupa ce a multumit publicului in spaniola.
ne-am intors acasa, unde ne asteptau manu si cele doua pisici. era obosita si i se inchideau ochii. totusi, ne-am pus la vorba si asa au mai trecut doua ore fara sa ne dam seama. poate maine o vom ajuta sa impacheteze – de ceva vreme tot vrea sa se mute la prietenul ei, nacho, si tot nu a avut timp, a avut proiecte si alte nebunii pe cap. are o gramada de mobila veche superba, multe antichitati si tot felul de obiecte mostenite de la bunica ei. o parte va trebui sa le vanda, mai ales ca planifica sa plece in state pentru cateva luni, unde are o matusa si o bunica. am povestit mult despre filme, despre dictaturi si sisteme, despre politica (intr-un fel foarte apolitic), despre schimbarile climatice care se simt atat de tare in chile (se pare ca o companie miniera vrea sa detoneze un intreg ghetar in nord, care aprovizioneaza 6 sate mari cu apa, pentru a exploata aurul din munte si au primit toate aprobarile ca sa inceapa actiunea in ciuda manifestarilor civile care au avut loc luni si luni de-a randul…)… maine e ultima zi si asta ne intristeaza pentru ca ne va lipsi calmul, naturalul de aici, firescul, bunul simt, spiritul latin si cultura locala. suntem entuziasmati si de brazilia, ne e dor si de casa, suntem tristi ca suntem aproape de finalul unui vis superb…

astazi ne-am trezit devreme, cu gandul ca vom bate toate parcurile la picior, vom face picnic unde putem si ne vom bucura de spatiile verzi, ca niste adevarati chileeni. ne-am cumparat de la magazinul nostrum preferat din cartier, unde tanti deja ne zambeste cand ne vede, paine, oua fierte, unt si crema de sunca (un fel de pateu) si ne-am indreptat catre parcul bustamante unde ne planuisem dimineata. ne-am asezat pe iarba aproape de cubul de ciment cu lemn, o biblioteca publica mica, construita de ceva vreme in mijlocul parcului. o vazusem serile trecute dar nu indraznisem sa intram inauntru. manu ne-a zis ca putem linistiti sa folosim toaleta si, cum am vazut foarte multa lume cu laptopuri in brate, am inceput sa ne gandim ca poate avem noroc si au si internet.
ne-am luat micul dejun pe iarba, alaturi de alti tineri sau varstnici care se plimbau si se intindeau pe iarba sau isi mancau si ei painea proaspata si felia de branza si mezel. am vazut multi angajati ai parcului care faceau diverse lucrari pentru intretinere. taiau crengi uscate, crengi crescute aiurea, tundeau iarba crescuta prea mult, udau gazonul, curatau apa, spalau cosurile de gunoi,… si, ca la noi, socializau, imparteau o cana de suc, fumau o tigara cu colegii… dar in principal lucrau. dupa ce ne-am terminat cornurile proaspete ne-am indreptat spre interiorul bibliotecii. cu cafenea, terasa si canapele jos, cu mese pentru laptopuri, carti si terasa sus, cladirea era plina de cele mai diverse persoane: de la copii care veneau sa isi faca temele in sectiunea dedicata lor, pana la studenti pregatind lucrari sau examene, angajati in costum pregatindu-si prezentarile powepoint, cileeni in zilele lor libere, band o cafea, oameni in intalniri de afaceri… si noi. am urcat si am stat o vreme pe terasa; soarele e incredibil de puternic si nici nu ne mai puteam tine ochii deschisi. am intrat si ne-am gasit un loc la pultul special pentru laptopuri; tako s-a pus la calculator (avea o gramada de mail-uri de citit si raspuns) si eu pe o canapea mica, ca sa nu ocupam locurile la masa. colectia de carti nu este cea mai bogata, insa suficienta pentru o lectura usoara, intr-o dupa-masa insorita, iar locul e linistitor, inconjurat de verdeata, perfect pentru studiu. am gasit zapada lui pamuk si m-am cufundat in citit si mi-a picat bine. mi-era dor