O noua calatorie

A trecut ceva timp de cand nu am imbogatit jurnalul de bord al calatoriilor din viata noastra. Intre timp am calatorit un pic prin Europa si am mai descoperit tari in care nu am mai fost niciodata pana acum: Turcia si Grecia.

Recent ne-am decis sa pornim intr-o noua calatorie; una mai simbolica, e drept, cu destinatie (inca necunoscuta) si cu un itinerar care urmeaza a fi creat pe parcurs 🙂 probabil una dintre cele mai curajoase calatorii in care ne imbarcam, dar, ca si in celelalte cazuri din viata noastra, chiar daca unele aspecte nu ni se potrivesc, nu ne reprezinta, altele nu ne plac, un lucru stim sigur: vrem sa fim impreuna.

Drept urmare, ca in toate deciziile ce au avut urmari frumoasa in viata noastra, nu ne-a luat mult sa ne gandim: ne casatorim. In 5 Iunie a ajuns inelul in tara si l-am si primit; initial nu mi-am dat seama ca ma asteapta o surpriza pe perna, asa ca am si apucat sa atipesc, dar noroc cu Tako! 🙂

In 9 si 10 Iunie am apucat sa vorbim putin despre eveniment in sine, iar dream event pentru noi ar fi La Balta. Planul a fost schitat de Tako si il puteti studia si aici. Data am ales-o prin excludere mai mult, insa ne suna bine: 18 August.

Ne dorim un eveniment care sa aduca aproape oamenii dragi noua, familia si familia extinsa, un eveniment de care sa ne aducem cu totii aminte cu drag, relaxat, plin de zambete si soare si muuuulta voie-buna.

Vom avea ceva de lucru pe amenajare, insa e locul in care amandoi ne vedem impartasind decizia noastra. Vom avea si un plan de backup (pe care il anuntam ulterior), insa ne rugam sa tina vremea cu noi! Macar ca la PLAI 🙂

more to come…

dealuri, miros de natura si balet

astazi ne-am trezit la 8, am facut dus, ne-am facut bagajul si ne-am pregatit de o zi cu dealuri si balet. ne-am luat tricouri curate (incredibil sentimentul :)) si am terminat pastele cu sos de rosii. am plecat spre locul nostru preferat (parcul bustamante si biblioteca) si, ca in ultimele dimineti, ne-am luat paine proaspata de la brutarie. ne-am verificat mail-urile si am aflat ca vom sta in rio la doi tineri foarte entuziasmati sa ne tina, pentru ca le place muzica si vor sa organizeze un festival 🙂 am primit si email pentru checkin online, insa se pare ca biletele noastre sunt mai speciale si nu putem face inregistrarea decat la aeroport (tako a mers pana la sediul lan si a sunat si in ungaria si speram ca totul va fi bine sambata). si astazi e o zi extrem de frumoasa, cum am fost norocosi sa avem de cand am ajuns in santiago, si dupa cateva ore bune petrecute cu biletele si alte detalii, am plecat spre dealul din providencia, unde stiam ca vom mai gasi parcuri frumoase si privelisti surprinzatoare. am mers pe strazi si am ajuns la baza dealului. aici aveam optiunea telefericului, insa am decis ca suntem in stare sa urcam un deal care nu parea atat de mare; si asa am facut. soarele a inceput sa arda tot mai tare, iar putinele clipe de umbra si vant ne ungeau pe suflet si ne uscau tricourile… si, da, ne-am gandit si noi la cat de ciudat ne-am planificat ziua cu haine curate, urcat un deal cu carari pline de pamant uscat, intr-un soare torid, si seara cu balet… ne-a placut mirosul de frunze uscate si brazi verzi, oamenii care urcau si coborau pe bicicleta, familiile care isi aduceau piticii in parcuri mari, locurile ingrijite, stropitorile pe varfurile fierbinti, zonele cu o diversitate mare de plante si flori, sunetele ciudate scoase de pasari. ne-a luat o ora sa urcam si ne-a picat foarte bine. in varf, statuia fecioarei avea la baza si o mica biserica de piatra si un mic magazin cu suveniruri, mai multe restaurante, dar majoritatea destul de goale. am coborat pe un alt drum, am intrat in tot felul de parcuri si parculete, am vazut toate laturile orasului, e adevarat, prin norul gros de poluare; muntii imensi care ingradesc orasul se disting greu, chiar si in zile senine. se pare ca numai dupa ploaie poti sa vezi cu adevarat tot orasul.
ne-a luat mai bine de o ora sa coboram, pentru ca am luat-o pe o carare mai lunga, care strabatea si dealul vecin. era umbra si bine. am ajuns intr-un cartier rezidential, plin cu case frumoase si, presupunem, scumpe, cu semne de securitate la vedere, si apoi am luat-o spre cartierul in care sta manu si in care e si sala de spectacole. am ajuns cu mai putin de o ora inaintea spectacolului, asa ca am mai pierdut un pic de timp in biblioteca si ne-am odihnit picioarele dupa atatea ore de mers.
am mers apoi spre teatru – o sala mica, cu 2 etaje, care ni s-a parut ca s-a umplut greu si insuficient… totusi, oamenii au continuat sa intre in sala si dupa inceperea spectacolului si, la sfarsit, am vazut ca eram mult mai multi decat la inceput. spectacolul ne-a placut mult. chiar daca nu am inteles toate cuvintele, poeziile lui pablo neruda suna fermecator in spaniola (sau chileana – destul de diferita de spaniola, mai ales cand e vorbita pe strada sau intre prieteni, cu o gramada de influente mapuche, cuvinte scurtate si schimbate, foarte diferita de spaniola din columbia sau peru, si mai ales de cea din argentina, plina de influente italiene). ne-a placut mult muzica si 3 momente, pe 3 poezii diferite, a cinci dintre dansatori. spectacolul s-a terminat la ora 9.30 si ne-ar fi placut sa il felicitam in persoana pe coregraf, sa vorbim cu el (ne-a fost dor sa intalnim romani si ni s-a parut ciudat ca nu am intalnit pana acum), dar a disparut repede de pe scena, dupa ce a multumit publicului in spaniola.
ne-am intors acasa, unde ne asteptau manu si cele doua pisici. era obosita si i se inchideau ochii. totusi, ne-am pus la vorba si asa au mai trecut doua ore fara sa ne dam seama. poate maine o vom ajuta sa impacheteze – de ceva vreme tot vrea sa se mute la prietenul ei, nacho, si tot nu a avut timp, a avut proiecte si alte nebunii pe cap. are o gramada de mobila veche superba, multe antichitati si tot felul de obiecte mostenite de la bunica ei. o parte va trebui sa le vanda, mai ales ca planifica sa plece in state pentru cateva luni, unde are o matusa si o bunica. am povestit mult despre filme, despre dictaturi si sisteme, despre politica (intr-un fel foarte apolitic), despre schimbarile climatice care se simt atat de tare in chile (se pare ca o companie miniera vrea sa detoneze un intreg ghetar in nord, care aprovizioneaza 6 sate mari cu apa, pentru a exploata aurul din munte si au primit toate aprobarile ca sa inceapa actiunea in ciuda manifestarilor civile care au avut loc luni si luni de-a randul…)… maine e ultima zi si asta ne intristeaza pentru ca ne va lipsi calmul, naturalul de aici, firescul, bunul simt, spiritul latin si cultura locala. suntem entuziasmati si de brazilia, ne e dor si de casa, suntem tristi ca suntem aproape de finalul unui vis superb…