si pamuk e foarte linistitor in descrieri, in povesti, asa ca s-a potrivit la fix cu locul in care eram. nu ne-am dat seama cand a trecut timpul. am tot facut schimb de locuri, am povestit despre plai, despre calatorie, despre noi, despre copilarie… oricum, ne-a priit si ne-a apucat ora 16.00. era prea tarziu sa plecam, asa cum stabilisem de dimineata, spre dealul cu statuia fecioarei, care vegheaza peste orasul de 6 milioane de locuitori. ne-am hotarat sa mergem pana in centru si sa ne luam o inghetata (cea care ne-a placut mult si se serveste aproape cu lopata, nu la cupa). am plecat pe jos pe strazi pe care nu mai fusesem. ne-am dat seama ca suntem si mai aproape de centru de cat credeam, mai ales daca o luam pe stradute si scurtaturi. asa ca am decis sa nu mai folosim metroul de acum inainte. am ajuns la inghetata si era, ca de obicei, coada. ne-am luat cele trei arome si ne-am infruptat dintr-o crema rece, delicioasa si un cornet proaspat. am pornit inapoi spre bustamante si ne-am oprit in plaza de armas pentru cateva momente, am luat un mote cu compot, ca sa il poata incerca si tako, si am fugit de marea de oameni de aici. venind spre casa, am trecut din nou prin fata salii de teatru a universitatii chile, care este si casa baletului national. ne-am uitat mai cu grija la afis si am vazut ca coregraful unui spectacol care va fi jucat maine este gigi caciuleanu… cat de roman… asa ca ne-am decis sa cumparam bilete. scenograful avea si el nume romanesc, asa ca n-am mai stat pe ganduri. mandri ca vom vedea un spectacol cu participare romaneasca, am intrebat caserita daca stie ce nationalitate au cei doi. ne-a raspuns: francezi nu suntem cunoscatori ai dansului contemporan, dar dupa ce am dat un google, am vazut ca, da, gigi caciuleanu, asa cum urla si numele, este roman, si inca un dansator apreciat si un coregraf de succes. este directorul artistic al baletului national din santiago, asa ca asteptam ziua de maine cu interes. spectacolul este inspirat de versurile lui pablo neruda, ceea ce face totul si mai interesant.
ne-am indreptat spre supermarket, pentru ca astazi, in meniul pentru cina, am inclus paste si vorbisem cu manu si nacho sa impartim un vin. l-am luat aproape pe cel mai ieftin, pentru ca manu ne spusese ca si vinurile ieftine, in chile, sunt bune. am ajuns acasa ca sa aflam de la manu ca lucreaza pana tarziu si probabil nu va ajunge acasa. am gatit si am ciocnit un pahar de vin, uitandu-ne la o prostie de film (si canalele de televiziune chileene sunt la fel de slabe ca si ale noastre, stirile la fel de goale si neimportante, promovand non-valori si tot felul de ciudatenii, filmele la fel de ieftine si mediocre). am incercat sa dam de prietenul lui manu, francisco, cu care schimbasem mail-uri ieri; el are o companie cu care promoveaza constructii eco (http://bioantu.ning.com/), sustenabile, si care organizeaza tot felul de actiuni de voluntariat in sud. urmeaza sa pleca in seara asta, dar se intorc abia saptamana viitoare, asa ca nu ne putem alatura. am stabilit totusi cu el si manu ca vom dona hainele pe care le avem (mai putin cele de pe noi) si sacii de dormit, mai ales ca ne povestea cat de mare nevoie este pentru orice, si cum a venit frigul deja acolo iar multi sunt fara nici un acoperis de-asupra capului. ne-am desfacut bagajul si am pregatit lucrurile care urmeaza sa fie donate. mai trebuie sa spalam 3 tricouri si gata. am scris si la mai multi couchsurferi in rio si asteptam raspunsuri pozitive… am adormit, cu pisicile, pe la 9. desi nu am facut mare lucru azi, ne-am simtit bine, ne-a picat bine sa stam si sa citim, sa facem lucrurile mai in tinhna si… maine recuperam.

dupa o noapte foarte lunga si adanca, intr-un pat adevarat, cu asternuturi curate si cu o baie impecabila, ne-am trezit la 9, am facut dus fierbinte (desi, pana la un punct cand apa calda s-a intrerupt complet si m-am clatit cu apa rece)si am coborat la micul dejun. hostelul, detinut de un cuplu tanar de belgieni, proaspat parinti, are curent si apa calda datorita unor panouri solare; probabil de asta am ramas brusc fara. oricum, ne-a placut locul si oamenii, am povestit vre-o jumatate de ora cu chileana care ne-a intampinat ieri si care se ocupa de hostel dimineata. am aflat ca tocmai astazi au ajuns in port navele esmeralda – nave construite ca si traditionalele nave sud americane – care au pornit la drum din rio, in februarie, si vor ajunge, dupa un tur sanatos de continent, in mexico la sfarsitul lui iunie. am primit un mic dejun regesc, cu salata de fructe, suc proaspat de pepene, omleta, branza, mezeluri, gem de ananas, preparat de bucatar, cereale cu lapte, iaurturi, doua feluri de paine cu unt… nu le-am putut termina…dar a fost delicios! am stat la soare la o cafea si am apucat sa urcam din poze. ne-am hotarat sa vizitam si vina del mar – un orasel statiune, aproape de valparaiso, tot pe coasta, la care se ajunge cu un metro/tren . am aflat mai apoi ca oraselul e un fel de miami al chileenilor; manu spune ca este un fel de santiago cu plaja… oricum, ne era dor de plaja si ne-ar fi placut sa atarnam pe nisipul din chile. in drumul spre statia de metro, am vrut sa mai vedem cartierul vechi in care am stat si am dat un ocol mare pe dealuri, am gasit si casa apicultorului pastor, manuel, cu care am facut cunostinta ieri, am vazut copii, masini, case colorate, baruri deschise cu radioul rasunand in toata strada.
am ajuns repede la statie si de acolo, la numai 5 statii departare, am ajuns in vina del mar. intr-adevar, parca ajunsesem intr-una din pietele din santiago, dar totusi pescarusii si ceva din aer iti spun ca e apa aproape. multi palmieri si iarasi senzatie de vacanta. am pornit initial spre o directie gresita si ne-am invartit in jurul unor cladiri. am intrebat si ne-am orientat in spatiu si aveam un singur tel: plaja. am mers destul de mult pana am ajuns sa o vedem si, alaturi de un caine care se freca de zid sa mearga la umbra, am mers spre prima limba de plaja. ne-am trantit pe nisip, ca si colegul nostru de calatorie, si ne-am bucurat de cateva raze de soare, desi vantul era rece si era super infofoliti. vina del mar nu ne-a impresionat cu nimic, in mod special; si aici cainii sunt adorabili si aerul proaspat, acolo unde nu e plin de jeepuri… e un orasel scump si nu extraordinar de dichisit, insa cu mai putina personalitate decat valparaiso. pana ne-am incurajat unul pe altul sa ne ridicam de pe plaja si sa ne indreptam spre statia de autobuz, s-a facut ora 5. am mai savurat o inghetata si am ajuns la 6 la statia de autobuz si la 6.30 eram deja in drum spre santiago. din motive de pofta, dar si de buget, am cumparat in valparaiso niste monstrii de porumbi pe care am decis, din nou, sa ii frigem. am laut cina cu manu si nacho, undeva dupa 9, cand am ajuns, si am adormit dusi. maine ne-am propus sa avem o zi dedicata parcurilor (desi am incercat sa schimbam zborurile si sa zburam mai repede in rio cu doua zile si mai repede acasa, toate zborurile rio-madrid sunt booked pana in 25, ceea ce face ca itinerariul nostru sa nu se schimbe).